Fericirea infinitei mirări – Legea transcripţiei

200

Florian Saioc 2Poezia lui Florian Saioc din volumul „Fericirea infinitei mirări” e o resurecţie a tradiţiei. În plin transeminescianism, autorul ciclului de faţă nu pare să fie intimidat de limbajul alimentat retoric, filosofic şi, implicit, estetic, de către un anumit filon al modernităţii româneşti: cel postromantic şi cel sacralizant al onticităţii nemuritoare.

Acestuia îi aparţin, prin excelenţă, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Iulian Paveloiu, Ernest Bernea ş.a., de care, însă, cu inteligenţă, Florian Saioc se detaşează, pe linia unui discurs, programatic, explicit, redundant, recontextualizant.

Autodefinindu-şi arta poetică, stilul, poetul, nu fără autoironia ce-l scoate de altfel dintr-o nedorită postură de condeier „savant preoţios”, ne avertizează că „şi în fantezie-i un strop de realitate” şi că dintr-un mister se nasc la nesfârşit mistere”. Cum trimiterea la gândirea blagiană e transparentă, să emitem prima observaţie: Florian Saioc mizează pe (meta)sinteză, pe (auto)exegeză.

Nimic de neînţeles în această poziţie auctorială şi nimic nou. Noi totuşi sunt cele câteva aspecte care provin din curajul aplicării formulelor de supravieţuire ale modernismului şi al „săririi” postmodernismului direct în transmodernitate.

Să le explorăm şi evaluăm sistematic, mai ales că într-o manieră impetuoasă, suntem admişi mai degrabă într-un depozit din viitorul textului decât din trecutul acestuia, fie el dizertaţie, lirică, psalm, elegie, meditaţie, imn etc.

Între conscripţia cotidianului şi trans-scripţia moştenirii intelectuale, avem de-a face cu o dicţiune directă, puternic, patetic, personalizată, chiar dacă poeticitatea înregistrează inevitabilul unor asemenea exerciţii, fluxuri şi refluxuri.

Florian SaiocOptând pentru soluţia – desigur „metafizică” – a contopirii contrariilor, poetul construieşte viziuni holografice şi homeoterme, expunându-şi prismatic atitudinile. Neaccelerând metamorfoza Nimicului şi a lui Amin în impact, în schimb Florian Saioc cedează, parcă, iniţiativa limbajelor livreşti, ironice, neologistice, premeditat antimetaforice.

Ispitele topo- şi ludo-grafice sunt bine temperate, înfrânate chiar, dându-se prioritate tonului grav, sacerdotal, legilor ritualice, simbolice, alegorice şi sugestiilor mitico – imaginative fractalizate.

Alcătuindu-şi replica-dublu, poetul reuneşte protagonistul textului şi pe cel al realului, într-un metapersonaj emblematic, purces în revendicarea absolutului nu pe calea limitatei constatări, ci a infinitei mirări, care lasă mult loc ambiguităţii. În imperiul mirării, ingenuul, care a traversat cultura, simte, brusc, nevoia debalastării poeziei de „podoabele” sale ce-o făceau frumoasă.

Scriitura nu se vrea frumoasă, ci numai eficientă. Nu se vrea descriptivă, căci transcripţia realului devine transducţie. Nu se vrea poetică, fiindcă poeticitatea emană din ţinutul semiotic al semnificaţiilor. Recunoaştem, lejer, în cartea la care ne referim în această prefaţă, trăsăturile stilistice ale modernismului (forma conjuncţională închisă, finalitatea, structura, lectura, dominarea Logosului, opera finisată, distanţa, creaţia – totalizare, sinteza, naraţiunea – Grande – Histoire, originea/cauză, determinarea – transcendenţa, autoreferinţa, realul reprezentat, dar şi abstractizat, elitismul, rigoarea, cultura elevată, paradigma antropocentristă a inventatorului original, imaginaţia, creativitatea, implicarea auctorială, productiviratea, construcţiile binare: esenţialism, totalitate, coerenţă, societatea progresistă utopică, raţionalismul, simbolismul ş.c.l.). Deci, semn bun pentru Florian Saioc, textele sale nu s-au lăsat seduse de „aura” postmodernismului, deşi este perfect adaptat unor „mărci” distinctive precum: jocul (ludicitate), procesualitatea (performanţă, text), intertext, retorică, metonimie, – diferenţă (urmă), ironie, nedeterminare/imanenţă, autoreferinţă parodică, realul supus acţiunii textuale, fragmentat, încorporat, proza scurtă, sincretică, versificată aluvionar, polifonia stilurilor, euforie, paradigmă integratoare etc.

