Eseu – Poveştile lui Ion

127

Ion Popescu-Brădiceni se pare că urmează neabătut câteva proiecte teoretice: traseul transmodernist şi scrierea în transgen, aşa cum spunea anii trecuţi. Astfel că îl vedem la ceas de seară povestindu-ne tot felul de lucruri, căutând cumva şi o justificare, pe cea a poetului care, zice el, „se lasă purtat de valuri, transcens de valori”. Scrierea în transgen nu refuză nici dialogul şi îl vedem astfel discutând cu Eminescu însuşi:

„– Ce faci de-un veac?/ – Caut un leac/ absenţei Sale,/ de din mandale,/ din ochii sferici,/ de din biserici/ şi mănăstiri.”
Ceva mai încolo autorul va încerca şi un succint autoportret: „Dar eu acelaşi să rămân:/ Cuvintelor, modest stăpân,/ Şi semnelor cu a lor epură/ Transcriptorul de aventură/ În Universul celălalt/ Pe care-n fine dintr-un salt/ Îl locui-vom. Şi-n poveste:/ Dincoace, dincolo de creste.”
Şi aşa, în răstimpuri, autorul schimbă registrul din nou… Şi iar povesteşte: „Se mai povesteşte că-n vreme/ ce-şi tot nota/ cele de faţă/ într-un catastif/ cu socotelile cheltuielilor/ şi câştigurilor/ pe fiecare an”…
Atinsă e puţin această poezie şi de aripa fantasticului pentru că asistăm la anunţuri de acest fel. Un călăreţ se apropie, se prezintă a fi colonel şi anunţă că este aşteptat să vină la biserică… Aristotel însuşi, filosoful antic!
Altminteri, autorul se ceartă cu ideea, o caută sau se lasă căutat de ea! E, după cum ne spune el însuşi în căutarea esenţelor: „Hermeneutul extrage/ Ideea Poetică/ din orice cuvânt./ Curând/ o metanoetică/ va instaura/ în arhipelage/ Noua Doctrină Apologetică/ Între Cer şi Pământ.”
Pentru ca mai încolo să aflăm că scrie Sonete colorate: “Sonet răsfrânt/ în oglinda lui Narcis cel Sfânt/ în timp ce Orfeu/ face faţă din ce în ce mai greu/ celui orb, celui surd, celui mut,/ mutându-se în absolut.”
lui Lucian Blaga
Sonetul meu ce-l scot din vatră
are o formă idolatră
şi-i e temeiul de din piatră.
Sonetul meu acum e mov
precum prinţesa în alcov.
Bătrânul Iov, tăcutul Iov,
o va iubi într-un târziu
şi va avea cu ea un fiu.
Iar fiul, ce-i va fi model,
cândva, lui, chiar, Aristotel,
va cuceri mereu, pe rând,
cetăţi, pământuri, sfânt şi demon.
În capitala sa din Lémon,
în pacea ultimului gând.
Va porunci să i se deie
un snop de grâu şi de costreie,
să vadă maci, s-audă greieri,
miros de câmp să-i urce-n creieri
ca-ntr-o magie neîntreruptă
să-şi dea atunci ultima luptă
cu moartea cea cu şolduri linse
de melci, cu coapsele încinse
dorindu-l ca o târfă. Vai,
lumina ultimului rai
de dedesubt răzbate, din
infernul cel cu baldachin
de aur, cel cu-amoruri încă
neconsumate. Alţii plângă!”
“Intrarea în templu”, titlul uneia din cele 12 părţi ale acestui volum, intitulat „Tranşee de cristal”, este de fapt intrarea în spaţiul poetic. Care se face pe timp de toamnă şi cu grabă, poate, în lipsă de timp: „V e o literă plouă de toamnă/ nu e un cinci e o pasăre doamnă/ timp nu mai este/ pentru poveste.”
Ce mai aflăm? Aflăm că acele trasee (tranşee) de cristal sunt ale vulturilor! Arhetipuri, poate, am putea bănui, dacă vom avea în vedere un frumos poem intitulat „Pasărea Eminescu”:
„M-am chinuit ca pasărea Eminescu
zburând fără să poposesc pe vapoare.
M-am chinuit ca pasărea Eminescu
lui Dumnezeu, Raţiunii datoare.
M-am chinuit ca pasărea Eminescu
plecată din păduri spre un teritoriu
negrăit de frumos. Şi aripile păsării Eminescu
păreau în amiază planând de i(s)voriu.
Am înţeles ca pasărea Eminescu
protecţia Focului şi asemenea ei
am învăluit în cochilii de cristal sub cerescul
azur cu forme de crini mari idei.
Şi deodată mi-am dat seama că pasărea Eminescu
se fereşte de câmpuri. În infern coborând
constrânsă de ziduri de ceară ce cresc cu
tăcerea eternă, în pustiu, ca-ntr-un gând
prea abstract s-a odihnit doar o clipă, atât.
Înainte de-a mă fi-nchipuit pasărea Eminescu
mi-a fost, în real, prea frig, prea urât.
Am cerşit ajutor însă tot omenescul
a rămas orb şi surd. În feuda lui parcă
sta mereu la o pândă ucigaşă. Am recurs
la această soluţie. Undeva înc-o Arcă
îşi aşteaptă vietăţile. Ce bine! Am ajuns?”
Şi-ar mai fi de povestit… dar „timp nu mai este/ pentru poveste”!
Lazăr Popescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here