Elevi ai Şcolii ,,Ecaterina Teodoroiu”, în vizită la Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”

1946

„Spiriduşii iernii la bibliotecă”, aşa au numit vizita de ieri, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, cadrele didactice Lavinia Mihăilescu şi Claudiu Alionescu împreună cu elevii Clasei Pregătitoare A, respectiv elevii clasei a V-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu”.

Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” a fost ieri, gazdă primitoare a elevilor Clasei Pregătitoare A, precum şi a celor din Clasa a V-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Veseli şi zglobii, elevii noştri au trecut pragul bibliotecii unde, cu entuziasm, au fost primiţi de Luiza Maria Sandu, bibliotecar în cadrul instituţiei de cultură, care la rândul ei a oferit copiilor, în dar de Moş Nicolae, o frumoasă poveste de iarnă, care ilustrează magia sărbătorilor şi anume „Globul magic al Moşului”. O poveste savurată de copii, interesantă şi datorită ilustraţiilor vesele şi atrăgătoare ale cărţii. Elevii au fost curioşi să afle dacă Moş Crăciun, rănit fiind, a mai putut împărţi cadourile, el având nevoie mai mult ca oricând de prietenii săi şi dacă pot ei salva Crăciunul cu ajutorul unui dar special, pe care cei mici l-au descoperit, la finalul lecturii povestite cu pasiune şi dăruire de gazda noastră de ieri, Luiza Sandu. O altă atracţie pentru copii, în cadrul bibliotecii, a fost şi o căsuţă, frumos confecţionată din carton, pe care copiii au asociat-o cu căsuţa lui Moş Crăciun şi au fost încântaţi să o studieze îndeaproape, precum să se şi fotografieze alături de ea.
Minunata vizită, de ieri, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, a fost un bun prilej pentru elevi de a-şi dezvolta competenţele pentru lectură şi de a pătrunde într-un tărâm imaginar şi creativ, printr-un atelier vesel de iarnă. Noi, cadrele didactice, bibliotecar, elevi, mulţumim, pe această cale, personalului primitor şi amabil al bibliotecii judeţene: Luiza Sandu, bibliotecar, Cosmin Văcaru şi Lucian Dobroiu, ing. de sistem.
Bibl. Cristina Răscol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here