Eşec la plasarea pe orbită a unui satelit sud-coreean

258
esecInginerii din cadrul Institutului de Cercetare Aerospaţială sud-corean au anunţat că satelitul plasat pe o orbită eronată cu ajutorul primei rachete sud-coreene, s-a dezintegrat în timp ce cădea spre pământ.

„Satelitul a căzut spre pământ şi a ars (în atmosferă), după care a dispărut”, a anunţat Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei. Satelitul de cercetare, conceput şi dezvoltat în Coreea de Sud, trebuia plasat pe orbită la joasă altitudine cu o rachetă KSLV-1 (Korea Space Launch Vehicle-1), care a decolat fără probleme de la centrul spaţial Goheung, la 475 de kilometri sud de Seul. Dar racheta nu a reuşit să plaseze satelitul pe orbita prevăzută.
Citaţi de agenţia sud-coreană Yonhap, inginerii din cadrul Institutului de Cercetare Aerospaţială au precizat că anterior au lucrat toată noaptea împreună cu colaboratorii lor ruşi pentru determinarea cauzei exacte a problemei şi localizarea satelitului.
Lansarea a fost, totuşi, considerată de ingineri drept un „semi-succes”, în măsura în care aceasta a fost efectuată fără probleme. Coreea de Sud a cheltuit circa 502 miliarde de woni (419 milioane de dolari) din 2002 şi până în prezent pentru racheta KSLV-1, lungă de 33 de metri şi cu o masă de 140 de tone.Proiectul de a amplasa pe orbită un satelit, cu ajutorul unei rachete sud-coreene, a fost amânat în şapte rânduri din 2002 şi până în prezent.
Coreea de Sud a lansat deja doi sateliţi, dar aceştia au fost plasaţi pe orbită cu ajutorul unor lansatoare străine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here