Eroii Primului Război Mondial omagiați în Pasul Vâlcan

1611

Sâmbătă, 20 august 2022, începând cu ora 11:00, în Pasul Vulcan s-a desfășurat a VII-a ediție a manifestării „De la război la Marea Unire”, ca recunoștință a românilor față de eroii neamului românesc, care în anul 1916 au purtat, aici, lupte crâncene și cărora le datorăm existența noastră pe aceste meleaguri sfinte protejate de Dumnezeu.

Pasul Vâlcan, o veche trecătoare din Carpații Meridionali, situată la altitudinea de peste 1600 de metri, face legătura dintre Depresiunea Petroșani și Oltenia. Zona a fost în trecut, până la construcția șoselei prin Defileul Jiului, o importantă cale de acces a Țării Hațegului și a Transilvaniei spre nordul Olteniei. Prin Pasul Vâlcan a trecut Mihai Viteazul pentru a ajunge în Viena, în anul 1600, iar potrivit legendei, în locul numit Poiana lui Mihai, voievodului i-ar fi murit calul din cauza efortului. În prezent, Pasul Vâlcan tinde să devină o stațiune turistică, care atrage prin frumusețea peisajelor montane.
Sute de participanți au asistat, sâmbătă, în Pasul Vâlcan, la ceremonialul dedicat ostașilor români care, în Primul Război Mondial, s-au sacrificat pe câmpul de luptă pentru a opri ofensiva declanșată de inamic pe frontul din Transilvania și, astfel, au deschis drumul spre Marea Unire de la 1918. Evenimentul s-a desfășurat la „Memorialul Eroilor Primului Război Mondial” situat la cota 1621 m chiar pe vechea graniță a Țării Românești cu Imperiul Austro-Ungar în prezența autorităților locale ale Municipiului Vulcan și județene (din partea celor două județe, Hunedoara și Gorj), a delegațiilor asociațiilor Cultul Eroilor „Regina Maria” și A.N.C.M.R.R. din București, Gorj, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Alba și Hunedoara, a unor istorici de prestigiu, dar și ai societății civile din Valea Jiului și Gorj.
Începând cu anul 2016, când s-a desfășurat prima ediție, evenimentul s-a desfășurat în fiecare an, în prima sâmbătă de după sărbătoarea religioasă a Praznicului Adormirii Maici Domnului, în organizarea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Vulcan, și marchează momentul în care, în noaptea de 27/28 august 1916, Armata Română a pătruns în Transilvania în încercarea de a dezrobi vechiul pământ intercarpatic de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.
La inițiativa unui grup de oameni inimoși și patrioți din Vulcan și cu sprijinul autorităților locale, pe linia de front de la cota 1621 din Pasul Vâlcan, a fost ridicat un Panteon al Eroilor, prin contribuția financiară a domnului Emil Ilie Părău, menit a cinsti jertfa celor care au luptat pe frontul din Valea Jiului în perioada august – octombrie 1916, unde peste 1500 de eroi au căzut la datorie în zona Straja – Pasul Vâlcan. Acesta cuprinde, pe lângă o Cruce a Eroilor „Crucea Răstignirii lui Iisus Hristos” și un mormânt al Eroului Necunoscut, un sarcofag din marmoră neagră realizat în anul 2019, care are gravat, pe placa tombală, textul: „Glorie Eroilor Neamului. Întru cinstirea ostașilor din Vechiul Regat pentru neuitatele pilde ale iubirii de Neam și Țară, pentru cei de azi și viitor. Ardealul vi se închină! 24 august 2019”, și opt busturi ale: Regelui Ferdinand I Întregitorul și al soției sale, Regina Maria a României, al generalilor Ioan Culcer și Ion Dragalina, comandanți ai Armatei 1, al Colonelului Cocorăscu Dumitru, comandantul Brigăzii 21 Infanterie, ale locotenenților Popovici Emil, comandantul Companiei 11 din B.III/Regimentul 18 Gorj și Gheorghe Tătărescu, comandantul Companiei 16/ Regimentul 18 Gorj, dar și al sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu ce avea să moară ca un erou în bătălia de la Mărășești în ziua de 22 august 1917, realizate de artistul plastic vulcănean Teodosie Cuciuc.
„Istoria acestor locuri este presărată cu fapte eroice pe care avem datoria să nu le dăm uitării, să le prețuim și să le onorăm pe măsura jertfei celor care și-au dat viața pentru idealul unității naționale a românilor. Vă invit să veniți din nou la Memorialul Eroilor din Pasul Vâlcan pentru a participa la ceremonialul dedicat memoriei eroilor căzuți în Marele Război al Reîntregirii pe meleagurile vulcănene”, a fost invitația făcută de Cristian Merișanu, Primarul Municipiului Vulcan. Și invitația a fost onorată cum se cuvine. Au participat personalități publice (Prefectul Județului Hunedoara, Călin Petru MARIAN, subprefectul Județului Hunedoara, Gheorghe Bogdan URDEA, Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Adam