Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Prostocraţia şi declinul global al coeficientului intelectual (IQ) de care depinde viitorul capacității de a înțelege lumea, de care depinde viitorul speciei umane!

904

O serie de abordări conceptuale asupra fenomenului prostocraţiei capătă întotdeauna accente tragi-comice care frizează logica absurdului, pentru că prostirea oamenilor prin manipulări grosolane, distrugerea sistemului educaţional şi inducerea psihozei fricii în viaţa oamenilor, fac parte din recuzita metodelor şi procedeelor utilizate de către ocuta mondială şi de către slugile lor, pentru a-şi asigura dominaţia totală asupra lumii! De altfel, teorii, chipuri și măști ale prostocraţiei, cauze și posibile explicații ale cercetătorilor demonstrează că există şi strategii de intervenție pentru combaterea prostocraţiei, prin pattern-urile sociale problema privită în contextul societății actuale, sugerează chiar un impact fără precedent asupra funcționării sistemului social, preocupând atât societățile vizate, cât și celelalte structuri sociale, responsabilii locali sau centrali ai puterii politice. Construcția conținutului termenului de prostocraţie este de natură interdisciplinară în care se împletesc abordări din sociologie, psihologie, antropologie și asistența socială. Iar, analizele și exemplele prezentate arată că problematica prostocraţiei este un fenomen social complex care comportă o abordare contextualizată care să stimuleze terapii sociale și modalități de intevenție suple, adaptate specificului comunităților sau regiunilor analizate. În mare măsură, accentul cade pe responsabilizarea indivizilor pentru dezvoltarea abilităților practice și de reușită în mecanismul social în care funcționează, iar, dacă pornim de la premisa că inteligența umană este capacitatea intelectuală a oamenilor, ca expresie a manifestării identitare, care este ilustrată de fapte cognitive complexe și de niveluri extrem de ridicate de motivație și de conștientizare de sine, vedem că de-a lungul timpului, inteligenţa umană a fost înţeleasă şi definită în foarte multe moduri de exprimare, iar, numeroase teorii ale inteligenţei umane au stat la baza dezvoltării studiilor de psihologie socială!

,,Într-o lume absurdă, inteligența e o absurditate”! (Johann W. von Goethe)
Totuşi, studiile psihometrice ne arată o scădere a coeficientului intelectual, chiar de la începutul celui de-al treilea mileniu creştin. Aşadar, înainte de a înțelege caracteristicile unui om inteligent, ar mai exista o întrebare firească: oare, ne îndreptăm spre o «stupidizare» şi o «prostocraţie» a umanităţii acesteia? Căutând răspunsul unei astfel de întrebări, să apreciem faptul că inteligența este un mare dar pentru ființele umane și nu toți știm ca s-o folosim așa cum trebuie! Poate că toată lumea este mai mult sau mai puțin inteligentă, cu excepția cazului în care suferă de un tip de tulburare care implică o scădere semnificativă a acesteia, dar, oricum, aici vom vedea mai multe curiozități despre inteligență, pe lângă explicarea unor teorii și chiar personaje interesante legate de aceasta! Putem surprinde câteva fapte interesante despre oameni care, într-un fel sau altul, se știe că au mari abilități cognitive. Să admitem supoziţia că testele aplicate nu măsoară inteligența în termeni absoluți şi spre deosebire de ceea ce cred mulți oameni, chestionarele de informații nu sunt o indicație fără echivoc a inteligenței unei persoane, fiindcă ele măsoară inteligența în termeni relativi. Totuşi, chiar în momentul răspunsului la întrebări, pot exista influențe ale unor factori precum starea de spirit, ceea ce a mâncat omul într-o anumită zi sau oboseala care poate afecta performanța, prin stresul cotidian, frica pe care o induc prostocraţii care guvernează de la nivel local, până la nivel central, atunci când se răspunde la elementele care le compun filmul activităţilor cotidiene! Pe