Poetul pune accent, în deplină cunoştinţă de cauză, de exemplu, pe ritm şi pe rimă, logice şi trans-logice. Este creator de vers poetic („Nimic lui ANIM n-am să-i cer eu”). Încercând să-i extragem sensul major şi principiile axiale (Nimic şi Anim), recurgem, firesc, la „Ce este metafizica” a lui Martin Heidegger, unde dăm peste o definiţie a lui Hegel: „Fiinţa pură şi Nimicul pur sunt deci unul şi acelaşi lucru”, dar şi peste fraza heideggeriană: „Menţinându-se în Nimic, Daseisnul (Da-sein înseamnă: stare – de – menţinere (Hineingehaltenheit) în Nimic – n.n.), este de fiecare dată deja dincolo de fiinţarea în întregul ei. Numim această aflare dincolo de fiinţare – transcendenţă… Dacă prin chiar temeiul esenţei lui, Dasein-ul nu ar transcende, adică nu s-ar menţine dinainte în Nimic, atunci el nu s-ar putea raporta nicicând la ceva de ordinul fiinţării, deci nici la el însuşi. Fără originara stare – de – revelare a Nimicului nu există nici identitate de sine (Selbstsein) şi nici libertate”.

Concluzia: Florian Saioc vrea să-şi adjudece, po(i)etic libertatea ideală: „mărginit de nemărginire”. Povestind facerea lumii, autorul îşi ia marja de siguranţă, repetăm- pe linie de rezistenţă a reunirii genului liric cu cel epic, a tonului sobru, cu acela glumeţ ş.a.m.d. Câte-un plural inovator („nimici”) este proba elocventă a unui uriaş talent poetic, care nu se lasă biruit de cuvinte, care pune cuvintele în athanor şi le recombină, le fluidizează, le angajează în alte şi alte „misiuni”.

Că am avut dreptate, stimaţi cititori, în a-l aşeza pe Florian Saioc „sub semnul lui Trans”, ni se arată în chiar poemul „Anim”, printr-o deschidere autohermeneutică şi autopo(i)etică: „În poeseurile mele…/ Eu vreau să respect întocmai sistema,/să vă dau întâlnire cu tema”.

Noi am interceptat toate semnalele acestei „întâlniri” cu tema şi am spicuit ilustrativ, spre o deplină edificare despre opera şi stilul domnului Florian Saioc, aşezată din semnul transgenului literar şi stilistic, deci sub al transmodernismului.

Poezia neîntreruptă a lui Florian Saioc

Cu aceste cuvinte, încercăm să dăm un răspuns lumii care există. Cu aceste serii de cuvinte năzuim să ne fi apropiat de arhetipuri. Credem că Orfeu, poetul trac, a luat parte la expediţia vasului Argo. Aventura s-a petrecut, în egală măsură, într-o vreme de mari desăvârşiri şi într-o etapă de propensiune a sâmburelui ontologic.

