Ştim cu toţi că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 în Patriarhia Română, ca fiind «Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului» și «Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț», iar, în primul semestru al anului 2022, va fi tratată tema: «Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului», ce va fi prezentată prin: Rugăciunea în Sfânta Scriptură, Rugăciunea în viața liturgică și ascetică (filocalică) a Bisericii, Rugăciunea personală, familială și comunitară (de obște) şi Denaturarea rugăciunii prin influența religiilor orientale și a practicilor pseudo-religioase. Deci, o paletă largă şi cuprinzătoare a înălţării rugăciunilor către Bunul Dumnezeu, în aceste vremuri în care numai Atotputernicul ne mai poate scăpa de urgia războiului şi a suferinţelor pricinuite de acest flagel al autodistrugerii omenirii! Desigur, nu intenţionăm să abordăm toată această cuprinzătoare tematică, pentru că vremea nu ne îngăduie să zăbovim prea mult şi evenimentele dramatice se amplifică de la o zi la alta, uneori printr-o mediatizare excesivă care timorează şi descumpăneşte oamenii care trebuie să-şi învingă frica de a fugi din calea războiului şi să mediteze mai profund asupra fricii de Dumnezeu şi de urgiile pe care numai păcatul omenesc le aduce din cotloanele ascunse şi din catacombele adăposturilor antiatomice! Să ne rugăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să ne formăm un gen de adresabilitate prin «Rugăciunea personală, familială și comunitară (de obște)», cea care pare mai aproape de omul obişnuit şi de prea multe ori apăsat de vitregiile vieţii, mai ales că oamenii care nu au frică de Dumnezeu sunt în stare să facă orice rău, nu se ţin de cuvânt şi fac mereu la păcate mari şi grele cu multă uşurinţă!
,,Rugăciunea este cea mai înaltă activitate a sufletului uman”!
Exemplele sunt în jurul nostru şi nu izvorăsc neapărat din drama refugiaţilor ucrainieni, ci, din avatarurile vieţii noastre pe acest pământ, pentru că e grea viaţa acestor bieţi refugiaţi, dar, la fel de grea se dovedeşte şi viaţa sărmanilor noştri compatrioţi care îşi pun capăt zilelor de frica sărăciei şi pe care nu-i ajută nimeni cu spaţii gratuite de cazare sau cu mese oferite gratuit! Am citit recent despre o mamă văduvă care a fost pusă la cale să-şi vândă căsuţa ei şi să dea banii unuia dintre copii, care se obliga s-o ia la el şi s-o îngrijească, dar, după ce a cheltuit banii pe nimicuri, copilul nu s-a mai gândit la mama lui şi a dat-o afară, trimiţând-o printre străini fără nici un rost. Acesta e un păcat strigător la cer şi de neacceptat în viaţa aceasta! Iată, un alt exemplu, când un părinte bine intenţionat face acte pe casă unui nepot, iar acela, după puţin timp s-a făcut stăpân pe toată casa şi a început să-i asuprească pe bieţii bătrâni, iar, acum se judecă el, nepotul, cu ei, ca să-i dea afară pe drumuri şi prin martori mincinoşi reuşeşte să câştige procesul. Cum să nu îngăduie Dumnezeu pe satana ca să intre în sufletul întinat al acestor nelegiuiţi?! Sunt o mulţime de oameni lacomi şi nedrepţi care înşeală, mint, fură şi trăiesc din astfel de nedreptăţi şi asupriri, pe care ţi-e greu să-i numeşti oameni, iar, Dumnezeu ne atrage atenţia că păcatele acestea grozave se vor răsfrânge asupra indivizilor fără scrupule şi îi vor chinui nu numai în veşnicie, dar chiar şi aici, prin urgiile care se abat asupra celor care L-au uitat pe Dumnezeu! Indivizilor cărora li se pare că au păcălit viaţa prin alţi oameni, să