Examene de corigenţă pentru elevii de clasa a VIII-a

468

Elevii de clasa a VIII-a din judeţul Gorj care nu şi-au putut încheia situaţia şcolară deoarece nu au obţinut media 5 la toate materiile mai au acum o şansă. În această perioadă se desfăşoară o sesiune de corigenţe organizată special pentru ei, iar dacă vor lua note de trecere vor putea participa la a treia etapă de admitere la liceu.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, în perioada 18 – 20 august se desfăşoară sesiunea de corigenţe rezervată elevilor de clasa a VIII-a. În această perioadă, elevii vor fi examinaţi la materiile la care nu au reuşit să obţină media 5 în timpul anului şcolar. Dacă vor promova examenele de corigenţă, vor putea participa la a III-a etapă de repartizare computerizată în învăţământul liceal, etapă rezervată elevilor care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu. În cazul în care nu vor promova examenele de corigenţă, elevii vor repeta anul şcolar. Reamintim că prima sesiune a examenelor de corigenţă s-a desfăşurat în perioada 6-7 august şi a fost rezervată elevilor din anii terminali de liceu, iar o a treia sesiune de corigenţe se va desfăşura în perioada 1 – 5 septembrie, pentru clasele din învăţământul primar, clasele din învăţământul gimnazial, liceal şi profesional (altele decât cele terminale) şi clasele din şcoala postliceală şi de maiştri.
R.L.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here