Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Urcușul este resimţit diferit, când “îngerii” merg la şcoală!

222

Suntem obișnuiți ca începutul toamnei să fie asociat cu debutul unor parcursuri de formare în cadrul procesului instructiv-educativ, dar de cele mai multe ori, ne putem întreba, desigur, cum s-a ajuns la o astfel de convenţie şi la o structură a anului şcolar care se pliază într-un anumit cadru spațio-temporal pe care îl percepem cu atâta emoție și sensibilitate! Ne întrebăm în mod firesc, oare, de ce şcoala nu începe primăvara, ci la strânsul rodului, când și duhovnicul ne vorbește despre “plinirea“ vremii și păsuirea vrerii Lui Dumnezeu?

Rememorăm, fiecare după puteri, imagini ale mersului la şcoală!
De ce s-a statornicit timpul maturizării, al coacerii, al culesului ca început de an sau de ciclu şcolar? De ce debutul “semănării“ cunoaşterii şi a spiritului neliniștit care iscodește tainele științei coincide cu ceea ce înseamnă recoltarea roadelor? De ce timpul cosmic, orologiul astronomic este punctat de acest eveniment al debutului anului școlar? Să reţinem că și studenții vor începe mâine cursurile lor, numai la o lună de la debutul anului bisericesc și la două săptămâni de la începutul anului școlar preunivesitar! Deci, un astfel de moment devine crucial pentru analize, observații, prognoze și multe alte reflecții necesare pentru noi, oamenii! Începutul anului de studiu devine nodal pentru orice persoană şi este reţinut ca atare în memoria noastră afectivă. Rememorăm, fiecare după puteri, imagini ale mersului la şcoală sau ale urcușului pe scările școlii, păstrăm în minte chipuri sfinte ale celor care ne-au întâmpinat sau ne-au călăuzit primii paşi, mirosuri ademenitoare ale caietelor, băncilor, atingeri tactile ale carnetelor de elev și altele! Să recunoaștem că experienţele formative din familie devin palide în raport cu acest eveniment legat de începutul vieții de școlar! Poate cei mai mulţi dintre noi nu ne aducem aminte de interacţiunile formative anterioare cu părinţii, bunicii, dar, cu siguranţă, reţinem prima zi de şcoală, pentru că dincolo de trăirile personale, se adaugă şi o practică socială, evidentă în ultimele decenii, care fixează şi “mitizează“ prin demitizări acest eveniment, prin gesturi şi ceremonii corespunzătoare cu poze, flori, invitaţi de vază, discursuri, astfel încât pare că totul este organizat astfel încât să nu uităm această zi. Așadar, începutul este resimţit diferit, cum este şi firesc, de cei care se raportează la şcoală, mai ales că pentru unii, prima zi de şcoală este o experienţă primă, unică, de intrare într-o instituţie de acest fel, în sala de clasă, cu colegii din prima clasă, cu părinţii care îşi aduc la şcoală întâiul copil, iar în linii mari, simți că trăiești o ocazie de cunoaştere a noilor colegi, de intrare într-o nouă ordine. Pentru alţii, e un moment de re-începere, de aliniere la ceea ce deja a mai fost, iar aici avem în vedere copiii din clasele anterior formate. Pentru părinţi, e un prilej de rememorare, de duioase şi melancolice reîntoarceri în trecut, rememorând grijile și chiar necazurile că “îngerii” lor nu au ce le trebuie, de la cărţi sau rechizite şi până la profesori pricepuţi. Pentru cadrele didactice constituie o piatră de hotar în marea carte a vieții de educator, de apostol, poate chiar o nouă etapă a devenirii profesionale, de continuare a lucrării educative sau de preluare a unei noi generaţii de elevi.

