Elevi bulgari, în vizită în Gorj

1314
foto 006Un grup de elevi de liceu din oraşul bulgar Iambol vor vizita, timp de câteva zile, judeţul nostru, în cadrul unui schimb de experienţă cu elevii şi profesorii de la Grupul Şcolar Energetic Târgu Jiu. Nu mai puţin de 11 elevi de la două licee din Iambol, Liceul de Matematică şi Liceul de Engleză, au ajuns în Târgu Jiu luni după amiaza, rămânând pe aceste meleaguri până vineri. Oraşul bulgar este înfrăţit cu municipiul Târgu Jiu, iar legătura care se leagă inclusiv pe ramura educaţională se doreşte a se păstra pentru mult timp.

Liceeni bulgari sunt însoţiţi în Gorj de către directorii celor două instituţii de învăţământ de la care provin.

Oaspeţii vor fi cazaţi la familii târgujiene
Tinerii vor avea parte, în cele câteva zile pe care le vor petrece aici, de mai multe activităţi, gazdele încercând să le ofere amintiri de neuitat. În periplul lor la operele brâncuşiene, oaspeţii bulgari au fost însoţiţi de către directorul Centrului pentru Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Sorin Lory Buliga. Tinerii au fost şi la Primăria Târgu Jiu, vizitând inclusiv biroul primarului, precum şi la alte instituţii reprezentative. Astăzi seria de vizite continuă şi în alte locaţii din judeţ cum sunt casa memorială Constantin Brâncuşi de la Hobiţa, Mănăstirea Tismana şi Cheile Sohodolului. Mâine, tinerii bulgari vor vizita Valea Jiului şi Curtişoara, iar după amiază vor putea cumpăra amintiri şi suveniruri din magazinele locale. Vizita se va încheia vineri dimineaţa, când oaspeţii vor pleca. Pe tot parcursul acestor zile, copiii sunt cazaţi la familii târgujiene.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here