Rob şi truditor la meşterirea cuvintelor, Adrian Frăţilă a debutat furtunos. Nu doar la Gorj, el fiind tismănean după actuala organizare a oraşului de lângă Mânăstirea Tismana. Deşi, se pare , strămoşii i-ar fi de prin Godineştiul lui Nicolae Mischie.
Istoric de valoare – poate cel mai bun istoric oral al Domnului Tudor din Vladimiri. Despre care glăsuia cu un patos de patriot şi de desăvârşit orator la Monumentul închinat lui Tudor Vladimirescu, la mai toate întâlnirile Fiiilor Gorjului, în prima duminică a lunii iunie, pe pajiştea plină de strămoşii pandurilor pe Câmpia Soarelui.
Şi publicaţiile din Bucureşti, Luceafărul şi Flacăra, condusă de Redactorul şef Adrian Păunescu au acordat spaţii ample creaţiilor sale poetice. Mai zilele trecute, poetul Adrian Frăţilă mi-a arătat o revistă Flacăra, de acum 35 de ani, în care semnam amândoi. El ca poet adoptat de admiratorul lui – Adrian Păunescu, iar eu ca un umil slujbaş la acea publicaţie aflată în mare vogă la acea vreme. În plus, versurile sale de o muzicalitate şi inspiraţie rare erau cântate de o trupă târgujiană ce se situa în topurile naţionale ale muzicii folk.
Sigur, notaţiile de faţă sunt prilejuite de recenta apariţie editorială „La arat văzduhul”, o ediţie a doua, revizuită şi adăugită – de autor -, semnată de Adrian Frăţilă. Şi apărută pe o hârtie aparte, de un alb aproape imaculat, la Editura MĂIASTRA – 2013. În excelente condiţii grafice şi tipografice – rodul osârdiei artiştilor tiparului de la ProdCom SRL Târgu Jiu. Întregul volum este tehnoredactat de Ovidiu Cosmin Ivan, iar fotografia artistică a copertei I – botezată „Înălţarea”(mai pe înţelesul nostru, al muritorilor, este vorba despre o rândunică rătăcită sub tavanul unei încăperi) – aparţine artistului Vasi Pleşa. Un distins colaborator al Gorjeanului.
Până la o încercare de analiză mai aplicată a acestui superb volum de versuri să reamintim ceva din istoria naşterii sale. Recentul volum de versuri – La arat văzduhul -, fie-ne iertată repetiţia, este o ediţie a doua, revizuită şi adăugită şi tipărită de autor în 500 de exemplare. Prima ediţie fusese tipărită pe o tiparniţă offset, cu plăci, la el acasă, într-un format mai mic ca dimensiuni şi care l-a avut ca tipograf chiar pe Adrian Frăţilă. Un fel de Tudor Arghezi al Mileniului III – poet şi tipograf. Mai puţin pamfletar, întrucât gingăşia cuvintelor sale atent căutate, merg mai degrabă spre înalturi decât spre a-l înţepa pe aproapele iubit. Iată de ce, proprietarul de tipografie n-a făcut bani din meseria de tipograf, reuşind – cel mult – doar performanţa tipăririi volumului propriu de versuri cu titlul de mai sus, într-un format liliputan aproape şi doar în 100 de exemplare. Toate date la prieteni, după ce le-a dus la piept – în zona inimii – aceasta fiind forma supremă de autograf marca Adrian Frăţilă.
Ca un poet fidel Cetăţii, Adrian Frăţilă a cultivat poemele cantabile, dovada clară fiind punerea pe note muzicale a multora dintre ele. Care-au fost bine primite de publicul iubitor de muzică şi poezie. Atâta, deocamdată, despre un eveniment editorial rarisim. Vom mai adăsta asupra volumului şi cu un alt prilej.
Ion Predoşanu