Începutul de an școlar e o bună ocazie de reafirmare a unor crezuri!
Pentru cei cu ceea ce am numi responsabilităţi mai înalte, începutul de an școlar e o bună ocazie de reafirmare sau de întărire a unor crezuri, de regândire sau desenare a unor noi ţeluri, proiecte, strategii în vederea împlinirii dezideratului calității procesului instructiv-educativ. Noi, societatea românească, poate am avut nişte succese deosebite din sec al XIX-lea în educaţie, dar străinătatea ştie foarte bine să selecteze valori pe care le produce şcoala românească, mai ales că elevii români sunt angajaţi la NASA, alții chiar urmează cursuri la universități străine de prestigiu, ceea ce înseamnă că vârfurile trebuie selectate încă din şcoală. Sunt, însă, și aspecte care nu ne măgulesc, deoarece numai 2% dintre copiii din mediul rural mai ajung la facultate, deoarece 40% din tinerii de 15 ani sunt semianalfabeţi, după statistici ale Ministerului Educaţiei. Abandonul şcolar are o rată îngrijorătoare, deoarece tot mai mulți dintre elevi, nici măcar nu mai încearcă să îşi ia diploma de Bac, mai ales că sunt licee în România unde promovabilitatea este de 0% de ani de zile!! Desigur, nu trebuie să generalizăm o stare negativă, dar învăţământul românesc este considerat de către mass-media ca fiind unul corupt! La examenele de evaluare, supravegherea sălilor şi culoarelor se face prin tragere la sorţi, ca la cupele europene, iar dacă te duci în grupurile sanitare găsești culegeri cu soluții și rezolvări “făcute”, dar puse pe toaletă, în lavoar, sub coşul de gunoi, pe coşul de gunoi sau mai știu eu unde!! De aceea, te întrebi, poate fi considerat acesta un mod de fraudare a bac-ului? În străinătate repetenţia şi corigenţele sunt considerate a doua şansă de a promova anul aşa cum trebuie, iar aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia părinții împreună cu şcoala, pe când la noi, toate acestea sunt considerate o ruşine îngrozitoare. Sigur, trebuie să ne concentrăm pe corectitudine, dar ca oameni care gestionează un sistem atât de sensibil, trebuie să ne preocupe promovabilitatea! De multe ori, poate nu înțelegem, de ce trebuie să ne raportăm atât de mult la Occident și la valorile sale! De ce trebuie să fie toate ca la ei! Poate că ar trebui să avem şi noi lucruri mai bune decât ale lor. Rata analfabetismului este cu siguranţă mai mare decât în perioada comunismului, dar să nu uităm că în anii ‘50, guvernele au făcut demersuri forțate și neprofesioniste pentru alfabetizarea sistemului. Să ne aducem aminte că prin anii ‘80 mulți oameni angajați au fost nevoiţi să-şi completeze studiile de la 8 clase la 10 clase. Dar, oare, azi, avem noi un sistem mai bun de testare și de evaluare? O evaluare continuă îi ajută pe copii. Ei ştiu, totuşi, că profesorii îi ascultă la clasă. Eu cred că ar trebui să fie corectitudine 100%, nu doar impresia de corectitudine! Direct sau indirect, o populaţie destul de numeroasă devine afectată de începerea cursurilor şcolare, părinți, profesori, elevi, studenți, până la comercianții de uniforme sau materiale didactice, astfel încât ciclicitatea şcolară imprimă anului calendaristic şi ritmului social un anumit relief care nu poate fi neglijat.

