La Galeriile Municipale de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a avut loc joi, 15. 06. 2023, expoziția personală „Genesis”, a artistei vizuale Stănciulescu Anca-Maria (al cărei pseudonim artistic este „SAM”). Organizatorii sunt Filiala Târgu Jiu a UAP din România și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (curatori: Sorin Buliga și Florin Gheorghiu).
Artista târgujiană (n. 09.02.1997) a studiat videoprocesarea computerizată a imaginii la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și a absolvit masteratul în Arte grafice la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte din București. A participat cu lucrări la mai multe expoziții de grup (în Timișoara, București, Târgu Jiu și Veneția) și este la cea de a patra expoziție personală în Târgu Jiu. Creațiile expuse sunt inedite (departe de a fi realizate în stilul său obișnuit, care este influențat, mai ales, de curentul Op Art), fiind prilejuite de un eveniment puternic emoțional din viața personală. Acestea sunt realizate printr-o tehnică mixtă, îmbinând, cel mai adesea, sculptura, pictura și colajul. De mai multe ori apar și elemente „ready-made” (de tip industrial). De asemenea, sunt prezente și câteva instalații. Materialele folosite sunt lemnul, metalul, adezivii, spuma poliuretanică, textilele și culorile acrilice. Din punct de vedere compozițional, lucrările variază, de la compozițiile închise, la cele deschise. Unele sunt statice, iar altele sunt dinamice. Culoarea predominantă este negrul, dar apar și nuanțe de alb și de griuri închise.
SAM consideră că multe dintre lucrările sale intră în zona suprarealismului, privitorului lăsându-i-se posibilitatea de a înțelege semnificația lor prin prisma experiențelor personale. De asemenea, creațiile sale nonfigurative lasă o libertate de interpretare totală, tocmai pentru ca acela care le contemplă să își poată regăsi ideile și sentimentele din prezent sau din trecut, înțelegându-și, astfel, mai profund sinele. De aceea, motto-ul multora dintre creațiile sale poate fi: „Dacă lucrarea mea te-a făcut să zâmbești, înseamnă că ea și-a atins scopul”.
În unele creații se simte o eliberare a tensiunilor și a emoțiilor artistei, acumulate în această perioadă a vieții sale, după cum mărturisește: „La începutul existenței noastre suntem toți atât de puri precum o pânză albă, pe care apoi ne pictăm povestea vieții; cu timpul, problemele se pot acumula, mai lent sau mai abrupt și este nevoie de o eliberare de neliniștile și de tulburările acumulate”.
În multe dintre lucrări sunt incluse și obiecte tehnice. Acestea denotă crezul artistei, conform căruia, „de-a lungul vieții, noi proiectăm energie și punem valoare în lucrurile pe care le adunăm. Din acest motiv, ne este greu, sau chiar imposibil, să ne despărțim de ele”. În fapt, aceasta este o expoziție „In memoriam”, deoarece lucrările de artă sunt dedicate amintirii tatălui, dispărut recent dintre noi, înainte de vreme. Și chiar de la o primă vizionare poți să înțelegi că este vorba atât despre viața persoanei respective (cu toate preocupările sale specifice, dar și cu boala nemiloasă care l-a răpus), cât și, în general, despre viața oricărei ființe umane, de la începutul și până la sfârșitul ei. În acest fel, SAM reușește să surprindă generalul, plecând de la particular.
Pentru a înțelege traseul existenței unui om (eternul ritm, de tip „crescendo”, urmat de „descrescendo”), exprimat artistic, ar trebui plecat de la tabloul de mari dimensiuni, perfect alb (numit „Nașterea”), „neatins de pensulele colorate ale experiențelor vieții”, care „exprimă puritatea și inocența din momentul nașterii”, după cum ne spune artista. În viziunea ei, simbolismul pânzei albe, pe care se va așterne apoi povestea vieții fiecărui om, „sugerează că renașterea și trecerea într-o altă lume reprezintă o continuare a aceleiași călătorii a vieții umane”, iar „nașterea și moartea pot fi percepute ca două forme ale aceluiași proces transformator”.
Lucrarea „Din inimă”, care domină expoziția, este cea mai personalizată, fiind inspirată de amintirea persoanei dragi dispărute și dedicate în întregime acesteia, ca un omagiu și o expresie a recunoștiinței. Influențele dadaiste sunt evidente, deoarece pe suprafața lucrării sunt dispuse, armonios, diverse artefacte (ținând de meseria de electrician a tatălui), care sunt de tip „ready-made”. Obiectele respective, ce „au adunat în ele emoții și amintiri”, invită privitorii „să pătrundă în lumea sa interioară, să experimenteze trăirile și amintirile încă vii și să împărtășească o parte din povestea sa”. Clanța atașată pe pânză sugerează și ea o ușă care se deschide spre lumea persoanei respective, din acel timp al vieții ei.
