Elevii târgujieni, campioni la orientare

547

eleviWeekend-ul trecut, Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” – Grupul de Iniţiativă „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a desfăşurat cu brio proiectul „45° Quest”.

Scopul proiectului a fost de a-i implica pe elevii Colegiilor Naţionale „Tudor Vladimirescu”, „Spiru Haret”, „Ecaterina Teodoroiu”, precum şi ai Şcolilor Generale „Constantin Săvoiu” şi „Alexandru Ştefulescu” în activităţi specifice cercetăşeşti. “Proiectul a constat în organizarea unui concurs de orientare în municipiul Târgu-Jiu, cu participanţi din instituţiile de învăţământ menţionate. Pe parcursul traseului de orientare, elevii, organizaţi în echipe, au avut de îndeplinit diferite probe de logică şi aptitudini, unde au primit punctaje pe baza rezultatelor obţinute. Premiile puse în jos au constat în eşarfe cercetăşeşti, diplome de participare şi tricouri. Evenimentul de inchidere al proiectului a avut loc în sala de sport a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, s-au organizat pentru cei peste 80 de elevi participanţi ateliere de jonglerie, animaţie, teatru, origami şi noduri”, a declarat Robert Ciocotoiu, preşedintele Grupului de Iniţiativă „Constantin Brâncuşi” din cadrul Organizaţiei Cercetaşii României. Echipele câştigătoare ale concursului au fost, în ordinea clasării, următoarele: “The Hessen Heppers” de la Colegiul Naţional “Spiru Haret”, “Black Scorpions” de la Şcoala Generală “Alexandru Ştefulescu” şi “The Black’s Girls” de la Şcoala Generală “Alexandru Ştefulescu”. Proiectul a fost implementat de către organizatori, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj şi Consiliul Judeţean al Elevilor Gorj. Ca proiecte viitoare pe care Grupul de Iniţiativă “Constantin Brâncuşi” le va organiza în următoarea perioadă de timp, este de menţionat: “Ora Pământului”, un eveniment care se va desfăşura pe 31 martie în centrul municipiului, cu diferite ateliere de energii alternative şi de animaţie, şi proiectul naţional “Let’s do it, Romania”, proiect prin care se doreşte implicarea a unui număr cât mai mare de voluntari în strângerea deşeurilor de pe întreg teritoriul judeţului Gorj.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here