Executorul Drăgan nu a scăpat de cătușe

964

Executorul judecătoresc și bancar Costinel Romeo Drăgan se află în continuare în spatele gratiilor, după ce în urmă cu două luni a fost reținut și arestat preventiv într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție. Mandatul său a fost prelungit de către magistrații Curții de Apel Craiova, gorjeanul contestând decizia respectivă. El așteaptă acum ca în această săptămână judecătorii de la instanța supremă să îi admită cererea de a nu i se mai prelungi mandatul de arestare preventivă, mai ales că ancheta care îl vizează a fost finalizată. DNA l-a trimis pe acesta în judecată și îl acuză de săvârșirea a zece infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care șase în formă continuată), anchetatorii punând sechestru pe unele din clădirile pe care Drăgan le are în proprietate.
„În perioada 2008 – 2015, inculpatul Drăgan Costinel Romeo, în calitatea sa de executor bancar și judecătoresc, prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziție de datornici în dosarele de executare. Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar și ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip „suveică”, a utilizat o parte din banii încasați de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori.
De precizat este faptul că, pentru toate aceste operațiuni bancare inculpatul Drăgan Costinel Romeo nu a întocmit nici un fel de documente justificative, iar prin nedistribuirea acestor sume conform destinației legale a fost produs un prejudiciu în dauna creditorilor implicați în procedurile de executare silită care se ridică la suma de 2.784.944,20 lei”, a comunicat DNA la finalizarea cercetărilor.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. stiu ca treaba ta este sa demigrezi oameni ne justificat dar tu domnule esti doar un ziarist care sigur a auzit de la un alt ziarist si de la alti ziaristi si sigur macar 10 la suta din toate informatile acestea sunt falese.Si ce vreau sa spun este ca tu nu reusesti sa demigrazi oameni ci sa ii faci mai faimosi stiu ca intentia ta a fost sa il demigrezi dar din contra lai facut mult mai cunoscut si mult mai respectat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here