În ziua de 6 iunie 2010, la Colegiul Naţional T. Arghezi din Tg-Cărbuneşti, a fost o adevărată sărbătoare. A avut loc, întâlnirea, după 45 de ani, a promoţiei 1965. Nu în zadar se spune că mai bine mai târziu decât niciodată.
Zicala se potriveşte, de minune, promoţiei de absolvenţi a anului 1965. S-au trudit ei, absolvenţii, cei rămaşi în Gorj, cu deosebire cei rămaşi în Tg–Jiu, pe parcursul celor 45 de ani – aproape o jumătate de secol ca să realizeze întâlnire, dar de fiecare dată, truda le-a fost un eşec.
Se pare că anul 2010 a venit cu o mai puternică hotărâre, spre a se acţiona, eficient, în vederea realizării întâlnirii, dorită de toţi absolvenţii anului 1965. Meritul revine, în mod deosebit, absolventului Corici Gheorghe, inginer şef la Registrul Auto Român – Gorj, care ajutat de colegii din Tg – Jiu şi judeţ, amintind în primul rând pe medicul Pălivan Costică, apoi fraţii Cătănescu Adrian şi Florin, profesorul Norocea Viorel şi alţii, care au reuşit să contacteze colegii promoţiei 1965 şi astfel a fost posibilă întâlnirea, care a avut loc în ziua de 6 iunie 2010. Iniţiatorul întâlnirii, inginerul Corici Gheorghe m-a vizitat la domiciliul meu din Săcelu, cu multe zile înainte de întâlnire şi am stabilit, modul concret de a mă duce şi pe mine la întâlnire, având în vedere vârsta mea prea înaintată – am trecut de 91 de ani – dar mai ales starea sănătăţii mele.
În ziua de 6 iunie 2010, tot inginerul Corici Gheorghe m-a dus la Liceul T. Arghezi şi începând cu ora 10.00, foştii absolvenţi au început să-şi facă apariţia. Din toţi cei care s-au prezentat, am cunoscut doar câţiva, pe care îi mai întâlnisem pe parcursul celor 45 de ani. Văzându-i, mi-a venit în minte, o expresie a unui bătrân din satul meu, care la cei 93 de ani ai săi, găsind-o privind în oglindă şi întrebând-o ce face, mi-a răspuns: „muică, muică, ai dracului sunt anii, cum îşi bat joc de oameni”.
Înaintând în vârstă înfăţişarea omului se schimbă
Şi, este adevărat. Înaintând în vârstă, înfăţişarea omului se schimbă, trăsăturile vârstei tinere dispar sau sunt estompate de alte trăsături ciudate. Ca să-mi dau seama cu cine mă întâlnesc, am întrebat, mai ales pe fete, care le era numele din vremea liceului.
Cu foarte mare greutate, am reuşit să transport figura din faţa mea, cu 45 de ani în urmă, ca să-mi dau seama cu cine stau de vorbă. Cea mai mare transformare am constatat-o la fostele eleve. Majoritatea dintre ele sunt deja bunice şi unele, chiar au venit cu nepoţii sau nepoatele de mână, la întâlnirea de 45 de ani.
Prin grija iniţiatorilor întâlnirii, s-au întocmit dosare – mapă pentru fiecare profesor prezent, în care s-a introdus tabelul nominal al profesorilor din acea vreme, cu elevii celor trei clase A, B, C, precum şi o poezie din 54 versuri, evidenţiind diverse aspecte – întâmplări, din perioada liceului. Merită să fie reproduse câteva versuri. „Se înroşise turnesolul/ când eprubeta mi-a scăpat/ Bătrânul dascăl mă privi o clipă/ Rămăsese apoi îngândurat/”.
Este vorba despre ilustrul profesor de fizică Catană Gheorghe – un dascăl cum puţini am întâlnit în viaţa şi după decesul căruia am semnat în ziar articolul „Oameni care n-ar fi trebuit să moară”, Gorjeanul 26 ianuarie 220. Am apreciat, în mod deosebit, ultimele două strofe ale poeziei şi merită să fie reproduse: „Şi era atâta fericire/ În suflete de tineri şi speranţe/ Pe care le-am luat cu noi/ Şi le-am purtat întreaga viaţă/ Ne-am adunat acum în prag de bătrâneţe/ Imensă bucurie/ Ce iz de tinereţe/ Cu ele vom trăi o veşnicie”.