nu creadă că au înşelat pe cineva, ci s-au înşelat pe ei înşişi într-un mod amarnic, iar, multe păcate se pot asemăna foarte bine cu viperele unui italian pe care le prinsese ca să ia bani pe ele! Iar, ca să înţelegem paradoxul pe care l-a resimţit prin ceea ce s-a întâmplat până la urmă, acest om iscusit în prinderea viperelor, după ce a prins vreo sută cincizeci de exemplare pe care să le ducă la farmacie, noaptea la culcare a pus vasul cu viperele în dormitorul lui. Dar, învârtindu-se prin casă a ridicat capacul vasului, apoi s-a dus să se culce, iar, viperele, trăgându-se spre căldura din pat s-au lipit de trupul omului. Când se deşteptă «vânătorul» de reptile, s-a înspăimântat şi nu ştia cum să scape, deoarece, orice mişcare putea să-i aducă moartea. A chema, însă, un copil cu un vas cu lapte cald lângă pat şi astfel aburii de la lapte au atras viperele, aşa încât omul a putut să scape de primejdia mortală! Poate că aşa se vor trezi şi acei nelegiuiţi care terorizează mamele şi copiii, toţi oamenii bogaţi şi avari, lacomi şi asupritori, când se vor vedea în ghearele necuratului şi-i vor chinui îngrozitor ca pe mulţi îndrăciţi din morminte! Unii dintre ei au avut fericirea să se tămăduiască, dacă păcatele n-au fost prea grele; dar alţii nu se tămăduiesc până la moarte, pentru că sunt chinuiţi ca să plătească aici toată nedreptatea şi toată suferinţa pricinuită unor suflete nevinovate! Oare, prin ce se deosebesc mercenarii care seamănă moartea pe câmpurile de luptă din Ucraina, de «slugile preaplecate» în faţa intereselor străine care îşi calculează doar plusurile din afacerile necurate şi uită de copiii care suferă de frig în casă şi în sălile de clasă din România? De ce nu mediatizează mass-media din România şi astfel de cazuri dramatice? Am vorbit anterior despre sindromul impostorului şi al celui care răspândeşte prin diferite mijloace calomnia, pentru că unul dintre păcatele grele este şi calomnia, pentru care intră satana în viaţa unor indivizi fără educaţie şi fără «minima moralia», cum ar spune Andrei Pleşu! Uneori, cunoaştem din vieţile sfinţilor cum era calomniat câte un sfânt, cum că ar fi făcut desfrânare cu cineva şi nu era adevărat, iar, atunci, Dumnezeu îngăduia să fie îndrăcită persoana aceea care spunea minciuni, şi nu se tămăduia până nu spunea în gura mare că a minţit şi că nu este adevărat cele ce a vorbit cu atâta răutate şi nesăbuinţă! Aşadar, să ne ferim de acest grozav păcat, că vai de sufletul şi trupul unora ca aceştia care ne mint la nesfârşit cu promisiuni deşarte şi care fac păcatele acestea negre şi stau lipiţi de ele şi nu se spovedesc cu sinceritate pentru că se aseamănă exact cu cei din întâmplarea pe care vom istorisi-o în cele ce urmează! În timpul Revoluţiei franceze, cei condamnaţi la moarte erau forţaţi să stea gură la gură, nas la nas, cu cadavre omeneşti intrate în putrefacţie, aproape descompuse şi era cumplit şi groaznic de greţos pentru fiecare osândit ca să stea legat, strâns lipit de acel cadavru ca într-o viaţă păcătoasă, pentru că această cumplită soartă o au toţi cei plini de păcate de moarte, toţi cei ce trăiesc în păcate putrede! Sufletele lor înnegrite de răutăţi stau în trupuri putrezite de mulţimea păcatelor grele nespovedite şi neînsoţite de milostivire! Problema este că eforturile noastre, meritele, sacrificiile și asceza practicată, deşi ne poartă pe calea cea bună, nu este suficientă ca să nu moară sufletul, căci păcatul original rămâne intarsiat în biografia fiecărui om!
