Devansată cu o zi, față de programarea anterioară, care era marți, luni, 7 aprilie, în ultima zi a Serilor «Filocaliei» la Tg. Jiu, ca într-o minunată «Lecție de Viață», putem spune, fără teama de greși, că a fost un praznic duhovnicesc de aleasă ținută, Sala Casei Armatei din Tg. Jiu dovedindu-se o gazdă bineprimitoare a celor veniți ca să preguste din dulceața neasemuită a învățăturii dreptmăritoare, expuse cu atâta dăruire și competență de către Mitropolitul Olteniei.
A fost lume care a trăit clipe de adâncă emoție, au fost preoți, tineri elevi, avându-l alături pe inspectorul școlar general adj. prof. Marius Badea, au fost persoane de toate vârstele, chiar dacă nu au venit câți meritau să fie!
Tânărul de azi, care se pregătește pentru Sărbătoarea Învierii Mântuitorului
Având ca temă de dezbatere: “Pregătirea tânărului pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, într-o societate secularizată”, chiriarhul Eparhiei noastre s-a adresat celor prezenți cu aceeași căldură în glas și cu aceeași elocință în judecățile de valoare, spunând că este o mare bucurie “să participi la această meditație, la această retrospectivă a momentelor de dinaintea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, dar, noi, evident, că vorbim despre modul în care tânărul de astăzi, într-o societate secularizată, se pregătește pentru Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Desigur, prin tânăr nu înțelegem doar o persoană cuprinsă în câțiva ani, ci, ne gândim la omul contemporan, omul de astăzi, care se pregătește ca să întâmpine Învierea Mântuitorului, într-o pregătire sufletească și într-o actualizare a momentului răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, a patimilor, a punerii în mormânt, a Învierii și după aceea, din prima săptămână de după Paști. Am putea cuprinde această meditație între pătimire și apoteoza Învierii. Mântuitorul Iisus Hristos le-a vorbit despre misiunea Sa răscumpărătoare, în mai multe rânduri Sfinților Apostoli. Mesajul Său era să-i întărească, să-i facă mai curajoși în fața unui moment crucial al Răstignirii Sale”.
Desigur, poate era mai bine ca să vedem în sală mai mulți tineri, pentru că e bine, în general, că persoanele tinere ce poartă pe umerii lor povara grea a conștiinței umane, încearcă să se apropie de biserică, locul în care descoperă linişte şi înţelegere, locul în care simt că se află mai aproape de Dumnezeu, pentru a-l ruga de iertarea păcatelor şi pentru reușita în viață! Unii tineri participă la slujbele duminicale, la cele ocazionate de fiecare sărbătoare creştină şi la ritualurile din toate zilele dedicate cultului creștin. Dar, principala lor preocupare, desigur, nu va fi drumul la biserică şi la cimitir, adică în locurile prin care simte că se apropie de fiinţa pierdută. Uneori, unii tineri se distanţează de oamenii din jur, chiar de membrii familiei, prin retragerea din aproape toate evenimentele ce se desfăşurau în comun până nu demult. Ca om cu experiență, simți că uneori tânărul se retrage în sine, suferă în tăcere şi caută singurătatea pentru a plânge şi a se ruga, departe de ochii lumii, uşurându-şi sufletul împovărat de griji!
“Taina credinței ne și întărește, ca să ne bucurăm de acest praznic al Mântuitorului nostru”
Continuând să abordeze o serie de aspecte inedite și extrem de interesante privitoare la dilemele omului contemporan, ale tânărului din această societate secularizată în care trăim, ca și într-o lume puternic marcată de obsesia consumului și a banului, Întâistătătorul bisericii noastre a subliniat faptul că: “Ne putem întreba și putem da un răspuns despre felul morții Mântuitorului și al iconomiei dumnezeiești în realizarea acesteia. Este vorba despre moartea Domnului! Astăzi suntem obișnuiți cu acest fel de a vorbi, pentru că știm că după moartea Mântuitorului urmează imediat Învierea, de aceea, nici nu ne înspăimântăm prea mult, iar taina credinței ne și întărește, ca să ne bucurăm de acest praznic al Mântuitorului nostru. Așadar, Mântuitorul îi pregătește pe Sfinții Apostoli pentru această zi a pătimirilor Sale, această Săptămână de înfruntare între stăpânitorul acestui veac și Însuși Fiul Lui Dumnezeu!”, tocmai pentru a detalia momentele cruciale care alcătuiesc în succesiunea lor întregul calvar al pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
“Lazăr moare cu trupul, dar nu moare cu sufletul”
În conținutul expunerii sale, doctul și Stăpânul nostru Mitropolit a deslușit marea taină a învierii lui Lazăr, ca o pregătire a Învierii Mântuitorului Hristos, ca o uvertură a ceea ce înseamnă durerea, întristarea și suferința pentru firea omenească, toate constituind elemente lămuritoare și de netăgăduit că Mântuitorul Iisus Hristos înseamnă pentru noi toți, Viață și Înviere! Dincolo de umbra de tristețe a păcatului morții pământești, să acceptăm, totuși, că: “Mântuitorul Hristos lăcrimează pentru că omul a ajuns într-o neputință totală datorită păcatului, iar moartea, ca rod al păcatului, n-a făcut altceva decât să distrugă firea noastră umană, mai degrabă, trupul nostru, pentru că sufletul nu este muritor! Deci, Lazăr moare cu trupul, dar nu moare cu sufletul! Lazăr se descompune trupește, dar nu se destramă sufletește! Sufletul continuă să trăiască în Împărăția Lui Dumnezeu și să aștepte momentul învierii de obște, când se va uni iarăși cu trupul, iar acest trup transfigurat, se va bucura de fericirea veșnică și de Împărăția Cerurilor”, a subliniat ÎPS Părinte dr. Irineu!
