Elevii rovinăreni, premiaţi de administraţia locală

350

lotul de box rovinariPrintr-un proiect de hotărâre iniţiat de edilul oraşului Rovinari şi aprobat în penultima şedinţă a consiliului local din anul trecut, s-a dispus premierea elevilor care urmează cursurile şcolare la unităţi de învăţământ

din oraş, precum şi a sportivilor secţiei de box a Clubului Jiul Rovinari care au obţinut diverse premii şi medalii la olimpiadele şi campionatele naţionale în anul 2009. „Premierea vine ca o răsplată a muncii şi eforturilor acestora depuse pe parcursul întregului an, dar mai ales pentru modul cum au reprezentat oraşul Rovinari în toate competiţile”, a declarat mândru primarul Dorin Filip.

Astfel, elevele care au obţinut premiul I ( Andreea Bălan, Ana Armăşoiu, Andreea Mareş, Elena Mihaela Moalfă) la concursul de creaţie în limba engleză „Creative Writing”, etapa judeţeană au fost premiate cu câte 300 lei fiecare. Totodată, elevii care au obţinut premiul I la concursul „Colectează, reciclează, protejează”, competiţie organizata la nivel judeţean de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, au fost premiaţi cu câte 140 lei fiecare.
Aceştia sunt: Ştefan Brăiloiu- clasa a VII-a A, Aida Busuioceanu- clasa a VII-a A, Roxana Cojocărescu – clasa a VII-a A, Alexandra Cheroiu- clasa a VII-a A, Vlăduţ Melinte- clasa a VII-a D.
Nici boxerii Clubului Sportiv Jiul Rovinari, care au reprezentat oraşul Rovinari cu demnitate, întorcându-se de la competiţiile sportive organizate la Deva, Craiova, Ploieşti şi Hunedoara cu foarte multe medalii, majoritatea fiind de aur, n-au fost uitaţi de autorităţile locale. Dintre toate rezultatele obţinute anul acesta, cel mai răsunător rezultat a constat în cele patru medalii, (trei de aur şi una de bronz) obţinute de băieţii antrenorului Marian Nicu la Campionatul Naţional de Juniori, rezervat sportivilor născuţi în 1994 şi 1995, desfăşurat în 2009 la Deva.
Rezultatele au clasat lotul de box al Clubului Sportiv Jiul Rovinari pe primul loc în România. Succesul boxerilor rovinăreni a plasat şi judeţul Gorj pe locul întâi la finalul competiţiei, fiind judeţul cu cele mai multe medalii (patru de aur şi trei de bronz) obţinute la toate categoriile.
Pentru această performanţă, Iulian Cezar Văduva, Marian Dumitru Băzăvan, Claudiu Alin Simescu, Liviu Cristian Ciobanu au fost premiaţi cu câte 2.000 lei. Acestora li s-au alăturat şi Daniel Octavian Pârvulescu, Constantin Horia Mihu, Cezar Vasile Petru cu câte 1.000 lei, iar antrenorul Nicu Marian a primit sume de 3.000 lei.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here