Educaţia…şi Lecţia pe faţă! – COVID-19 şi SARS-CoV-2 sau «Ceandalaua» Psihologiei fricii «planificate»…pe faţă!

943

Pentru că suntem trăitori ai Psihologiei fricii «planificate» perpetuu şi cu o intensitate variabilă, care se poartă pe fondul unei siguranţe precare şi al unei liniştiri aparente ce se exprimă şi se manifestă preponderent printr-un caracter informaţional dirijat şi prin exerciţii de manipulare sofisticate, la fel ca în alte demersuri analitice anterioare, avem şi de această dată, ca un reper teoretic de bază, lucrarea «PSIHOLOGIA FRICII», aparţinând autorului francez, Christophe André, medic psihiatru la Spitalul «Sainte- Anne» din Paris, fiindcă, dintr-o altă perspectivă, vom analiza modul în care această veritabilă frică «planificată» se desfăşoară în profunzime şi încearcă să-şi ascundă consecinţele cauzate de traumele psihice asupra cohortelor generaţionale de populaţie din toate vârstele, prin aşa- numita mască sau «botniţă» care desfigurează chipul omului, atât de plăcut Lui Dumnezeu! Cu toate că ni se spune deseori cu o voce abia percepută că promovează cu prioritate mijloace non-violente şi îndeajuns de mult sprijinite în plan financiar, Psihologia fricii are un potenţial distructiv devastator la nivelul structurilor psiho-sociale, putând improviza sau chiar dizolva forme de organizare socială, politică şi economică, de cele mai multe ori generând o veritabilă confuzie pe fondul unor vulnerabilităţi legislative, instituţionale sau personale ale funcţionarilor din sistemul medical, de ordine publică sau chiar din sistemul educaţional, pentru a le impregna prin diferite forme şi mijloace financiare un reviriment aparent pe termen scurt, dar, o subordonare tot mai apăsătoare prin datoriile contactate pe termen mediu şi pe termen lung! Se pare că societăţile deschise, fondate în epoca modernă pe libera circulaţie a bunurilor şi a persoanelor, sunt mult mai vulnerabile în faţa acestui tip de tensionare a vieţii cotidiene, invocându-se necesitatea dezvoltării unor mecanisme de protecţie eficientă care depind în mare parte de nivelul de democratizare a unui stat şi, mai ales, de implicarea fiecărui cetăţean în prevenirea şi contracararea unor ameninţări pandemice sau de altă natură bio-psiho-socială!

Efectele expunerii prelungite la dioxidul de carbon asupra creierului, prin purtarea măştii sunt devastatoare!