“Mântuitorul Iisus Hristos a primit ca să sufere pentru noi”
Accentuând faptul că Dumnezeu nu s-a îndepărat niciodată de firea omenească în suferință, că El este Împăratul Slavei care va intra în Cetatea Sfântă triumfător și aclamat de mulțime, călare pe mânzul asinei, Arhiepiscopul Craiovei a ținut să atragă atenția că: “Mântuitorul Iisus Hristos știe că din acest moment de bucurie și de primire călduroasă, va începe calvarul Său, Răstignirea Sa, și că aceste momente vor fi pentru El, pe de o parte, cuprinse de tristețe, de suferință, de durere, pentru că firea umană este pătrunsă de aceste suferințe și aceste dureri! Este o asumare de bunăvoie a Mântuitorului Iisus Hristos, Care încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei Maria, a primit ca să sufere pentru noi și să rabde pentru noi! Acestea sunt și caractetristicile și consecințele unirii cu firea umană. El nu luat o fire umană marcată de păcatul strămoșesc, ci a luat toate durerile și suferințele omului, și numai ale omului, ci, ale întregului neam omenesc”!
«Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!»
Ca o desăvârșire a explicațiilor detaliate și a incursiunilor teoretice de învățătură dogmatică, Mitropolitul Olteniei a ținut să atragă atenția asupra faptului că Dumnezeu-Fiul, Atotștiutorul faptelor și întâmplărilor din această lume: “le-a spus Sfinților Apostoli, Ioan și Iacob, că El va bea paharul morții și se va boteza cu botezul suferinței, acesta reieșind chiar din întrebarea pe care Domnul a pus-o Sfinților Apostoli: «Veți putea bea paharul pe care îl beau Eu, și vă voi boteza cu Botezul cu care mă botez Eu?». Deci, paharul pe care Domnul l-a băut și suferința pe care El și-a asumat-o de bunăvoie, sunt cuprinse toate în firea sa umană! Deci, toate sunt la un loc, toate sunt prezente în durerea Mântuitorului Iisus Hristos, și chiar sunt chemate toate ca să spună, că toate acestea trebuie să fie scoase din existența omului, pentru că de la Mântuitorul Iisus Hristos, de la cel aflat pe Cruce, chiar dacă a mai rămas durere în inima noastră, acestea nu mai sunt cu greutate sau imposibil de suportat, deoarece Însuși Mântuitorul Iisus Hristos este Acela Care a biruit și a spus: «Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!». Adică, biruirea lumii, nu înseamnă a birui ceva din ceea ce este în lume, iar prin cuvintele: «Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!», vrea să arate că tot ceea ce este în lume rău, dureros și apăsător, toate laolată sunt biruite prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, jertfă care îmbrățișează atât pe cei dinaintea Lui, dar, și pe cei care urmează după El, până la sfârșitul veacurilor”!
Un moment de aleasă trăire duhovnicească
După ce ÎPS Părinte Mitropolit dr. Irineu a răspuns cu persuasiune și cu deplină întemeiere argumentată la unele întrebări venite din rândul celor prezenți în sală, a urmat un moment «artistic» de aleasă simțire și de profundă trăire duhovnicească, prezentat de către Grupul «Tisa», de datini și obiceiuri de la Tismana, o secție externă a Școlii de Artă Populară din Tg. Jiu, grup condus de d-na prof. Maria Corlan Mischie, prin glasul copilașilor cu lumânările arzând în mânuțele lor, care au mărturisit sfios că “un cor de îngeri cântă” în această sală! Așa cum, de altfel, a cântat și ne-a încântat d-na prof. Angelica Mirea, cu pricesnele sale neasemuite și cu adresabilitate directă la inima celor prezenți, iar momentul final de revelație duhovnicească a fost încheiat de Grupul «Nikofonis» al preoților din protoeriile Tg. Jiu nord și Tg. Jiu-sud!
Spuneam că ultima zi a «Filocaliei» la Tg. Jiu a fost ca o minunată «Lecție de Viață», mai ales că a putea vorbi despre bucuria sau despre durerea sufletului tinerilor, ar trebui ca înainte de toate să stabilim ce sunt acestea, prin ce diferă durerea fizică şi ce o face mai specială decât cea spirituală, prin ce gustăm mai savuros bucuria trupească, față de bucuria spirituală? Bucuriile, ca și tristețile omului, mai ales ale tânărului, sunt moduri de manifestare ale reacţiilor ce au loc în interiorul sufletului lor, poate reacţia personală pe care o resimţim fiecare dintre noi în faţa unei posibilităţi de a identifica bucuria sau fericirea, tristețea sau nefericirea. De multe ori, lumea interioară a unui tânăr percepe bucuria sau tristețea ca pe niște trăiri interioare ale sufletului, dar și ca pe niște ecouri negative care vin partea unei lumi secularizate și frământate! E posibil să fie şi aceasta, deşi, cel mai probabil, ne simţim scindaţi în forul nostru interior, pentru că uităm să aruncăm o privire şi înspre Eul nostru, să ne cunoaştem pe noi înşine, să recunoaştem că, de fapt, nu există bucurie sau tristețe decât atunci când la vârsta tinereții, pur și simplu, ne revoltăm împotriva vieţii pe care o trăim, indiferent cât de mare ar fi durerea sau bucuria trăită pentru moment! Putem conchide că întâlnirea cu Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, prin toate momentele sale, a constituit și constituie o prețioasă “Lecție de Viață”, un minunat prilej de a fi mai bogați sufletește și de a fi mai umani!
Profesor, Vasile GOGONEA