,,Rugăciunea este impulsul cel mai adânc al sufletului omenesc”!
Cu toate că vrem să facem poduri, Dumnezeu rămâne separate, căci genunea este prea mare! Ceea ce devine important e că deși religia sau morala sunt bune, însă, rămâne rădăcina problemei. Este ca și cum am încerca să vindecăm cancerul (care ne omoară) mâncând numai vegetale. Da, vegetalele sunt bune, dar insuficiente ca să vindece cancerul! Tratamentul cel adevărat este total diferit şi se află în mâna Lui Dumnezeu! Există pentru toţi, înţelegem că există într-adevăr un Dumnezeu, atunci e de încredere ghidul nostru spiritual? Cum este Dumnezeu? Ce îi împarte şi îi deosebeşte cu adevărat unii de alţii pe oameni? Care este factorul care îi apropie şi îi uneşte? Care este adevărata problemă? De ce sunt oamenii atât de înșelați prin minciună şi manipulare, atât de înşelători prin firea perversă? Ca om aflat în rugăciune, ca persoană care se rogă la Dumnezeu, trebuie ca mereu să mă întreb, dacă mă iubește Dumnezeu cu adevărat? Rugăciunea este Arta comunicării cu Dumnezeu, de aceea, trebuie să înţelegem, ce este rugăciunea, care sunt scopurile şi beneficiile ei pentru familie şi pentru comunitatea parohială, cum a apărut şi care sunt elementele comune de practică ale rugăciunii în diverse religii, ce anume perturbă buna funcţionare a rugăciunii, care sunt paşii pregătitori înainte de rugăciune, cum funcţionează rugăciunea, care sunt nivelul de bază şi nivelul avansat al rugăciunii, cum se răspunde la rugăciuni şi cine ne poate răspunde, care este mecanismul psiho-afectiv al rugăciunii, care sunt felurile de rugăciune şi de ce depinde eficienţa ei? Dacă există şi elemente tehnice în rugăciune, cum se constituie nivelul spiritual al unei persoane la rugăciune, care este puterea ei spirituală, ce ştim despre calitatea rugăciunii, pentru cine şi pentru ce se roagă o persoană, cum se manifestă ego-ul ca frână spirituală a rugăciunii, despre postura spirituală a omului şi dispoziţia sa sufletească în momentul rugăciunii, ca şi multe altele! Întotdeauna, să-şi cerceteze fiecare adâncul sufletului şi să vadă dacă nu cumva a făcut unul dintre păcatele de neiertat al vieţii, iar, dacă a făcut astfel de păcate păgâneşti, dobitoceşti, să plece capul său la pământ şi să ude pământul cu lacrimi, să se spovedească şi să plece cu hotărârea de a nu le mai face, orice s-ar întâmpla! Pentru că văzând Domnul smerenia, rugăciunea, şi întoarcerea lui se va înduioşa şi va răspunde cu milă şi îndurări, pentru că Dumnezeu e bun şi milostiv! Referindu-ne la Rugăciunea personală, familială și comunitară (de obște), să precizăm faptul că cea mai mare greşeală o fac unii părinţi care nu-i învaţă pe copii sfintele rugăciuni, mai ales că mulţi copii destul de mari nu ştiu nici rugăciunea «Tatăl Nostru», cu toate că ei ştiu fel de fel de poezii, de bancuri, de povestiri destul de lungi, dar această rugăciune nu i-a învăţat nimeni. De multe ori, întrebăm câte un copil dacă ştie «Tatăl Nostru» şi constatăm că nu o ştie, dar, de unde să ştie bietul copil, dacă nici mama lui nu ştie despre Tatăl nostru Cel Ceresc, pentru că nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl care ne hrăneşte, ne îndulceşte, ne luminează şi ne încălzeşte viaţa, ne apără de războaie, încât