Pentru Florian Saioc, vârsta poeziei a rămas pururea în stadiul neconvertit prin cultură dar paradoxal saturat de ea. Mizăm în textele sale pe mai multă sete de real şi nu refuzăm sensurilor încărcarea lor cu reamintirea unor experienţe ritualice, simbolice, iniţiatice. Aproximând situaţia de a fi întreprins întâi pe cont propriu şi apoi pe contul unui Rimbaud sau unui Dimov, o călătorie în cărţile de imagini şi corespondenţe, ne pronunţăm în ceea ce-l priveşte pentru un destin de argonaut autentic, de temerar căutător al lânii de aur, al miraculoasei revelaţii în labirintul semantic al celor opt decenii de existenţă.

Căci poezia lui Florian Saioc se vrea punte între haosul pulsiunilor eterne şi ordinea verbului care îşi cere dintotdeauna nu un regim pur al confesiunii ci unul şi mai pur, cel sacrificial, al aruncării ionaice în valuri. Condiţia poetului, trăitor de câtva timp în Târgu-Jiul lui Constantin Brâncuşi, este aceea a sufletului bântuit de zei ori măcar de umbra lor când aproape platonică/când aproape aristotelică. Şi se aşează în preajmă cu energia în risipire, ca să realizeze prezenţa continuă a literelor sale, a cărţilor sale de versuri. Care toate la un loc alcătuiesc un program mirific regentat deopotrivă de o lege a hazardului reelaborată dar şi de o alta, complementară, a unei legi a cosmosului reorganizat, în virtutea crezului că nimic din ce libertatea a dăruit nu rămâne străin omului.

Ajuns în acel mezzo del camin di nostra vita mai întâi, iar azi la cele 80 de ierni împlinindu-se, Florian Saioc s-a decis să-şi confrunte proiectul de sine cu forţa uneltelor sale aplicată pe şlefuirea de bijutier a cuvântului montat în superbe cercuri concentrice, cum au devenit poemele sale, deseori grave şi tot deseori încărcate cu un umor sănătos. Conştientă de finalitatea artei, poezia sa e o precursoare a acţiunii şi rezultatul acesteia postfestiv. Ea nu se pierde în delectările contemplaţiei ci anunţă praxisul, intenţia cercetării necunoscutului. Poetul, asemenea lui Lautréamont, regizează adevărul practic acela care nu lasă loc de întors: poezia neîntreruptă, poezia făcută de comunitate întru comunicare şi comuniune, dar şi cuminecare. Poezia ca utopie, poezia ca ficţiune dar şi metapoezia uneori dificilă, glisând dinspre rematic spre dicţiune. Poezia mai degrabă adâncă şi de profundă înţelegere a rosturilor unei umanităţi în profundă prefacere.

Puterea cathartică a poeziei, virtutea ei inspiratoare, calitatea ei vizionară, toate acestea alcătuiesc un loc privilegiat al firii: acolo unde metafiinţa va fi mai mult spirit decât materie; şi, real absolut (a se vedea în opera lui Novalis) poezia riscă în numele raţiunii în plin efort explorator, să devină limbaj absolut. Surprinşi de avalanşa sintagmelor metonimice, revărsându-se neobosit asupra noastră, copleşiţi de materia aceasta verbală-iconică, seduşi de cascadele metaforice ale unui stil înalt personalizat, suntem pregătiţi să ne împământenim împreună cu autorul, într-un teritoriu de formule directe şi totuşi misterioase, cu un CE al lor indescifrabil, suprarealist. Meditaţia lirică coagulează expresii şi impresii, le-o gândeşte reciproc ca într-un joc al condensării.

Florian Saioc nu s-a sfiit să apeleze la toate strategiile lirice, care să dea poeziei sale neîntrerupte caracterul acela rar, plăcut, fluid, dar solidificat într-un adevărat filon de aur. Nimic nu se pierde în idealitate în evanescenţă ci totul se transformă. Fie ca aceste rânduri deloc amicale să reconsidere/să consacre definitiv numele unui mare poet român pe care modelele şi modele nu l-au sufocat. Dimpotrivă l-au ţinut mereu la suprafaţă, mereu la vedere, ca o valoare nepieritoare ce se află.

Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here