Şapte dintre ei trecuseră în lumea veşniciei
În apelul nominal al profesorilor, s-a constatat că şapte dintre ei trecuseră în lumea veşniciei. Pentru ei şi alţi mulţi elevi decedaţi, s-a ţinut un moment de reculegere. Din rândurile profesorilor decedaţi, pe lângă profesorul Gh. Catană, merită să rămână în memoria absolvenţilor: Horhoianu Maria, Popescu Maria, Mazilu Const. ( nea Costică – aşa cum i se spunea), şi în mod deosebit Vişan Anton – un matematician de talie, care şi-a lăsat drept urmaş, pe fostul lui elev Buşneag D. ajuns profesor la Univ. Craiova.
În mapă era aşezată şi o pagină pe care era înscrisă mulţumirea seriei 1965 şi consemnez doar o parte din textul respectiv: „… cu înţelepciune ne-aţi încurajat pe drumul făcut împreună şi prin exemplul dumneavoastră ne-aţi arătat că existau vremelnic prin ceea ce luăm din jur, dar vom trăi veşnic prin ceea ce dăruim”. Colectivul organizatoric în frunte cu Gh. Corici şi Costică Pălivan, are meritul de a fi invitat la întâlnire şi pe profesorii care i-au învăţat în clasele IX-X şi care au plecat din localitate. Merită să le consemnăm numele, deoarece au fost profesori de valoare deosebită: Gabroveanu Elena – l. română, Petrescu Nic. – matematică, Bădiţa Ion – ed. Fizică şi cunoscutul şi apreciatul poet Nicolae Dragoş – l. română.
Foştii diriginţi au strigat cataloagele
Foştii diriginţi au strigat cataloagele şi cei prezenţi au expus, pe scurt, aspecte din viaţa şi sctivitatetea lor. Fostele eleve au ajuns, toate, pensionare şi bunici. Unii băieţi mai sunt, încă, în activitate. Subliniez: toţi cei prezenţi s-au realizat în viaţă, s-au calificat în diverse domenii de activitate: ingineri, medici, profesori, funcţionari. Unii dintre băieţi au readus în memoria celor prezenţi multe întâmplări – unele hazlii, din perioada liceului. Unul a amintit cum îl lămuream, eu, directorul liceului, să se tundă. „Uite la mine cum sunt tuns. Du-te la frizerie şi tunde-te ca mine”. Altul a amintit cum încercau, ei elevii, să ne convingă că e bine, totuşi, ca elevii să poarte frizură, că şi Eminescu a avut părul mare. Replica i s-a dat astfel: „Eminescu a fost un mare poet. Fă şi tu o poezie şi poţi să-ţi faci frizură”. I-am privit mult pe foştii mei elevi. Am constatat că toţi au o ţinută corectă, demnă de vârsta lor, că toţi au faţa brăzdată de semnele unor timpuri, nu prea uşor de luptat cu ele. După festivitate s-au făcut numeroase fotografii: pe clase cu diriginţii şi profesorii, cu toate clasele, pe grupuri. Am fost foarte încântat când mai mulţi din foştii elevi, mi-au mărturisit că îmi urmăresc şi citesc articolele mele din ziarul Gorjeanul. Fosta elevă Mitrescu Veronica, care a ajuns profesoară de matematică şi s-a stabilit cu familia în localitatea natală, mi-a urat sănătate, ca să mai vadă în ziarul Gorjeanul, articole semnate de mine „Poate şi despre actuala întâlnire”, a zis ea. Am rămas încântat de modul cum s-au realizat elevii mei din promoţia 1965, care au făcut cinste familiilor lor, liceului pe care l-au absolvit şi ei pot privi cu mândrie în trecutul lor, considerându-se cetăţeni care şi-au făcut, cu prisosinţă datoria faţă de ţara în care s-au născut şi au trăit. Profesorii promoţiei 1965, prezenţi la întâlnire, mi s-au părut în deplinătatea forţelor lor fizice şi intelectuale, promiţând foştilor elevi, că vor fi prezenţi şi în viitor la întâlnirile pe care le vor organiza. Le-am urat tuturor să ajungă bătrâni ca mine
Le-am urat tuturor să ajungă bătrâni ca mine şi m-am angajat să fiu prezent la viitoarele întâlniri, indiferent câţi ani vor apăsa pe umerii mei.
Am constatat că despărţirea s-a făcut cu ochii umeziţi de lacrimi şi cu urările de bine şi prosperitate pentru fiecare dintre noi şi ţara în care trăim.
Emanoil Cinteză
