Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Ortodoxia salvează România – „Fii ca tine, fii cum ești! Pentru că, numai fiind cum ești, vei putea deveni cum ești chemat de Dumnezeu să devii”! (Maica Siluana Vlad)

979

În multe privinţe şi mai ales în multe modalităţi edificatoare, poate fi evidenţiată valoarea teologică a Ortodoxiei şi însemnătatea cuvintelor de duh, ca un tezaur inestimabil al gândirii și al simţirii poporului credincios, mai ales că în vasta şi originala sa bogăție s-au strecurat de multe ori expresii nu întotdeauna ortodoxe, fie datorită ereziilor şi a insinuărilor dogmatice, fie din cauza unor ziceri care se «citesc» într-o manieră speculativă, de multe ori pentru a crea dezbinări şi discordii care sunt îndreptate spre slăbirea credinţei oamenilor! Se pare că unii dintre noi dau crezare unor ziceri despre blesteme, despre destin, despre un parcurs implacabil al vieții, față de care s-ar părea că nu putem face nimic, mărginindu-ne doar la urmarea cursului rânduit de undeva de sus! Pentru că mulţi se întreabă, cine se ocupă, oare, cu hărăzirea destinelor şi cine îndreaptă abaterile sufletului de la calea cea dreaptă? Cel mai ușor şi mai potrivit răspuns ar fi că numai Dumnezeu face aceasta, iar, dacă Cerescul Tată ar hotărî astfel, iar noi ne-am angaja pe o cale independentă de propriile decizii, atunci, ne-am pierde libertatea de a decide şi nu am mai putea fi făcuți responsabili pentru nenumăratele neajunsuri ale viețuirii noastre pe acest pământ, deoarece, în mod evident, ne vom disculpa destul de ușor invocând faptul că: «Nu e vina mea! Așa mi s-a dat de la Cel de Sus», iar, dacă ne-am subordona unei direcţii existenţiale dinainte stabilite, atunci, ce rost ar mai avea Judecata de Apoi, de vreme ce noi am împlinit ceea ce a stabilit altcineva în ceea ce ne privește şi am fi absolviţi de orice responsabilitate?

„Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea Sa și să-Mi urmeze Mie!” (Marcu 8, 34)
Pentru anumite categorii de oameni preocupaţi de grijile vieţii, problema se complică, mai ales că învățătura Ortodoxă respinge cu hotărâre predestinarea vieţii omului, prin existența unui drum individual, personal gata trasat, iar, în acest fel devenim liberi de a trăi după cum ne dictează propria conștiință. Prin anumite semne mai mult sau mai puţin evidente, Tatăl Ceresc ne previne că îndepărtarea de harul Său duce la rătăcire, la păcat, la moarte, la haos şi de aceea, cu dragoste părintească, El ne atrage atenţia asupra pericolului care ne paște atunci când refuzăm să-I urmăm sfaturile şi să ne purtăm crucea, complăcându-ne în izolare şi însingurare, prin distanţare faţă de Dumnezeu, când ni se spune: „Iată, Eu, astăzi, ţi-am pus înainte viața şi moartea, binele şi răul…, binecuvântare şi blestem. Alege viața ca să trăiești tu şi urmașii tăi” (Deuteronom 30, 15-19). Prin urmare, Domnul ne arată binele, ne îndeamnă să-l săvârșim, promiţându-ne și răsplata asumării harului, bunăvoinţa determinării de a accepta harul, a conlucrării cu harul, cu sfatul Său preaînțelept, dar Preaînaltul Dumnezeu, nu ne obligă nicidecum să urmăm calea recomandată cu înţelepciune, deoarece alegerea ne revine nouă, cei care nu înţelegem niciodată îndeajuns de bine că logica divină este fundamental deosebită de logica omenească! Ei, bine, vor zice unii, dar cum rămâne cu îndemnul Mântuitorului Hristos, referitor la asumarea Crucii și la