Eseu – Eliberarea din Metafizică

142

Ce să vă spun, dragi cititori ai „Gorjeanului”? De ce am scos în lume şi „Ars poetica transversalia”? Pentru că, vă mărturisesc din capul locului, cartea s-a scris singură. Un ultim avatar, al Celui care am fost, sunt şi voi fi, a ţinut să facă o sinteză; ba chiar şi o transsinteză.

Dar ce este o transsinteză? Este o afirmaţie şi-n substituţie alternativă o negaţie. Întotdeauna, dincolo de sinteză, trebuie să se polimească noul. Asta-i „pohta ce-am pohtit”!
Neuitând că poezia este joc, m-am jucat cu ritmurile. Neuitând că poezia e ritm, m-am jucat cu rimele. Am căutat a reinventa metafora, metonimia, paradigmaticul, sintagmaticul cu nostalgia unor modele pierdute, năzuind a le recupera/ a le reinventa.
Pentru mine literatura a reprezentat o „întoarcere în Paradis” iar calea arhitextualizării mi s-a părut cea mai optimă şi cea mai accesibilă. Aşa că m-am încuibat în propria-mi plăcere de a fantasticiza, de la bază (a se citi: arhetip) până la vârf (a se citi: stil).
Şi ce-a ieşit? „Brazdă-naltă şi adâncă” – vorba lui T.Arghezi. Autosacrificiu, (re)căderea în utopie (eutopie, distopie, antiutopie, transutopie, metautopie – am epuizat ipostazele?!), pe urmele Grecilor de demult şi de ieri, şi anticilor şi modernilor – geniali, producând ontopoeme, versuri reaşezate, în chip de epopee, de imn sau de elegie, de meditaţie sau de satiră, de baladă sau de melopee, mizând pe natura dintâi şi a celei secunde a fiinţei şi pe cultura metapoe(i)etică, pe ştiinţartă şi critificţiune.
Întresituată, poezia-mi asigură refacerea unităţii dintre sacru şi profan (e valabilă şi viceversa!) şi le speculează pe Muze în tot ce au ele erotomorf şi criptofanic. Şi dacă mă supun unei fenomenologii a Scriiturii, las mereu să ardă în subterane, în peşterile platoniciene, în catocombele În- şi Sub-Conştientului, focuri purificatoare care îşi fac şi ele datoria, necondiţionat, fapt pentru care le conserv cu atenţie jarul nestins sub cenuşa din vatră.
Ca hermeneut aplicat, ca metahermeneut, am îndrăznit, în continuitate/ contiguitate o transhermenutică la purtător.
Dar ce este transhermeneutica? O transcendere a explicării, înţelegerii, interpretării, valorizării semantico-retorice. O decolare de pe ţărmul „gândirii slabe” către filosofia structurilor tari, ideilor stabile, sistemelor de-sine-stătătoare (şi în concret, şi în abstract). O depăşire a limitei, deci o transgresare a oricărei imposibilităţi de expresivitate, de reconceptualizare a dicţiunii (azi deplorabilizată de un postmodernism defectuos apropriat, acuzabil, de fals şi de înşelăciune, dar mai ales de perversiune… doctrinară).
Serile la Brădiceni, şi această semiantologie „Ars poetica transversalia” s-a stratificat arheologic şi antropologic din „sinergice lecţii de sinceritate”, din revificate „canoane de reinaugurare a zeilor în Epicolirica Magna” la care trudesc (şi trudit-am) parcă de o veşnicie, în „Ostrakonia”: Paradisul meu nepierdut. În zilele de neinspiraţie am construit o Corabie, metanoică, paralelă cu Cartea Unică: regat al unei Spiritualităţi resuscitate. Dar m-am ocupat şi de Grădină întru eliberarea de/din Metafizică, dublo-avataric: Orfeu şi Proteu, Narcis şi Pygmalion, mereu celebrat în toiul dezbaterilor dedicate Transmodernismului, ale căror aripi planează peste EuroAsia. Dar de aici încolo, autocronica de faţă anticipează cel de-al doilea volet din „Ostrakon”, romanul meu şi preocuparea mea de căpătâi, pe care l-am botezat „Eliberarea din Metafizică”.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here