avem atâtea bunătăţi şi atâtea daruri! Atât întuneric se află în lume, că mulţi nu mai văd aceste bunătăţi care ne vin de la Dumnezeu, de la Tatăl Ceresc şi nu vor să-I mulţumească pentru ele! Am ascultat la o slujbă de la mănăstire o povestire foarte dureroasă a unui bătrân rămas văduv cu un copil, iar, acest copil ajunsese şi el la vârsta de 40 de ani şi încă nu cunoştea pe tatăl lui. Copilul era bolnav mintal, nu judeca, iar sărmanul tată l-a îngrijit cu multă dragoste, îi dădea să mănânce, îl spăla, îl îmbrăca, îl îngrijea, ca un adevărat tată. Dar, în schimb, acest copil nu i-a zis niciodată «tată» şi se tânguia: „Mi se rupe inima, spunea bietul om, când mă gândesc că atâţia ani au trecut şi el nu ştie cine sunt eu; nu mă cunoaşte, nu mi-a zis şi nu-mi zice niciodată tată”! Aşa este în lumea aceasta, lumea noastră de astăzi, copii, tineri, bătrâni care nu cunosc dragostea Tatălui Ceresc. Tatăl Ceresc îngrijeşte cu dragostea lui de tată, căci toţi suntem copiii Lui, toţi consumăm aerul, apa şi toate bunătăţile Lui, dar, cei mai mulţi nu vor să înţeleagă, să-I aducă mulţumiri, nu vor să-L recunoască de tată pe Dumnezeul cel Ceresc şi Creatorul nostru. De ce, oare, se întâmplă acest lucru nefiresc?! Pentru că mulţi au mintea bolnavă cu păcate îngrămădite, păcate de la părinţi, păcate adăugate şi de ei, fărădelegi despre care se poate vorbi multă vreme de acum înainte! Dar, cum să aibă mintea curată şi nervii la locul lor, când sunt speriaţi cu pandemia, cu vaccinarea, cu pericolul războiului, când le urlă în cap toate aparatele şi televizorul ore şi nopţi întregi?! De unde să mai stea nervii la locul lor şi mintea curată? De aceea au ajuns şi ei să bâţâie mereu din cap şi din picioare, ca epilepticii şi nu se vor vindeca până când nu vor părăsi aceste focare de infecţie, aceşti idoli periculoşi! Cei care aveţi copii, învăţaţi-i rugăciuni, dar, să şi observaţi la ei simptomele acestor boli psihice, când veţi vedea că reacţionează scuturând din cap şi din picioare, îi veţi vedea că nu vor să vină la biserică şi că nu le place să se roage, să citească unele cărţi sfinte, că nu suferă candela şi icoana în casă, deci, atunci să ştiţi că aceştia sunt îndrăciţi, că un război mai mare decât cel din Ucraina este în sufletele lor, de aceea, rugaţi-vă cu credinţă la Dumnezeu, alergaţi, dragi părinţi, la Domnul Iisus Hristos cu evlavie, cu lacrimi şi veniţi la biserica Lui, ca să spuneţi, Doamne, fiul meu a înnebunit, Doamne, copiii mei sunt stăpâniţi de duhuri necurate, s-au îmbolnăvit la minte, a intrat satana în ei, Doamne ajută-mă, tămăduieşte-i, Doamne, întoarce-i la calea Ta cea luminoasă, linişteşte-le simţurile sufleteşti şi trupeşti, fă-i să cunoască şi ei sfânta credinţă şi dă-le pacea şi mulţumirea sufletească, Doamne! La Rugăciune, vor auzi blândul glas al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi se vor tămădui copiii, iar casa se va lumina, întunericul se va risipi, pacea şi liniştea vor dăinui acolo, idolii se vor sfărâma, necredinţa va înceta şi Dumnezeu va lucra în inimile acestor suflete tămăduite, sfinţite şi înnoite cu Harul Său cel ceresc, înaintea Căruia se aude mereu Rugăciunea personală, familială și comunitară (de obște)!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