urmarea Sa: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea Sa și să-Mi urmeze Mie!” (Marcu 8, 34), pentru că se poate observa că Iisus Hristos face apel întotdeauna la voința noastră, la liberul arbitru, la decizia personală de a urma sau nu Domnului. Mântuitorul, atunci când ne îndeamnă să ne asumăm Crucea proprie, îl îndeamnă pe om a desluşi ceea ce reprezintă crucea, care în acest caz înseamnă viaţă trăită cu problemele personale şi de familie, de comunitate sau chiar de apartenenţă la un popor, la o naţiune, la neamul din care ne-am născut! Ortodoxia şi întreaga învăţătură a Sfintei noastre Biserici nu acceptă existența predestinării, a unui destin implacabil, cu atât mai puţin a dezbinării intre oameni de aceeaşi confesiune! Pentru că Dumnezeu, pe toate le știe, dar nu le predestinează, nu le impune un anumit curs, o anumită direcţie, fiindcă la El nu există trecut, prezent și viitor. Domnul trăiește într-un alt timp plin de taine pe care l-am numi atemporalitate, deoarece veşnicia este timpul Lui Dumnezeu, pe când oamenii trăiesc în timpul dăruit de către Dumnezeu pentru ei. Altfel spus, cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent și viitor sunt valabile doar pentru noi, oamenii, iar, veșnicia, cum spunea fericitul Augustin, este un prezent continuu. Cam așa am explica, omeneşte vorbind, cum Dumnezeu le știe pe toate fără să le predestineze ca atare! Am căutat aceste explicaţii, pentru că lucrurile depind de noi la modul relativ, având în vedere şi capacitatea fiecăruia dintre noi de a accepta și de a conlucra cu harul divin, de a urma calea arătată în paginile dumnezeieștilor scripturi, admițând, totuși, că ne naștem având de depășit anumite situații independente de voința noastră şi chiar pe parcursul vieții acesteia, de multe ori ne vedem nevoiți a înfrunta o serie de evenimente extreme, anumite situaţii limită care nu țin de noi, nici de acțiunile sau inacțiunile noastre. Spre exemplu, mulţi dintre noi, ar dori că meargă la locurile sfinte de la Ierusalim, la Sfântul Mormânt, la Muntele Athos, aşa cum ne dorim să avem calităţile geniilor neamului românesc, să avem studii înalte şi să ne gândim la cele frumoase din această lume! Ştim foarte bine că nici pe aceia care s-au născut cu anumite deficiențe fizice sau psihice, care trăiesc în familii destrămate sau defavorizate, nu îi întreabă nimeni, dacă acceptă acest lucru! Tocmai la viaţa care ne este hărăzită se referă Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când ne îndeamnă să ne purtăm crucea, adică, să ne asumăm vremelnica noastră existență cu cele bune și cu cele rele, fără a cârti, fără a ne autovictimiza, ci nutrind necurmata nădejde că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să ne ducem crucea, adică, să luptăm cu mult curaj şi cu nădejde pentru a împlini sau a remedia toate neajunsurile personale sau colective. Câteodată, se întâmplă ca povara crucii să ni se pară grea şi deosebit de apăsătoare, iar, într-o atare situație specifică, să ne amintim de o zicere frumoasă a unui cuvios părinte care spune: «Înainte de a-ți trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a cercetat-o cu dreptatea Sa necuprinsă, a încălzit-o cu inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale protectoare, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce! Deci, să ai încredere că vei izbuti a o purta. Urcă cu ea de pe Golgota spre Înviere»!

«Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să poată deveni dumnezeu» (Sfântul Irineu)
Iar, pentru că de multe ori, ajungem să căutăm răspunsuri la ceea ce înseamnă experiența Lui Dumnezeu în Ortodoxie, la relația dintre Sfânta Liturghie și mistică, dintre cult și contemplație, dintre blestem şi normă canonică, pentru a înţelege dacă este mistica dionisiană platonică sau creștină, nu doar pentru a desluşi legătura dintre ierarhia Bisericii și mistică, dintre cosmosul liturgic al cultului și Euharistiei și microcosmosul făpturii Sfinților, dar, şi pentru a înţelege ceea ce anume vede Sfântul Ier. Calinic, spre exemplu, atunci când face experiența Slavei lui Dumnezeu și ne arată unde anume are loc o restricţie pentru a împărtăşi, aşa cum se cuvine, o anumită normă canonică sau un anumit punct de vedere! Pentru că e prea uşor de vânturat pe internet sau în paginile presei, însă, e mult mai greu de explicat în cunoştinţă de cauză şi mai ales de argumentat prin raţonamente inductive, ceea ce unii reprezentanţi ai mass-media lansează sub formă de acuze, faptul că s-ar putea vorbi despre: «Un blestem oficial pus de Mitropolitul Olteniei pe capul credincioşilor care merg la o biserică de la Mănăstirea Frăsinei», această incriminare insidioasă căpătând accente anticreştine, aruncându-se cu vorbe veninoase şi «cu pietre» într-un Înalt Ierarh care este şi un strălucit reprezentant al teologiei dogmatice româneşti, apropiat de valoarea Părintelui Dumitru Stăniloae, un adevărat Vlădică al sfinţirii şi resfinţirii lăcaşelor de cult din Gorj şi din Oltenia! Domnilor comentatori de circumstanţă, Sfântul Ierarh Calinic, cel care este ctitorul Mănăstirii Frăsinei, a impus cele trei reguli de tip athonit la această lavră unică în spaţiul de spiritualitate creştină românească, adică; oficerea Sfintei Liturghii începând de la miezul nopţii şi până dimineaţa, restricţia de a nu se consuma carne şi mai ales interdicţia asociată cu blestemul, de a nu se permite accesul femeilor la mănăstire, aşa cum se întâmplă la Sfântul Munte Athos! Poate că aceasta sună ca o provocare, dar, e o provocare ce ne eliberează din împrăștierea păcătoasă și din zavistie, pentru a ne concentra energiile sufletești în vederea realizării unui scop suprem care este credinţa în Dumnezeu, fiind o provocare ce presupune efort și dedicare totală! Iar, atunci când este asumată în deplinătatea conotaţiei lăuntrice, răsplata cuvenită este însuşi țelul atins, obiectivul urmărit, iar, în Ortodoxie, obiectivul final este mântuirea şi unirea noastră cu Dumnezeu Tatăl în Hristos Fiul! Poate că ar fi momentul să ne gândim la modul în care Mântuitorul Hristos a scăpat-o pe femeia cea păcătoasă din mâna fariseilor, ca să vedem că nimeni dintre noi nu este fără de păcat, iar, a da cu piatra ca să omori o fiinţă păcătoasă, dar, aplecată spre îndreptare, prilejuieşte o anumită reflecţie şi constituie o dovadă că am învăţat de la Mântuitorul Iisus Hristos lecţia iubirii aproapelui! Atunci când mirenii caută să judece din afară pe cele bisericeşti şi pe înalţii ierarhi ai Ortodoxiei, îmi vine în minte un citat din Winston Churchill, care spune: «Îmi plac porcii.. Câinii ne privesc de jos. Pisicile ne privesc de sus. Porcii ne tratează ca pe egali» (Sic!!). Şi pentru că ne place să credem că Ortodoxia salvează România, fără îndoială că în societatea de azi, Biserica trebuie să fie actuală, practică, activă şi hotărâtă pentru a-i ajuta pe oameni să coexiste în unitatea dragostei şi a credinţei străbune, pentru a-i îndruma să parcurgă alături de Hristos Mântuitorul, drumul de la chip la asemănare, deoarece societatea are nevoie de Biserică şi implicit de Iisus Hristos! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here