Electrocasnice cu reclamaţii

348
electrocasnice-rompresConsumatorii gorjeni sunt nemulţumiţi de electrocasnicele pe care le cumpără. Potrivit Mihaelei Răducan, şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, la sediul instituţiei au venit foarte multe reclamaţii pe această temă.

Principala nemulţumire a clienţilor este aceea că, dacă un produs electrocasnic se strică, deşi este în garanţie, unii operatori economici refuză să aplice legea. Aceştia au obligaţia ca, în termenul stabilit de lege, să repare produsul respectiv, să îl schimbe cu unul bun sau să înapoieze banii consumatorilor. „Reclamaţiile din ultimul timp s-au referit la produsele electrocasnice. Încă există operatori economici care refuză să aplice legea. Aceştia au obligaţia ca, în 15 zile, să schimbe produsul, să îl aducă în stare de conformitate sau să îi înapoieze consumatorului suma”, a declarat Mihaela Răducan, şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj.
Amenzi pentru întârzieri
Rezolvarea problemelor cu operatorul economic, însă, nu se întâmplă de fiecare dată, singura soluţie pe care o au consumatorii fiind adresarea la CJPC Gorj. Termenul în care operatorii economici trebuie să ia măsuri în legătură cu reclamaţiile consumatorilor este de 15 zile. În caz contrar, aceştia sunt amendaţi. „Am aplicat chiar şi sancţiuni contravenţionale acolo unde operatorii au refuzat una dintre variante. Îi atenţionăm încă o dată că au obligaţia să respecte legea”, a mai spus Răducan. Aceasta a declarat că au mai fost şi cazuri în care termenul de 15 zile pentru soluţionare nu a fost respectat intenţionat, în acest caz fiind aplicate amenzi, dar au existat şi situaţii în care nu din vina vânzătorilor s-a întârziat o zi sau două, clienţii fiind înţelegători faţă de aceste situaţii.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here