cei mai mulţi dintre noi, s-ar putea să ne intereseze, ce înseamnă coeficientul intelectual (IQ), pentru a căuta răspunsurile, pentru că sunt mai multe răspunsuri ca să spunem că inteligența nu poate fi unidimensională! Astfel, potrivit propunerii americanului Howard Gardner, un psiholog de dezvoltare, cel mai bine cunoscut pentru teoria inteligențelor multiple, se poate că spune că nu ar fi doar una, ci, mai multe inteligențele pe care le posedă ființa umană. Era bine dacă savantul american se referea şi la harul divin, la ceea ce Dumnezeu îi dăruieşte fiecărui om prin actul creaţiei! Această concepție, numită şi «Teoria Inteligențelor multiple», susține că există mai multe inteligențe în funcție de diferite tipuri de probleme cu care trebuie să ne confruntăm! (sic??!!). Astfel, am putea vorbi de până la opt tipuri de inteligențe: lingvistic-verbală, logico-matematică, spațială, muzicală, corporală, intrapersonală, interpersonală și naturalistă. Pare destul de interesantă această teorie extrem de controversată şi combătută, dar, e bine să ştim că mai există şi alte modele explicative de inteligență care disting între diferite grupuri de abilități cognitive, fără a nega existența unei forme de bază a inteligenței unitare. Ca să nu mai spunem că inteligența este oarecum stabilă în timp, chiar dacă ea suferă schimbări odată cu trecerea anilor! Numai practicarea inteligenţei ajută întotdeauna la îmbunătățirea și la stăpânirea unei anumite abilități, cum ar fi jocul de șah sau știind multe despre un subiect la fel de complex ca fizica cuantică. Cu toate acestea, un asemenea lucru nu înseamnă că persoana își vede IQ-ul crescut pe o anumită traiectorie a vieţii sale! De altfel, putem dezvolta abilități și putem dobândi noi cunoștințe de-a lungul vieții noastre, dar, ceea ce nu putem face este să ne modificăm inteligența mult și rapid, chiar dacă avem saci de bani în conturi bancare, pentru că ea tinde să rămână relativ stabilă. Cercetătorii au ajuns la concluzia că a fost înregistrată cea mai inteligentă persoană în viață, care se numeşte Terrence Tao, cu un IQ 230, fiind vorba despre un matematician cu dublă naționalitate, australiană și americană, care a avut o contribuție importantă la o gamă largă de domenii, inclusiv analiză armonică, ecuații cu derivate parțiale, combinatorică geometric şi lucrează la UCLA (University of California, Los Angeles, prescurtat UCLA), profesorul care a început să lucreze la instituție la cea mai mică vârstă dintre toți, la 24 de ani.

,,Proștii au o sculă care le ține loc de inteligență – șiretenia”! (Petre Țuțea)
Tot din preocupări inteligente, cercetătorii au ajuns la concluzia că cea mai inteligentă persoană din toate timpurile şi care a primit cel mai mare scor IQ din istorie este William Sidis (1898-1944), deoarece, în anul 1933 i s-a făcut un test de informații și, pe baza estimărilor ulterioare, i s-a atribuit un IQ cuprins între 250 și 300 de puncte! Tot pentru a investiga resorturile inteligenţei umane, să spunem că oamenii albi nu sunt mai inteligenţi sau mai deștepți decât rasa neagră sau rasa galbenă, chiar dacă, din perspective rasiste, știința de odinioară a încercat să arate că oamenii albi erau semnificativ mai inteligenți decât cei din rasele africane, asiatice sau nativi americani. Aceste supoziţii au fost făcute pe baza anatomiei craniului în funcție de rasă, diferențele culturale și, desigur, faptul că albii erau stăpânii, iar negrii erau sclavi în țări dezvoltate precum Statele Unite ale Americii. Astfel, în secolul trecut s-au aplicat chestionare de informații care indicau faptul că negrii au avut, în medie, un IQ cu 10-15 puncte mai scăzut decât albii, dând credibilitate afirmațiilor segregaţioniste şi rasiste! Dar, cu toate acestea, revizuirile ulterioare ale chestionarelor utilizate au arătat că ele aveau o tendință culturală speculativă, ceea ce face imposibilă credibilitatea acestora şi