Tot în acest context sentimental trebuie amintite și cele câteva instalații folosite, de inspirație dadaistă sau suprarealistă, sub forma unor lămpi suspendate de tavan (cabluri electrice ce au la capăt dulii cu becuri).
În lucrările „Nexum” (I, II și III) sunt nuanțe intense de negru care domină lucrările, apărând uneori și numeroase linii reliefate, subtile (ca în „Nexum I”), ce „se întrepătrund și se intersectează într-un labirint al gândurilor”, simbolizând „multitudinea de gânduri și emoții pe care o persoană le experimentează în momentul în care pierde pe cineva drag” (chiar dacă, aparent, ea poate să pară senină și puternică). Prin diversele reliefuri se evidențiază complexitatea și profunzimea stărilor psihologice. În „Nexum II”, pe fundalul în întregime negru, se pot observa mai multe rânduri de sfori suspendate, care reprezintă legăturile subtile dintre persoana decedată și cei dragi, rămase în viață.
Prin „Autoizolarea sinelui” (I, II și III) este explorat fenomenul însingurării, în situația în care ființa umană este copleșită de probleme intense, sugerate prin dreptunghiurile în relief, pictate în nuanțe variate de negru. În mijlocul acestora, se distinge un singur dreptunghi în nuanțe de bronz, „care simbolizează sinele, speranța și încrederea că lucrurile pot evolua spre bine”. Așadar, chiar în momentele de autoizolare, când individul are tendința de a se proteja și de a respinge vreun ajutor extern, există totuși o sursă de speranță și încredere în interiorul acestuia, ca și o deschidere către vindecare.
În lucrarea „Izolat”, dominanța culorii negre sugerează o atmosferă de întuneric și tăcere, în care persoana experimentează tensiunea între dorința de a rămâne izolat și cea de a căuta o conexiune cu lumea exterioară (aceasta este sugerată prin contrastul între fondul plat și negru, pe de-o parte, și unele elemente tridimensionale sau elemente subtile de roșu, pe de altă parte). În lucrarea „Terrent”, prin utilizarea culorii negre și a elementelor tridimensionale, este exprimată esența profundă a fricii, care este trăită de individ la o mare intensitate, afectându-i acestuia sufletul și existența. Într-un mod subtil, este sugerată și puterea ascunsă de a înfrunta și de a controla spaima (deși această caracteristică a dualității angoasei nu apare în mod evident).
În lucrările „Vagus” (I, II și III), unde sunt și elemente tridimensionale, predomină culorile întunecate care exprimă senzații de neliniște, disconfort, incertitudine, panică, lipsa de speranță și disperare. În „Vagus IV”, prin reliefurile care ies din lucrarea întunecată într-un mod dinamic și agresiv, este sugerat procesul de luptă pentru supraviețuire, transmițând energia și hotărârea individului de a se confrunta cu greutățile și de a se ridica deasupra acestora.
Nuanțele de bronz, împreună cu elementele tridimensionale din lucrarea „Spes” dau o notă subtilă de speranță (care, se știe, moare ultima), în contextul întunecat al celorlalte lucrări.
În final, sunt prezentate lucrările „Incubo” (I, II și III), pe care artista consideră că țin de o artă „captivantă și înspăimântătoare, ce explorează procesul de capturare a individului de către un element traumatic”. Predomină culoarea neagră și sunt prezente reliefurile care, în acest caz, evocă senzația de sufocare și de copleșire. Lipsa bronzului sugerează faptul că speranța a dispărut complet. De aceea, lucrările transmit sentimente de frică, panică, descurajare și disperare. Ramele, sub forma unor crengi, reprezintă ultima formă de viață identificată în compoziție, simbolizând o fragilitate și o vulnerabilitate extreme.
SAM consideră că și-a realizat operele din expoziție „în funcție de cum a simțit” existând, totuși, anumite influențe ale curentelor artistice din secolul trecut. Dacă piesele „ready-made” și instalațiile țin de avangardele primelor decenii ale secolului XX, fiind de inspirație dadaistă și suprarealistă, în ceea ce privește lucrările pe fond întunecat (în care apar uneori liniații sau elemente tridimensionale), se pot observa anumite asemănări cu creațiile unor artiști postbelici (dar și ele tributare, în parte, unor curentelor avangardiste: abstracționism, dadaism și suprarealism). Va urma
Sorin Buliga