În demersul nostru de astăzi, am dori să pornim de la faptul că multă lume, inclusiv unii care se pretind veritabili specialiști, vorbesc despre virusul COVID-19, când, în realitate, COVID-19 este boala produsă de către virusul SARS-CoV-2, la fel cum s-a vorbit despre virusul HIV și de boala SIDA, astfel încât starea pretinsă de pandemie să fie supraevaluată la dimensiuni apocaliptice şi toată lumea să achieseze la semnalele care paralizează opinia publică şi care servesc interesele ocultei mondiale! Trebuie să înțelegem şi să acceptăm că nu există niciun virus pe Pământ cu care să te infectezi și să nu dobândești din partea propriului organism instrumente de apărare numite imunitate, fie și pentru o perioadă scurtă, singura variantă rămasă ar fi ca virusul să fi suferit atât de multe mutații într-un timp foarte scurt, adică, ar fi devenit atât de diferit față de virusul original, încât anticorpii obținuți cu ceva timp în urmă să nu-i mai recunoască, însă, această rată teoretică de mutageneză excepțional de ridicată, nu a fost observată în probele de laborator. Patologi cu mare pregătire în materie constată faptul că genomul virusului este chiar mai stabil decât s-a crezut inițial, ceea ce înseamnă că anticorpii formați în corpul persoanelor care au avut șansa să se vindece, poate să le ofere imunitate pe o perioada lungă, posibil chiar pentru toată viața! În altă ordine de idei, ni se spune cu literă de…lege asociată cu amenzi de toată comedia, că trebuie să purtăm «botniţă» pe care mulţi o de…mască, dar, ceea ce nu ni se spune se referă la efectele secundare asupra organismui uman, prin purtarea măştii pentru un timp mai îndelungat, cel mai distructiv efect constând în creşterea cantităţii de dioxid de carbon din sânge, deoarece, datorită plasării acestei măşti pe nas şi pe gură, acoperind într-un mod hidos faţa copilaşilor cu chip de îngeri, omul nu mai poate respira un aer bogat în oxigen ci, un aer «bogat» în dioxid de carbon, deci, în esenţă, noi inspirăm ceea ce expirăm, adică, aerul viciat de sub masca…protectoare şi în mod concret, suntem obligaţi prin lege să ne otrăvim cu dioxidul de carbon pe care în mod necesar trebuie să-l eliminăm, chiar dacă ni se pare că unele măşti sunt mai mult sau mai puţin ermetice, pentru că, vezi, Doamne, «botniţele» ne protejează, când, de fapt, ne…aranjează! Concluziile patologilor care nu primesc bani…otrăviţi pentru serviciile lor, demonstrează foarte clar că efectele expunerii prelungite la dioxidul de carbon asupra creierului sunt pur şi simplu devastatoare, prin faptul că provoacă: distrugerea neuronilor, ameţeli, stări de confuzie şi accentuarea incapacităţii de a gândi coerent, stări de depresie şi de paranoia, atacuri de panică, aritmie cardiacă, slăbirea voinței, stări de letargie severă, distrugerea centrilor memoriei din creier, afectarea capacității de a lua decizii raționale şi corecte, un gen de tensiune intracraniană şi o acidificare accentuată a sângelui, cu alte cuvinte, după ce vom purta măşti vreo 6 luni, vom fi alţi oameni, incomparabil mai anemiaţi, mai slabi, capacitățile noastre intelectuale şi emoționale vor fi considerabil reduse, pentru că nu mai putem fi capabili de gândire critică şi nu vom avea resurse fizice, dar, nici psihice, deci, vom deveni «păpuşile» celor care se consideră «păpuşarii» globalismului, multimiliardarii deveniţi între timp cu mult mai bogaţi cu sute de miliarde de euro, toate aceste «agoniseli» ale celor mai bogaţi oameni ai lumii fiind şi rezultatul afacerilor cu producerea aşa-ziselor măşti protectoare! Iar, dacă vrem să facem comparaţii, le putem face, pentru că avem exemple suficiente! Astfel, averea lui Elon Musk, unul dintre multimiliardarii lumii, a depăşit-o pe cea a fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, devenind, astfel, al treilea cel mai bogat om din lume, iar, în timpul pandemiei COVID-19, când toată planeta este siderată, fondatorul Tesla și-a triplat averea. Iată, cei mai bogaţi 12 americani au o avere colectivă ce depăşeşte un trilion de dolari, potrivit unei analize a Institutului de Studii Politice din Washington care a folosit datele puse la îndemână de Forbes şi Bloomberg, mai ales că pandemia a început cu mare avânt să genereze haos de-a lungul economiei Statelor Unite, iar averea celor mai bogaţi 12 americani a explodat în paralel cu numărul de cazuri de COVID-19, crescând cu 283 de miliarde de dolari, pe plus cu 40%, scrie Business Insider. În contrast, aproape jumătate dintre gospodăriile americane şi-au pierdut din venituri în această perioadă, fapt ce reprezintă cel mai mare declin din anii 1950 încoace. Inegalitatea veniturilor din SUA atinsese noi recorduri înainte de pandemie, iar criza creată de coronavirus nu a făcut decât să accentueze tot mai mult discrepanţele sociale! De altfel, tema purtării «botniţelor» este una cât se poate de controversată, deşi, există argumente pro și contra purtării măștilor în cazul acestei pandemii, iar, ţările asiatice au recomandat cetățenilor să poarte măști încă din prima zi a semnalelor de alertare! La un moment dat, ţările vestice au recomandat ca numai personalul medical și pacienții infectați să poarte măști, unul dintre motivele invocate fiind acela că omul de rând nu știe să folosesacă masca și atunci îi face mai mult rău decât bine. Mai exact, dacă masca nu este pusă corect pe față, virusul poate pătrunde în organism pe gură sau pe nas, vai, Doamne, mai ales că…bacteriile din atmosferă se acumulează în mască, iar umiditatea și căldura degajate de respirație creează condiții propice de înmulțire și implicit de infecție bacteriană. De fapt, avem o explicaţie puerilă, ca la grupa pregătitoare de la grădiniţă, pentru că în felul acesta, dacă omul de rând nu știe cum să-și pună masca, nu rămâne decât ca un medic de specialitate, bine plătit şi gras remunerat, să apară la televizor şi să explice poporului neştiutor, cum se pune masca în mod corect! În momentul acesta, pentru că suntem la «Educaţia şi Lecţia pe…faţă», să mai adăugăm că la nivel global, 862 de milioane de copii nu merg la școală, datorită COVID-19, iar, impactul va fi devastator pentru multă vreme de acum înainte, blestemul pandemiei afectând mai ales copiii din familiile sărace, excluse social și marginalizate, deoarece, crește exponențial expunerea lor la neglijare, violență și exploatare de toate felurile! (VA URMA).
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here