Fără apărare! Viitorul şi Reşiţa, show ofensiv pe Municipal

865

Viitorul Târgu-Jiu şi CSM Reşiţa au oferit un meci frumos, bogat în goluri şi faze de poartă, dar încărcat şi cu mulţi nervi. Presată de rezultat, echipa vizitatoare a început mai decisă confruntarea de pe Stadionul Municipal. Bănăţenii s-au instalat în jumătatea adversă şi au avut câteva ocazii de poartă, dar fără a-l pune în real pericol pe Moga. Totuşi, reşiţenii au deschis scorul atunci când Viitorul părea că echilibrează jocul. Nini Popescu a marcat în minutul 21, spre euforia băncii tehnice a oaspeţilor. Golul i-a trezit pe din hibernare pe elevii lui Cristian Lupuţ, care au început să se apropie periculos de poarta adversă. După două cornere consecutive, Mihai Lixandru a adus egalarea în minutul 27.
Peste numai două minute, o ,,torpilă” a lui Buia s-a dus puţin peste poartă. Acelaşi Buia a provocat un autogol în minutul 32, când lovitura sa liberă din lateral a fost deviată în propria poartă de apărarea adversă. Repriza a doua a început antrenant. Nini Popescu a făcut dubla pentru reşiţeni (52), dar Buia le-a tăiat din nou elanul oaspeţilor cu un şut în diagonală (56). După 10 minute de acalmie, Mihai Dulca a egalat la trei, după o fază încâlcită în careu. Laurenţiu Buş a scăpat apoi singur cu Moga, dar portarul Viitorului a scos cu piciorul (69). Peste numai un minut, Dumitraş a ratat incredibil din careul mic. La indigo, Băican (82). Într-un final care pe care, gorjenii s-au dovedit mai inspiraţi la finalizare, iar Daniel Paraschiv a găsit golul câştigător (90). Viitorul are două succese şi trei înfrângeri în play-out.

VIITORUL TÂRGU JIU – CSM REȘIȚA 4-3 (2-1)
Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj);
Viitorul: Moga – Buleică, Lixandru, Andr. Dragu, Copaci (Al. Băican) – Prejmerean (cpt.) (Bădăuță), Țegle – Vl. Costea (Vulpe), Gîrbiță (Cioiu), Buia (Mitrică) – D. Paraschiv. Rezerve neutilizate: Rob. Bodea – Sin, Ciul, Chelariu. Antrenor: Cristian Lupuț
CSM Reșița: Cobrea – Szijj (C. Lungu), Dumitraș, Sălcianu, Al. Sima – Rob. Boboc, Breșneni (cpt.) (Danci) – Al. Dulca, Dat (Chera), Laur. Buș (Visnakovs) – N. Popescu (Astafei). Rezerve neutilizate: Zimmermann – Matiș, Ad. Ilie, Brînzan. Antrenor: Adrian Falub
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here