Eveniment artistic, în cadrul Zilelor Turismului – Azi, ora 17,00, se vernisează expoziţia GORJEAN PRIN GORJUL DE ODINIOARĂ

372

La câte expoziţii fără egal ne-a invitat Teodor Dădălău bag mâna-n foc că şi cea de astă dată merită vizitată. N-am văzut-o pe simezele sălii de la parterul Centrului păstorit de scriitorul Ion Cepoi, dar promit ca astăzi, de la ora 17,00, să-i trec pragul. Chit că sala este închiriată ori dăruită lui Dorin Brozbă, ceea ce e mai puţin important.

Pasiunea pentru arta fotografică a lui Teodor Dădălău nu mai trebuie demonstrată. Prin multele sale expoziţii personale, prin Premiul de Excelenţă primit mai anii trecuţi de la FIAP, chiar la Madrid, în capitala Spaniei, prin albumele de autor editate, a dovedit că, măcar în Gorj, nu are niciun contracandidat la titlul de Mare Maestru şi Artist al imaginilor vizuale. Tot domnia sa a mai expus anii trecuţi şi fotografiile de epocă ale Târgu Jiului de altădată. Ba pe aleile chiciului numit strada Victoria, ba pe simezele neobişnuite ale Simigeriei Centrale. Expoziţie dată jos de nişte patroni cam neinspiraţi în a aprecia o decorare gratuită a proprie-i săli de vânzare a cafelelor, plăcintelor şi berii. Ştiu puţine lucruri despre ceea ce vom vedea la vernisajul originalei expoziţii GORJEAN PRIN GORJUL DE ODINIOARĂ, de azi, 13, septembrie 2013, la sala, cum spuneam, de la parterul Centrului Judeţean pentru Consevrarea Culturii Tradiţionale Gorj. În mod sigur, pe lângă portretele unor oameni de vază, din alte vremuri, ai capitalei judeţului Jiului de Sus ori peisaje urbane ale aceluiaşi “amar târg”, cum a botezat criticul literar Gheorghe Grigurcu, Oraşul lui Brâncuşi, vom mai avea rara ocazie de a admira obiecte de uz gospodăresc din vremurile de mult apuse. Unele demne de un muzeu etnografic. Şi, mai mult, toate fotografiile de epocă sunt înrămate în mod deosebit. Cu patru-cinci ani în urmă, Teodor Dădălău şi fiul său Traian au găsit la Horezu o ramă barocă aparte. Au cumpărat-o şi, poate, de atunci, i-a încolţit lui Doru ideea unei expoziţii viitoare, în care toate fotografiile de epocă să-şi aibă rama pe care o merită. Desigur, ne va lipsi Traian ce-l ce se va bucura din Ceruri că acea ramă achiziţionată la Horezu, împreună cu tatăl său, a constituit sămânţa unei expoziţii ce ne va delecta pe noi astăzi. Vorba parafrazată a unui mărunt om politic şi jurnalist pierdut printre tot mai micii politicieni români ar zice cam aşa: “Nu rataţi expoziţia GORJEAN PRIN GORJUL DE ODINIOARĂ, căci nici nu ştiţi ce pierdeţi!”
N. Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here