Ieri, dis de dimineaţă, i-am trecut pragul Bibliotecii împătimitei truditoare în munca printre cărţi – distinsa doamnă Marieta Rădulescu. Şi nu mi-a părut rău, împrumutându-mi cartea de debut a poetei descoperită şi lansată de subsemnatul.
Cu vreo trei ani în urmă, aflam că ne cunoscuserăm, cândva, la o întâlnire cu naşul copiilor mei şi un Mecena al culturii, sponsor al acestei apariţii, împreună cu Obştea Peştişani – Vasile Brâncuşi, dar şi cu hâtrul de văru-miu Vasile Blendea. Un regretat artist fotograf, căruia Luminiţa i-a dedicat un eseu intitulat “Moş Cotovaică”. La nişte întâmplări culturale petrecute la Clubul Pensionarilor din Peştişani, dar şi la Simpozionul Naţional “Brâncuşiana” ţinut la Peştişani, anul trecut, scormonitorul în tradiţii, obiceiuri şi generosul editor de talente Ion Mocioi i-a promis că o va ajuta să scoată de sub teascurile unei tipografii o primă carte. Iat-o gata şi numai bună de citit, iar pe 15 ianuarie, tot la Clubul Pensionarilor din Peştişani – cu prilejul ediţiei a treia a Zilei Culturii Naţionale, ziua naşterii Poetului Naţional Mihai Eminescu, o vom lansa cu fastul cuvenit. Deodată cu revista MIRACOL DE BRĂDICENI, nr. 9, editată de Directorul Serilor la Brădiceni şi al publicaţiei bijuterie – Ion Popescu-Brădiceni. Firesc, dacă tipografia ProdCom SRL, a profesionistului ec. Minel Cinciulescu, directorul general al tiparniţei, ne va face bucuria s-o termine. La revistă mă refer.
Ion Predoşanu
P.S. Dintre lectorii volumului – Ion Mocioi, Ion Căpruciu şi Ion Predoşanu, cel mai îndrituit s-o comenteze este poetul baladist, naratorul şi eseistul Ion Căpruciu, a cărui Postfaţă o publicăm alăturat(I. Predoşanu)
Postfaţă
Azi, când tot mai puţini sunt cititorii de poezie, îmi face o mare plăcere să citesc poeziile autoarei Luminiţa Berculescu. Da, mai sunt şi femei care, păstrând obiceiul altor doamne care au fost, mai scriu poezie. Şi o scriu frumos. Din suflet şi din pasiune. Şi din sentiment. Pentru că propria lor trăire e o poezie. Şi nu ştiu vârsta celei ce a scris, dar sensibilitatea şi puritatea sunt ale unui copil care n-a ieşit încă din vis. Aşa cum i-ar sta bine oricărei fotografii dintr-un album abia presupus. Repet, e multă pasiune, e mult sentiment. Timp trecut, timp prezent, Luminiţa Berculescu zboară „în vis” ca „mii de curcubee ce zboară printre gene spre vastul infinit”. Oare, nemângâierea-i mai mare decât nemărginirea? – aşa se întreabă Luminiţa Berculescu pe neumblatul drum al poeziei sale. Când tristeţea te înfrânge numai în plan personal, te regăseşti numai într-o tăcere adâncă – de ireal. Cui ar putea să i se destăinuie Luminiţa Berculescu decât sieşi, plimbându-se cu ochii deschişi printre aştri, ocrotită de îngerii ca nişte copii ai libertăţii care dau un „nou sens culorilor”. Aceea care e „alta şi totuşi cea din totdeauna”, Luminiţa Berculescu este o poetă care promite să fie ea însăşi. Aşadar, scrie în continuare ceea ce simţi, ceea ce vezi şi visează, căci visul va rămâne şi niciodată nu se vor risipi „bobii rotunzi de rouă şi de mărgăritare”.
(16 mai 2010) Ion Căpruciu
P.S. Dacă ar fi să dau sfaturi, să se joace cu fulgii mereu de zăpadă.
