Expoziție inedită la Târgu-Jiu

175

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Uniunea Arhitecților din România (UAR), organizează joi, 28 iulie, vernisajul expoziției de arhitectură „EXPO CARBFORM” a OAR – Filiala Teritorială Oltenia & UAR – Filiala Județeană Gorj. Evenimentul va avea loc la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, începând cu ora 18.00, curator fiind arhitectul Doru Pasăre.

În cadrul expoziției pot fi admirate obiecte, instalații din cărbune și desen magnetic, rezultate în urma unui workshop de modelare în cărbune organizat de Facultatea de Arhitectură de Interior a Universității ”Ion Mincu” București. Workshop-ul respectiv s-a desfășurat în perioada 4 aprilie – 6 mai 2016, sub forma unui atelier de creație și design ale cărui principale obiective au fost cunoașterea și aprofundarea posibilităților cărbunelui în domeniul artistic, prin crearea de obiecte și instalații artistice cu acest material, contribuind astfel la redescoperirea și promovarea sa în România, în special în zona Văii Jiului. ”S-a propus studenților de la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu” abordarea cărbunelui dintr-o nouă perspectivă, cea estetică. S-au făcut experimente, s-au aplicat diverse tehnici de modelare pe bucăți de cărbune. Obiectul rezultat putea fi bidimensional sau tridimensional, o instalație sau o lucrare grafică, în funcție de demersul fiecărui participant. Proiectul a avut ca obiectiv cunoașterea și aprofundarea posibilităților cărbunelui din punct de vedere expresiv. Oportunitățile pe care le oferă cărbunele nu se limitează doar la procesul de ardere pentru a obține curent electric. Nu e nevoie să băgăm cărbunii în prize. Îi putem folosi pentru a crea artă contemporană, pentru a diversifica o cultură care până acum a fost acroamatică”, spun organizatorii. La Târgu-Jiu, expoziția va putea fi vizitată în perioada 28 iulie – 10 august, de luni până vineri.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here