aplicarea la persoanele crescute în medii semnificativ diferite de cele ale persoanelor albe. De altfel, după corectarea acestor erori și reaplicarea acelorași chestionare, nu s-au găsit diferențe între rase în raport cu coeficientul de inteligență! Se consideră în unele medii sportive, cu deosebire, că stângacii ar fi mai deștepți decât dreptacii, iar, având în vedere că marile personaje din istorie, precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Isaac Newton, Benjamin Franklin și alții erau stângaci, s-a crezut întotdeauna că a avea mâna stângă ca mână preferată în activitaea depusă, ar putea fi legată de geniu. Cu toate acestea, s-a văzut că acest lucru nu este valabil, dacă se aprofundează problema şi este abordată științific. Un studiu realizat la Universitatea din Adelaide, pe un eșantion de 5.000 de persoane, a analizat dezvoltarea academică a elevilor pentru a vedea dacă există diferențe între stângaci și dreptaci, dar, nu s-au găsit diferențe semnificative care să arate că stângacii erau mai inteligenți decât dreptacii, care sunt mult mai numeroşi. Mai mult, s-a observat că stângacii se credeau că au avut mai puțin succes în studii, deși, nici acest lucru nu era adevărat! O altă afirmaţie controversată este aceea potrivit căreia femeile ar fi mai puțin inteligente decât bărbații, mai ales că în ultimii 100 de ani, IQ-ul femeilor a crescut semnificativ prin răspunsuri semnificative la chestionarele de informații. Evident, acest lucru nu se datorează faptului că a existat o creștere reală a capacității cognitive a reprezentantelor sexului frumos, ci, mai degrabă că, similar cu cazul diferențelor de rasă, chestionarele au fost făcute de către bărbații care le-au pregătit cu o tendință de gen părtinitoare şi chiar arogantă. În ultimă instanţă, femeile au primit același tip de educație ca și bărbații, și dacă luăm în considerare faptul că unele chestionare au încorporat aspecte predate în mod tradițional bărbaților, precum matematica, devine logic să înțelegem acest lucru! Pe măsură ce au fost dezvoltate unele teste mai puțin influențate de aceste tipuri de manifestări, performanța unor astfel de teste între bărbați și femei pare să se fi egalat progresiv! Mai spun unii că «jocurile minții» ar mări inteligența, prin faptul că există o idee generală că divertismentele în care se folosește ingeniozitatea, cum ar fi puzzle-uri sudoku, cuvinte încrucișate sau jocuri similare, ar spori inteligența, dar, nu este confirmat pe deplin acest lucru! Aşa cum subliniază domnul ministru Andrei Marga, în lumea de azi s-a creat cadrul pentru o altă delimitare tranşantă, cea a competenţei celor care iau deciziile politice şi administrative, atunci când excelenţa sa întreabă, dacă sunt aceștia profesional, civic și etic cei mai vrednici de a fi în fruntea dregătoriilor statului! În viziunea domniei sale, trebuie făcută o distincție între «meritocrație», «mediocrație» și «prostocrație», pentru că se referă la criteriile de selecție a decidenților într-un cadru dat. Pentru că ar fi, de pildă, aristocrații meritocratice și, de asemenea, democrații mediocratice sau de-a dreptul prostocratice, iar, unele regimuri autoritare au criterii de merit, când unele democrații chiar le ignoră. Evident, că distincția între «meritocrație», «mediocrație» și «prostocrație», nu se suprapune cu distincția dintre «dictatură», «plutocrație» și «democrație», nici cu distincții predilecte, precum cea dintre «societatea deschisă» și «societatea închisă» sau dintre democrație și autoritarism! Pentru că sunt «societăți deschise», străine de meritocrație și «societăți închise» meritocratice, în anumite limite de încadrare. Distincțiile amintite interferează, dar nu se suprapun, deoarece, noțiunile de «meritocrație», «mediocrație» și «prostocrație» ridică unele semne de întrebare şi au nevoie de o serie de precizări lămuritoare! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here