ȚAMBĂ, Subprefectul Județului Gorj, Nicolae MUJA, Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe NICHIFOR, primari, consilieri locali și județeni, directori de instituții publice și manageri, din Valea Jiului, din județul Hunedoara și județele vecine. Au participat delegațiile camarazilor în rezervă și retragere în frunte cu președintele acesteia, general-locotenent Neculai Băhnăreanu, filialele Hunedoara, Gorj – condusă de col. Ion-Viorel Vâlceanu, Dolj – comandor Cococeanu Octavian, Argeș, etc precum și ale Cultului Eroilor „Regina Maria”: din Gorj – condusă de col. Gheorghe Bușe, alături de dirg. Viorica Ionescu, ing. Vasile Ionescu, jurnalist Ion Cilică Deaconu, Dolj – condusă de președintele acesteia, colonel Marinel Florescu și Vâlcea condusă de președintele acesteia, profesor Eugen Petrescu. De la Gorj au mai fost prezenți 50 de membri ai Filialei Gorj a Urmașilor Veteranilor de Război condusă de președintele acesteia, colonelul Zgarbură Emil.
Ceremonial militar care a debutat cu semnalul de trompetă „Atențiune”, la sosirea domnului Călin Petru MARIAN, Prefectul Județului Hunedoara, a continuat cu marșul de întâmpinare a autorităților și invitaților. Domnul prefect a primit raportul din partea colonelului Mircea Constantinescu, președintele Filialei Hunedoara a A.N.C.M.R.R., apoi au trecut în revistă Drapelele de luptă ale Unităților participante la luptele din vara anului 1916 pe aceste locuri și Garda de Onoare. Misiunea de a conduce întreaga desfășurare a ceremonialului i-a fost atribuită, de către autoritățile locale, jurnalistului Tiberiu VINȚAN. Acesta și-a îndeplinit cu talent și profesionalism misiunea primită.
După intonarea Imnului de Stat al României și înălțarea pe catarg a drapelului tricolor, pe melodia „Treceți batalioane române, Carpații!” au fost prezentate în defilare prin fața mulțimii cele 12 Drapele de Luptă reprezentând tot atâtea unități militare participante la luptele din Primul Război Mondial de pe aceste meleaguri purtate de polițiști locali care s-au instalat lângă busturile Memorialului Eroilor Primului Război Mondial.
După slujba religioasă și parastasul de pomenire în memoria tuturor Eroilor Neamului, susținute de un sobor de preoți în a cărui componență s-a regăsit și un preot militar, au urmat alocuțiunile oaspeților și invitaților de rang înalt. Au rostit alocuțiuni: Cristian MERIȘANU – Primarul Municipiului Vulcan, Călin Petru MARIAN – Prefectul Județului Hunedoara, Nicolae MUJA – Subprefectul Județului Gorj, Gheorghe NICHIFOR – Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Alin Adam ȚAMBĂ – Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, gl. lt. Neculai BĂHNĂREANU – Președintele A.N.C.M.M.R. „Alexandru Ioan Cuza”, Ion Dorel ȘCHIOPU – Președintele Filialei Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Hunedoara, profesor universitar dr. Mircea BARON și colonelul (rtr.) Mircea CONSTANTINESCU, președintele Filialei Hunedoara a A.N.C.M.R.R. La finalul alocuțiunilor domnul primar a prezentat mesajul doamnei Rodica VOICULESCU – nepoata generalului Dragalina, care din motive medicale nu a putut să fie prezentă la evenimente: „Să ne iubim frumoasa noastră țară, binecuvântată de Dumnezeu și să luăm exemplul de dăruire și sacrificiu a Eroilor Neamului nostru românesc, printre care s-a aflat și bunicul nostru.”
Ceremoniile au continuat cu o Expoziție de relicve militare din Pasul Vâlcan realizată de Asociația „Detecții Gorj” prezentată de Valentin CÂRSTEA, o prezentare demonstrativă cu privire la uniformele militare, echipamentul și armamentul folosit de combatanții români și germani, prezentate de VULPAN Gheorghe Claudiu și Florentin NICOLAE din Craiova, de la Asociația „Tradiții Ostășești” și s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori de către oficialități și delegațiile asociațiilor prezente la festivitate.
După festivitate toți cei prezenți la ceremonial au fost invitați la o porție de sarmale și o felie de cozonac. Masa autorităților a fost mai încărcată. Au avut aperitiv și mici.
Sâmbătă, 20 august 2022, Primăria și Consiliului Local al Municipiului Vulcan au asigurat gratuitate pentru gondolă și microbuzele ce făceau transportul de la gondolă la Cota 1621, iar după ceremonial, au asigurat gustări și apă pentru toți participanții.
Nu putem încheia fără a transmite întreaga noastră gratitudine și mulțumire gazdelor noastre, în frunte cu primarul Vulcanului, domnul Cristian MERIȘANU.
Col. (rtr.) Gheorghe BUȘE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here