-Acum, în duminica lăsatului sec de carne în cadrul sfintei Liturghii se pomeneşte despre „înfricoşătoarea judecată” a omenirii întregi, cu scopul clar de a ne întări în convingerea că faptele credinţei noastre vor cântări adânc la „judecata de apoi”.
Fragmentul „înfricoşătoarei judecăţi” îl regăsim în Evanghelia după Matei cap. 25 versetele 31-46.
Accentul se pune pe faptele milei trupeşti şi sufleteşti, care de fapt înseamnă iubire faţă de toţi oamenii lumii indiferent de felul lor, iubire care nu poate exista fără iubirea faţă de Dumnezeu.
-‘”Dar, ,,chipurile de a milui” – cum spune Sfântul loan Gură de Aur – sunt felurite şi porunca aceasta este întinsă.
Faptele milosteniei trupeşti sunt în număr de şapte, şi anume:
1.Hrănirea celui flămând, care, din pricina sărăciei şi a neputinţei nu se poate hrăni prin muncă proprie.
2.Adaparea celui însetat.
3.Îmbrăcarea celui gol.
4.Cercetarea celor în necazuri şi nevoi pentru ajutorarea lor.
5.Cercetarea celor bolnavi.
6.Găzduirea călătorilor.
7. Îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine să-i îngroape.
Neîndeplinirea acestor fapte faţă de semeni închide porţile fericirii cereşti şi aduce osânda veşnică.
Faptele milosteniei şi îndurării sufleteşti sunt tot în număr de şapte:
1.Întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii. Însemnătatea acestei fapte o arată Sfântul Apostol lacov, când zice: “Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.”
2.Învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi
3.Sfătuirea celor ce au trebuinţă de sfat
4.Rugăciune către Dumnezeu pentru aproapele nostru
5.Mângâierea celor întristaţi
6.Nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, ci răsplătirea răului cu bine
7.lertarea greşelilor săvârşite de alţii faţă de noi înşine, nu numai odată, ci ,,de şaptezeci de ori câte şapte”, cum spune Mântuitorul.
Spre a fi mai bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai întâi, să fie izvorâte din iubire sinceră faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Faptele de milostenie nu trebuie făcute din interes lumesc, spre a fi văzute şi lăudate de oameni, acestea nefiind bineplăcute Domnului.
De asemenea trebuie să dăruim aproapelui nostru ajutorul de care are neapărată nevoie, potrivind ajutorul după trebuinţele lui. Aşa de pildă, nu vom da unui leneş de mâncare, căci, aşa cum porunceşte Sfântul Apostol Pavel: ,,dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce”. Totuşi, şi faţă de cei leneşi avem datorii de milostenie, dar căutând să pătrundem în acea latură a sufletului lor care să-i vindece de lene.81 Foarte frumos se spune că este bine să-i dai unui flămând un peşte să se sature, dar ideal este ca să-l ajuţi învăţându-l cum să facă să prindă el singur acel peşte.
La judecata de pe urmă, celor împietriţi la inimă li se va cere socoteală aspră, după cuvântului Apostolului lacob, care învaţă că: ,,judecata este fără milă pentru cei care n-au făcut milă”. Apoi, acelaşi ucenic al Domnului, zice: ,,Mila biruieşte în faţa judecăţii”
De aceea se cade să ne fie milă, când cineva dintre noi suferă şi să arătăm aceiaşi îndurare pe care a revărsat-o peste noi Stăpânul nostru al tuturor, care să ne facă să înţelegem că, urmând pilda dumnezeieştii Sale iubiri faţă de oameni, se cade să ne purtăm cu milă faţă de semenii noşti, după vorba Domnului nostru lisus Hristos care zice: ,,Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este”.
Preot Nicolae Chivulescu
