Evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 15 august – 15 septembrie

816
agricultura 2În luna august, va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în majoritatea regiunilor agricole. Temperaturile medii diurne ale aerului se vor încadra între 14 şi 26º C, cu 1-3º C peste cele normale. Maximele din aer se vor situa în general între 23 şi 32º C, iar minimele, între 8 şi 21º C, la nivelul întregii ţări. În zilele cele mai calde, local vor mai fi posibile temperaturi maxime ce pot atinge şi chiar depăşi temperatura de 35º C, precum şi nopţi tropicale, cu temperatura minimă de 17º C.

Luna septembrie, sub aspect termic, se va caracteriza în general printr-o vreme normală, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Regimul termic mediu diurn al aerului se va încadra între 12 şi 22º C, valori apropiate de mediile multianuale, în majoritatea zonelor de cultură.
Temperaturile maxime din aer vor fi cuprinse între 17 şi 26º C, iar cele minime, între 7 şi 16º C. În prima parte a lunii septembrie, în intervalele cele mai calde vor fi posibile valori maxime ce pot depăşi 30º C, îndeosebi în sudul ţării, iar în zilele cele mai reci temperaturile minime pot coborî sub 0º C, în special în zonele depresionare nordice şi centrale.
Starea solului
La sfârşitul lunii august, în cultura de porumb neirigată, aflată în faze cu cerinţe maxime faţă de apă ale plantelor, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind extremă, puternică şi moderată în cea mai mare parte a zonelor de cultură, atingând chiar limita coeficientului de ofilire, local în sudul, în sud-estul şi estul ţării.
La porumbul în regim irigat, în funcţie de data semănatului, va predomina mătăsirea, maturitatea lapte şi ceară, în majoritatea regiunilor, iar local în zonele de câmpie din jumătatea de sud a ţării, se manifestă maturitatea deplină, îndeosebi la hibrizii extratimpurii şi timpurii.
În luna septembrie, la culturile prăşitoare neirigate (porumb şi floarea-soarelui) procesele de maturare vor fi mai intense, îndeosebi pe suprafeţele agricole din jumătatea de sud a ţării.
Regimul hidro-termic din aer şi din sol va permite desfăşurarea lucrărilor de pregătire a terenurilor în vederea însămânţării în epoca optimă a culturilor de toamnă (15 septembrie-20 octombrie) în condiţii bune, îndeosebi în zonele agricole din nordul şi centrul ţării, iar în sud şi sud-est, acestea se vor realiza cu dificultate, fiind necesare lucrări suplimentare repetate.
Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here