Eminescu,omagiat de elevii din Târgu-Cărbuneşti

362
În fiecare an la Tg-Cărbunesti, Biblioteca Orăşenească ”Tudor Arghezi”, organizează expoziţie de carte şi omagiază numele ”Luceafărului ”poeziei româneşti, prin activităţi organizate cu mai multe clase de elevi ai Şcoalii Generale ”George Uscătescu”.

Şi în acest an, vineri 15 ianuarie ,în sala de şedinţe a Primăriei orașului Tg-Cărbunești ,două clase de elevi conduse de învățătoarele Silvia Avramescu și Daniela Drăgoescu, au rostit numele marelui poet.
Invitații au trăit clipe frumoase alături de copiii minunați,care s-au întrecut în cunoștințe despre viața și opera poetului ,acestea fiind concretizate într-un concurs pe grupe de elevi.
Festivitatea a fost deschisă cu recitarea poeziei cu poezia ”Trebuiau să poarte un nume”, de Marin Sorescu de către două eleve ale şcolii, Anastasia Dogaru(cls a-V-a ) și Bianca Maria Calotescu(cls a II-a). De asemenea, a fost prezentat un eseu intitulat ”Eminescu nemuritor”, pregătit de Biblioteca Orășenească. Elevii și-au dat concursul, fiind premiați cu diplome și cadouri, cunoștințele lor fiind apreciate de juriu.
Manifestarea s-a încheiat cu un citat al profesorului doctor Victor Crăciun : „Fie ca Dumnezeu care ni l-a dat ,să-l țină ca pe un purtător al idealului național și in acest mileniu al treilea”, dar și cu îndemnul ca toți cei prezenți sa-și încălzească sufletele cu versuri eminesciene.
Roxana CALOTESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here