Execuţia – DNA-ul-creator de cazuri “Dreyfus”-

483

Am asistat în data de 08.08.2014 la cea mai mare execuţie economică şi politică din ultimii 25 de ani: condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare şi a altor 11 cetăţeni români nevinovaţi ca şi Voiculescu la închisoare pe diferite termene. Ce s-a întâmplat confirmă cel mai grav atentat la drepturile cetăţeneşti! Este o reeditare a proceselor comuniste din anii 50! Nu s-a mai pomenit în nicio instanţă să nu se dea dreptul să-şi probeze cu noi martori nevinovăţia!
“Astfel de oameni îşi fac rău altora fie din frică, fie din ură” scria Machiavelli, ori urzurpatorul a avut aceste motive. Uitând însă că Voiculescu l-a ajutat să câştige alegerile din 2004 după cum confirma chiar el că s-a ploconit la fostul partid umanist, cerşindu-i voturile.(pe 07.01.2005 am scris articolul: “PUR-ul, un partid impur”, dar apoi Voiculescu s-a trezit la realitate promovând demiterea lui Băsescu în 2007. Nimeni nu e rău degeaba, scria istoricul roman Salustrius(86-35 îen).
Subtitlul articolului mi-a fost dat de fostul romancier Emile Zola (1840-1902) care a publicat în 19.01.1898, curajosul articol “Acuz” în ziarul Aurora în care demonta acuzaţiile aduse pe nedrept căpitanului Dreyfus, redeşteptând presa franceză care a pornit o campanie culminând cu achitarea căpitanului. Franţa s-a împărţit atunci în două. Cred cu tărie că şi media cinstită românească va porni o campanie pentru apărarea lui Voiculescu şi a celorlalţi mai ales că sentinţa cere şi confiscarea localului de unde emite Antena 3. Observaţi înverşunarea cu care uzurpatorul luptă împotriva lui Voiculescu, ordonând pur şi simplu desfiinţarea familiei Voiculescu, a unicului institut de cercetare alimentară(ICA) cu propietari români. Băsescu şi sefa DNA-ului au săvârşit cea mai mare samavolnicie judiciară, de sorginte nazistă cum nu s-a mai pomenit din anii 50 cerând şi confiscarea localului de unde emit Antenele.
Brănişteanu scria: “Cea mai sfântă libertate este libertatea presei!”.
Închiderea Antenei 3 a fost ţelul final al uzurpatorului şi minotaurului din labirintul DNA-ului! Dragi români: luptaţi pentru o justiţie imparţială! Ajunge cu execuţiile “criminale” ale uzurpatorului care încearcă şi acum să asmută tigrii europeni şi de peste baltă împotriva românilor cinstiţi. Închiderea Antenei 3 nu are nicio legatură cu acuzaţiile celor din lotul Voiculescu.
S-a creat un fals artificial închizându-se gura acuzaţilor şi avocaţilor ce-i reprezentau ceea ce nu s-a pomenit nici în procesul lui Antonescu. Ura lui Băsescu care striga mereu ca unii împăraţi păgâni de acum 2000 de ani: “Pe cruce!” Ca sa ramana cati mai putini adversari politici pana la toamna…Si daca s-ar putea,nici unul!
Dar românii s-au săturat ca ţara lor să fie o închisoare pentru fii săi! De aceea fiind an electoral, uzurpatorul va accelera oponenţilor politici şi dacă s-ar putea acest malaxor diabolic, acest minotaur al labirintului justiţiei să-i distrugă pe toţi. Până s-o găsi un Tezeu să răpună acest monstru şi un Dedal să îl răpună pe Minos. Ca noi să putem respira din nou aerul libertăţii.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here