Executorii au blocat conturile CEO! Golea a cerut încuviințarea executării silite a Primăriei Târgu-Jiu, Consiliului Județean Gorj și ARTEGO! Asociații, obligați să vireze Clubului Pandurii trei milioane de euro!

2993

Adunarea creditorilor Clubului de Fotbal ”Pandurii – Lignitul” Târgu-Jiu a decis, în urmă cu o săptămână, să demareze procedura de punere în executare a sentinței dată de Curtea de Apel Craiova, la data de 18 septembrie a.c., prin care asociații clubului au fost obligați să-și achite cotizațiile la care s-au angajat în anii precedenți. Astfel, un executor judecătoresc a instituit poprire pe conturile Complexului Energetic Oltenia, în urma deciziei Judecătoriei Târgu-Jiu care a admis încuviințarea executării silite a companiei energetice. Acțiuni similare formulate împotriva Primăriei Târgu-Jiu, Consiliului Județean Gorj, Artego SA și Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia au fost respinse de judecători, însă administratorul special al clubului a inițiat altele. Asociații Clubului de Fotbal Pandurii trebuie să plătească, împreună, în jur de 15,5 milioane de lei, clubului potrivit unei decizii a Curții de Apel Craiova.
Administratorul special al Clubului de Fotbal Pandurii, Marin Golea, a pus în executare hotărârea Curții de Apel Craiova prin care judecătorii au dat câștig de cauză Clubului de Fotbal Pandurii și i-au obligat pe membrii asociați să-și plătească cotizațiile la care s-au angajat. Chiar dacă nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, decizia este executorie, așa că cei care administrează clubul aflat în insolvență au apelat la un executor judecătoresc care a inițiat acțiuni privind încuviințarea executării silite a asociaților la Judecătoria Târgu-Jiu.
Pe 7 octombrie a.c., magistrații au admis doar cererea formulată pentru executarea silită a CE Oltenia și le-a respins pe cele formulate împotriva celorlalți asociați.
Astfel, s-a ajuns în situația în care au fost blocate conturile CEO până la plata a 6.398.608 lei către Clubul Pandurii.
Administratorul special Marin Golea a inițiat alte acțiuni în vederea executării silite și a Consiliului Local Târgu-Jiu pentru suma de 2.861.747 de lei, Consiliului Județean Gorj pentru 769.543 de lei, a Artego SA – 4.898.219 lei și USMO – 516.983 de lei.
Suma totală pe care trebuie să o plătească cei cinci asociați este de 15,5 milioane de lei, adică peste 3,2 milioane de euro.
Potrivit Planului de reorganizare al Clubului Pandurii Lignitul, modificat în februarie 2018, sumele datorate de asociați au fost menționate în capitolul care se referă la sursele de finanțare ale clubului, iar reprezentanții acestuia sperau să recupereze de la asociați 18,6 milioane de lei, adică în jur de patru milioane de euro. Reamintim că, și în urmă cu exact un an, după soluția Tribunalului Gorj, Clubul de Fotbal Pandurii a blocat conturile CEO. Mai trebuie spus că principalul creditor al clubului este Marin Condescu, fostul președinte al acestuia, căruia judecătorul sindic i-a acceptat ca și creanță suma de 4.553.587 de lei, adică peste 950.000 de euro.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here