De fapt, noi nu avem o problemă cu excepţia, ci cu normalitatea!
Să pornim de la premisa că debutul acestui an școlar, ca şi al celor trecuţi, stă sub semnul aşteptării, al interogaţiei, al unei demotivări, dacă nu blazări, dar în multe privințe se vehiculează tot mai mult ideea că sistăm la o criză a învăţării, la o depreciere a interesului pentru actul formativ, atât la nivelul educaţilor, cât şi al educatorilor. De ce să mai înveţi dacă modelele de succes în plan social nu concordă cu ceea ce se declamă la modul formal și chiar atractiv în sala de clasă? De ce să investeşti efort şi ani de sacrificiu când performanţa şcolară nu este valorizată sau fructificată în etapele care urmează? De ce să te mai străduieşti să acumulezi cunoaştere sau experienţă, dacă valorile propuse sau induse în perimetrul şcolar, nu îşi găsesc corelate și obiective, chiar materializări în lumea în care absolventul urmează să se integreze? Apoi, se apreciază aproape obsesiv că sunt elaborate cu multă superficialitate strategii pe termen lung, o filosofie educaţională transpartinică, acceptată şi continuată dincolo de legislaturi sau echipe ministeriale, asumată normativ şi întrupată în practică, iar de cele mai multe ori, se constată că nu există un grad suficient de predictibilitate pentru a lucra în perspectiva unui viitor posibil, deoarece, la ora actuală, de pildă, nu se ştie de ce competenţe va fi nevoie peste cinci ani sau nu se cunoaşte care va fi formula de pregătire a cadrelor didactice începând cu anul viitor!! Noutăţile care se anunţă vizează introducerea evaluărilor la finalul clasei a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a, iar acest lucru nu este rău pentru sistem, chiar dacă va fi relativ stresant, la început şi pentru elevi, şi pentru profesori. E mult mai important să avem o radiografie la zi în legătură cu nivelul performanţei. De asemenea, vom asista şi la lărgirea conţinuturilor, prin opţionale, la clasele primare, prin formule îmbietoare și europene sub forma de: “educaţie pentru societate“,“educaţie financiară“,“filosofia pentru copii“, chiar dacă noul cadru de referinţă nu este încă aprobat, iar arhitectura curriculară este mult mai stufoasă, mai lipsită de claritate decât structurată organic, vizionar, pe bază de valori clare, explicite. Alte schimbări vor fi determinate de actuala lege a educaţiei care nu se ştie exact dacă rămâne aşa cum este la ora de față, sau prin unele articole “de ultimă oră” va suporta rectificări în privința situației clasei a IX-a, dacă aceasta va rămâne la liceu sau trece la gimnaziu! Un fel de îndoială carteziană, acel “dubito, ergo cogito”, ca un semn intraductibil că, de fapt, noi nu avem o problemă cu excepţia, ci cu normalitatea! Dar, cu toate acestea, nu trebuie să disperăm, pentru că începutul anului școlar se păstrează în memoria noastră ca o “sfântă” sărbătoare, chiar dacă nu se cunosc toate datele problemei.

Totuși, politicile şcolare sunt supuse precarităţilor de tot felul!
Sistemul funcţionează cât de cât normal, nu atât pentru că mecanismul este bun sau arhitecţii acestuia sunt înţelepţi, ci datorită unui “reglaj fin“, pe care unii nu se sfiesc să-l considere manipulare, dar, totuși, un traseu necesar asigurat de oamenii din sistem, de educatorii ce continuă să îşi facă datoria, acolo jos, în mod anonim, difuz, prin gesturi care nu se văd, nu se cuantifică fără recompense pe măsură sau cu motivaţii aşteptate. Faţă de alte sisteme de învăţământ, profesorii noştri dispun de salarii care cu greu se pot compara cu cele ale colegilor lor din arealul European, dar mult mai important pare a fi ceea ce se petrece la nivelul de jos, al practicilor curente, în sălile de clasă, în bănci și la tablă! Politicile şcolare sunt supuse precarităţilor de tot felul, gesturi voluntariste, amatorisme, experimente, indeterminări asimptotice, reacții superficiale, dar ceea ce este fiabil sau constant ţine mai degrabă de acţiunile curente, strict didactice. Vedem foarte bine că sunt dascăli sau şcoli etalon, care pot sta alături de performanţe recunoscute în lume, dar problema e că acestea sunt insulare şi ţin de eforturi personale, fără să fie datorate sau antrenate de sistemul care se zbate oarecum în rutină și inerția asociată cu inhibiția! Nu avem parte de o conjugare a eforturilor, de o strategie care să unifice o creativitate ingenuă care se pierde, nefiind suficient fructificată, stimulată. E normal să constatăm că un învăţământ devine performant, nu prin excepţii iar aici, a se vedea cazul olimpicilor, ci prin realizările mediane, normale, ceea ce înseamnă că noi nu avem o problemă cu excepţia, ci cu normalitatea! Da, învățarea devine autentică, atunci când ştii ceea ce dai mai departe, când ceea ce transmiţi este validat, închegat, “copt“ prin sămânță și bun de cultivat în ogorul minții! De aceea, poate, începutul cunoaşterii coincide cu toamna, cu maturizarea, cu momentul în care rodul devine evident, mizându-se pe valoarea “fructului“ ce este dăruit şi primit din mintea și din sufletul educatorului, pentru că urcușul pe scări este resimțit diferit, când “îngerii” merg la școală!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here