Eveniment editorial – HAIKU-uri de Romeo Ionescu

195

Aş vrea să mă înţelegeţi, nu doresc să încerc măcar o recenzie. Vreau numai să redau câteva gânduri, mai vechi ori mai noi, ale unor oameni pricepuţi într-ale poeziei. Amândoi s-au exprimat în paginile excelentei apariţii editoriale HAIKU, semnată de gorjeanul Romeo Ionescu, şi apărută la Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, Craiova – 2012, în colecţia ORFEU.

Autorul, adică poetul Romeo Ionescu este la a treia carte de versuri. Una mai delicată şi mai gingaşă decât cealaltă. Aşa de pildă, la lansarea volumului Singurătatea pluralului, regretatul poet, publicist şi editor-fondator al unor reviste şi cărţi de căpătâi despre Brâncuşi, regretatul echinoxist Nicolae Diaconu, pe 22 mai 2004, într-o paradoxală exprimare ce este acum tipărită pe post de Cuvânt înainte şi intitulată „Anonimul Romeo Ionescu” îl încondeia fericit.
Ba chiar, dintru început, dorind să răspundă unui interlocutor, firesc tot anonim, dar dornic să ajungă la maximum de consacrare, care l-ar fi întrebat: „Cine este Romeo Ionescu, că nu am auzit de el?”
Cu meticulozitatea-i recunoscută, Nicolae Diaconu recunoştea că „este foarte greu, între atâtea celebrităţi să vină Romeo Ionescu, cu cartea lui, într-un moment în care el poate fi foarte puţin receptat.”
Şi Nicolae Diaconu, cu apetitul său de fin poet dar şi degustător de poezie adevărată, afirma că Romeo Ionescu a scris o carte de tinereţe, la ale cărei poeme a tot meşteşugit până-n anul 1994, când a apărut prima sa ediţie. Cu siguranţă, cartea a doua a reluat şi cronica scrisă în acel an de Nicolae Diaconu. Eu nu am ştire de acea a doua carte, dar pricep că putea fi o antologie de poezie bilingvă – în limba română şi în limba franceză-, iar Nae Diaconu afirma că a avut plăcuta surpriză şi plăcere de a constata că al doilea volum de poezie al lui Romeo Ionescu i-a mers la inimă mai mult decât primul. Extrem de lapidar, Nicolae Diaconu sublinia: „Este o carte în care autorul nu face pe deşteptul. Nu se joacă, cu ideea de poet, ci este chiar un poet de mare profunzime.”
Intuindu-l pe Romeo Ionescu, anonimul de atunci Romeo Ionescu, Nicolae Diaconu nu ştia dacă acest autor inteligent, cultivat şi profesor de limba română va mai publica în viitor. Şi iată că Romeo Ionescu recidivează, fiind alături de gorjenii George Drăghescu şi Zoia Elena Deju încă un poet interesant ce se exprimă în forma sublimă a poeziei în genul haiku.
Şi rafinatul dar zgârcitul critic literar Gheorghe Grigurcu, el însuşi un foarte valoros meşteşugar al cuvintelor potrivite, îi recunoştea, tot prin 2004, valoarea subliniată în acelaşi moment cu Nae Diaconu. La lansarea volumului „Singurătatea pluralului”, Grigurcu afirma: „Cred că e nevoie într-o cultură, inclusiv într-o cultură poetică, de mai multe registre. Şi aceste registre contrastante sau aparent contrastante, conturează o artă a poeziei de valoare, de care avem nevoie”.
De plăcut, mie mi-au plăcut toate aforismele sublimate în haiku-uri de Romeo Ionescu. Oprindu-mă numai la unul, îl prefer pe acesta: „nimeni nu poate/ sări peste umbra lui/ Nechifor Lipan”.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here