FCSB, noul “Sportul”? Echipa lui Becali s-ar putea muta la Târgu Jiu

1504

Stadionul Municipal din Târgu Jiu ar putea deveni un loc foarte atractiv. Negocierile autorităţilor locale cu reprezentanţii FCSB, care ţin de ceva vreme, sunt pe ultima sută de metri şi, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, trupa patronată de Gigi Becali se va muta la Târgu Jiu. Informaţia a fost confirmată, miercuri, de către primarul municipiului, Marcel Romanescu, care s-a întâlnit, în oraşul lui Brâncuşi, cu preşedintele echipei bucureştene, Valeriu Argăseală. La discuţii a participat şi directorul de Investiţii de la C.N.I., Adrian Cefalan, care a dat asigurări că lucrările de la stadion vor fi gata până la sfârşitul lunii mai. ,,Am finalizat discuţiile cu preşedintele clubului, Valeriu Argăseală. În proporţii foarte ridicate, meciurile de cupe europene pe care le va disputa FCSB în acest an se vor juca la Târgu Jiu. Am avut o discuţie şi cu directorul Companiei Naţionale de Investiţii, care ne-a garantat că la sfârşitul lunii mai vom avea finalizat stadionul. Urmează perioada în care se face recepţia şi se transferă, patrimonial, acest stadion municipalităţii târgujiene”, a anunţat Marcel Romanescu la Radio Accent.
Microbiştii gorjeni ar putea avea motive suplimentare de bucurie. Liga 1 s-ar putea vedea din nou la Târgu Jiu. Dacă FCSB se mută în oraş, ar fi a doua echipă din Bucureşti care vine să-şi desfăşoare meciurile considerate acasă pe Stadionul Municipal, după Sportul Studenţesc. În 1995, formaţia din Regie se stabilea la Târgu Jiu, unde avea să petreacă un an de zle.,,Vorbim de o echipă care îşi doreşte să vină la Târgu Jiu şi care, la acest moment, are toate condiţiile necesare să-şi desfăşoare meciurile de cupe europene aici, dar nu numai atât, ci şi meciurile de campionat. Avem toată deschiderea necesară, eu sunt convins că întreaga autoritate publică locală şi cetăţenii din Târgu Jiu îşi doresc astfel de spectacole pe stadion. Personal, m-am bucurat, chiar şi inaugurarea acestui stadion se va face cu un meci de cupe europene”, a spus Romanescu.Primarul a mai declarat că s-a bătut şi cu alte oraşe pentru a găzdui formaţia vicecampioană. ,,FCSB are solicitări de la zece municipii din ţară ca să-şi desfăşoare aceste meciuri, dar a ţinut cont de calitatea stadionului din Târgu Jiu şi de deschiderea autoriţăţii publice locale”, a adăugat primarul. Preşedintele FCSB, Valeriu Argăseală, s-a întreţinut şi cu preşedintele de la AJF Gorj, Mihai Prunariu, cel care anunţase, în premieră, interesul roş-albaştrilor de a veni la Târgu Jiu.Stadionul ar putea fi omologat pentru competiţii internaţionale peste câteva săptămâni. În data de 8 mai, în municipiu vor sosi reprezentanţi ai FIFA, FRF, LPF şi FCSB pentru discuţii preliminare.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here