Buna desfăşurare a examenului de bacalaureat, ale cărui probe debutează astăzi, este asigurată de către jandarmi. Astfel, elevii nu vor putea face vreun pas greşit, fiind păziţi ca buteliile.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj va folosi câte opt jandarmi pentru fiecare dintre cele trei zile de examen, care vor fi prezenţi în centrele în care se susţin probele. ”Începând de luni (n.r. astăzi) demarează examenele care vor fi susţinute de către absolvenţii claselor a XII-a în cadrul Bacalaureatului. Prin urmare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj va executa în zilele de 28 şi 30.06.2010, precum şi în ziua de 02.07.2010, între orele 08.00-16.00, misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, cu poliţia în zona unui număr de 8 centre de examen”, a declarat Alin Ivan, ofiţerul de presă al IJJ Gorj. Centrele de examen sunt în municipiul Târgu-Jiu, cinci la număr, două în municipiul Motru şi unul în Novaci. Examenele vor fi susţinute astfel în cele opt puncte, care au sediul în Colegiul Naţional ,,Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, Grup Şcolar Industrial Materiale de Construcţii, Grup Şcolar Agricol Bîrseşti, Şcoala Generală ,,C-tin. Brâncuşi” şi Liceul cu Program Sportiv, toate din Târgu-Jiu precum şi la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” şi Colegiul Tehnic, ambele din Motru şi la Liceul Teoretic Novaci. ”Pe parcursul desfăşurării examenului de Bacalaureat, jandarmii gorjeni vor asigura ordinea publică în zona unităţilor de învăţământ unde se organizează Centrele de examen pentru bacalaureat dar şi protecţia transportului lucrărilor scrise de la Centrele de examen la Centrele de corectură”, a mai spus Ivan.
Dorina CIOPLEA