Elevii de 10, premiați la sediul ISJ Gorj

538

După faptă și răsplată! Elevii din Gorj, care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, au primit ieri câte 3.000 de lei. Și absolventilor de gimnaziu, care au luat nota maximă la Evaluarea Națională, li s-a oferit suma de 1.000 de lei. Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj. ”Pentru învățământul preuniversitar din județul Gorj, astăzi este o zi de sărbătoare. Avem alături de noi cei 12 absolvenți, care au reușit la examenele naționale din anul 2017 să obțină media 10. Îi felicităm și sperăm ca, în continuare, să ne reprezinte în toate competițiile naționale și internaționale. Le dorim succes în noul an școlar și împliniri pe măsură”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Sumele necesare acordării acestor stimulente financiare au fost alocate din bugetul aprobat pe anul 2017 Ministerului Educaţiei Naţionale. Proiectul de hotărâre a fost supus dezbaterii publice. ”Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2017.

Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017”, se menţionează în proiectul Executivului. În acest an, în Gorj au fost înregistrate două medii de 10 la Bacalaureat. Inițial, doar Raluca Dogaru, absolventă a Colegiului Național Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu, Profilul Mate-Info, a obținut nota maximă la toate probele. După contestații, încă o elevă din județ a obținut media 10 pe linie, în urma recorectării lucrării sale la istorie. Absolventa Liceului Tehnologic Turceni primise inițial 9,75. Ieri a fost felicitată de reprezentanții ISJ Gorj. ”Sunt mândră de mine. Mă bucur foarte mult că sunt atâția copii care au reușit să ia 10. Mă bucur mult pentru ei. Încă din clasa a IX-a am învățat constant și nu am lăsat materia să se acumuleze, ca să îmi fie greu după. Am avut emoții la toate probele, dar e normal, pentru că e primul examen mai important din viața oricărui adolescent. Am ales Facultatea de Litere, Română-Engleză, din Craiova”, a declarat Denisa Berele, absolventa Liceului Tehnologic Turceni.

Zece de 10 la Evaluarea Națională
Zece absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională, în județul Gorj. ”Sunt foarte mândru și fericit pentru ceea ce am reușit. Am muncit foarte mult în ultimii ani, ca să reușesc această performanță. Sunt foarte multe ore de muncă”, a declarat Bogdan Valentin Răzvan, absolvent al Școlii Gimnaziale “Alexandru Ştefulescu”, din Târgu-Jiu. ”Mă simt foarte bine, sunt mândră. M-am pregătit în mod constant de-a lungul anilor și cred că așa ar trebui să facă toți elevii. Nu pot spune că într-o zi m-am pregătit mai mult sau mai puțin, m-am pregătit constant”, a spus Patricia Paralescu, absolventa Colegiului Național Tudor Vladimirescu.

2 COMENTARII

  1. Felicitari acestor elevi care reprezinta cu cinste judetul Gorj, dar domnul primar Romanescu si domnul presedinte CJ Cosmin Popescu au premiat in vreun fel acesti elevi eminenti.

    • PANDURUL -Municipalitatea din Târgu Jiu cheltuie anul acesta cu petrecerea organizată de Ziua Vârstnicilor suma de 140 mii lei. Consilierii locali au aprobat fără să clipească alocarea acestei sume. Chiar și cei liberali, care în anii anteriori au făcut scandal când municipalitatea punea la bătaie sume uriașe de bani pentru astfel de chermeze. Pentru ca pensionarii să poată lua parte la petrecere trebuie să facă neapărat parte dintr-un club, o asociație sau sindicat al pensionarilor sau vârstnicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.