Elevi târgujieni, apărători la dezastre

356

pompieri 005 inscriptÎn această dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ,,Lt. Col. Dumitru Petrescu“ al Judeţului Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează la Şcoala generală „Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu, etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, ediţia 2011.

Competiţia se desfăşoară anual cu elevii, distinct, pe nivelurile ciclu gimnazial (clasele V – VIII) şi liceal (clasele IX – XI). Echipele participante la această etapă sunt câştigătoarele etapei pe localităţi. Concursul cu tematică de protecţie civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul protecţiei civile şi se organizează în scopul dezvoltării capacităţilor de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar, cunoaşterii şi aprecierii factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte. Acestor scopuri li se adaugă şi adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterii modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă, precum şi formarea spiritului de solidaritate şi implicare individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here