Extrădarea lui Al Madani îl putea readuce în ţară pe Hayssam

490

arabJudecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat luni recursul formulat de procurorii Curţii de Apel din Craiova împotriva deciziei de nearestare a cetăţeanului sirian, Ayman Al Madani, stomatologul stabilit în Târgu-Jiu, pentru extrădarea în Siria în vederea executării unei pedepse.

Evident, au respins recursul ca nefondat, având în vedere faptul că România nu are semnat un acord de extrădare cu Siria. Procurorii au încercat, însă, „marea cu degetul” şi, lăsând la o parte tratatele internaţionale, au vrut să facă o înţelegere între cele două state: „vi-l dăm pe Al Madani, ni-l daţi pe Hayssam!”.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, ieri, cererea de extrădare a ceţăteanului sirian, Ayman Al Madani, o solicitare venită din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Foto-Omar-Hayssam1Craiova. Pe numele sirianului există un mandat european de arestare ca urmare a faptului că în Siria a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiunea de înstrăinare a unui copil sub 12 ani din custodia părintelui, infracţiune similară în Codul Penal român cu răpirea. Iniţial, medicul Ayman Al Madani a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza mandatului European de arestare, dar Curtea de Apel din Craiova a dispus lăsarea în libertate a sirianului şi interzicerea părăsirii României pe o perioadă de 30 de zile. Procurorii craioveni au făcut recurs, solicitând arestarea în vederea extrădării, însă judecătorii Înaltei Curţi au respins recursul ca nefondat.

Al Madani, dat la schimb cu Hayssam

Deşi se cunoştea faptul că între România şi Siria nu există niciun acord de extrădare, procurorii Curţii de Apel din Craiova au încercat o negociere între state. Doar că, procurorii români nu au avut cu cine negocia, Siria nici măcar nu completase cererea de extrădare, ştiind că la „mica înţelegere”, statul român îl va solicita pe Omar Hayssam. Drept urmare, Siria doar l-a dat în urmărire printr-un mandat european de arestare pe stomatologul stabilit în România, aşa cum şi România a făcut acelaşi lucru cu Omar Hayssam. Încercarea de a ajunge la o înţelegere a eşuat, pentru că românii nu au avut cu cine să negocieze. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel din Craiova, Ilie Aurel, a declarat că astfel de negocieri se pot face între statele între care nu există semnate acorduri de extrădare. Hayssam era însă, un peşte prea mare, pe lângă stomatologul sirian din România care avea de ispăşit trei ani de închsioare pentru că îşi luase propria fiica din Siria. În final, cetăţeanul sirian, Ayman Al Madani va rămâne în România şi îşi va vedea de afaceri şi de familia pe care o are la Târgu-Jiu, fiica sa va rămâne tot la el, iar Omar Hayssam va rămâne şi el în Siria lângă familia lui.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here