Educaţia…şi Lecţia de Viaţă – «Maxime» și «cugetări», într-un dialog imaginar cu CONSTANTIN BRÂNCUȘI – ,,Când creezi, trebuie să te confunzi cu universul, cu elementele”!

795

-Rep. Neiculiţă Costache, se făcură, azi, 64 de ani de când plecaşi la Dumnezeu, ca să mai sculptezi ceva şi pe la Poarta Raiului, aşa că, spune-mi şi mie, te rog, ce găsişi acolo, în «Portalul păcii», în care lipseşte tocmai….Sărutul?
– C.B.,,Brad la nuntă/ Brad la moarte!/ Dându-ţi sama/ Toate-s una/ Una-s toate”!
-Rep. Văd că începi să mă iei cu asemenea versuri frumoase, când eu vreau să te întreb ceva despre moartea asta pământească, aşa cum apare ea, acum, în vremea pandemiei sau a parodiei, că nu ştiu cum să-i mai spun, zău aşa!
– C.B. ,,Moartea este greva generală”!
-Rep. Hai, că mi-o zisăşi tare, mă iei cu mişcări sociale, tocmai acum, când oamenii trăiesc în izolare şi în distanţare socială, zău, că nu mai înţeleg nimic!
– C.B. ,,Moartea este cea mai mare tristeţe pentru toţi”!
-Rep. Tristeţe, tristeţe, dar, crezi că Pământul acesta pe care ne aflăm, se poate spune că este glia în care omul se veşniceşte şi după moarte?
– C.B. „Toată puterea şi înţelepciunea omului îşi trag trăinicia din legătura cu glia. Cu cât e mai adânc şi solid înfipt în pământ, cu atât e mai puternic, mai durabil. Uită-te-n sus, dar, niciodată nu uita prietene: că însuşi nesfârşitul cel înalt/ obârşia-şi are tot jos pe pământ. De aici pornesc gândirea şi înţelepciunea, care se înalţă spre lumină, către soare, spre infinit. Romburile octoedrice arată că drumul spre sferele infinitului nu este drept şi lin, ci sinuos, cu urcuşuri şi coborâşuri. Elementele stâlpilor mei nu sunt altceva decât: respiraţia omului; drumul sufletelor; drumul trecerii printr-o gură de rai; drumul rodului. Ascensiunea omului de geniu este grea, dar până la urmă, biruitoare. Să arzi ca o flacără, să te prefaci în fulger, legând cerul cu pământul”!

,,Cel mai de mirare este să fii la cheremul orbilor provizorii”!

-Rep. Da, ia spune-mi, neică, ce i-ai răspunde mamei matale, dar, prin cuvinte alese, tocmai în clipele acestea, când eşti bântuit de stihia morţii?
– C.B. ,,O, mamă cu părul nălbit ca floarea crinului, spre mormânt tu mergi şi eu tot aşa, mai târziu sau poate odată; alţii încă şi pe acelaşi drum: se pierde gloata toată”!
-Rep. Mereu te văd mirându-te de tot ceea ce se întâmplă în lumea asta, dar, ia, spune-mi şi mie, că vreau să ştiu care e lucrul cel mai de mirare pentru noi, oamenii?
– C.B. ,,Cel mai de mirare este să fii la cheremul orbilor provizorii”!
-Rep. Doamne, mă, Neiculiţă Costache, că doar nu asemenea orbi spirituali sau «provizorii», cum le spui matale, sunt măsura lucrurilor din lumea aceasta bolnavă!
– C.B. ,,Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim”!
-Rep. Dar, măsura face parte din structura interioară a omului, din capacitatea lui de a se detaşa de lumea concretă în care trăieşte!
– C.B. ,,Măsurile sunt dăunătoare, fiindcă există în lucruri. Se pot înălţa până la cer şi se pot coborî până la pământ, fără a-şi schimba proporţia”!
-Rep. Cred că măsura despre care vorbeşti se pliază pe o anumită împrejurare, pe un anumit context care nu poate fi întotdeauna coerent şi îndeajuns de clar!
– C.B. ,,Există lucruri pentru interior şi lucruri pentru exterior. Se poate cânta în surdină într-o cameră, cu voce puternică, într-o sală mare şi cu o maşină care ampifică într-o piaţă. Măsura este cea care contează în toate şi abia apoi împrejurarea”!
-Rep. Dar, sunt unii aşa-zişi exegeţi, care consideră că arta primitivă este plină de expresii care excelează printr-o anumită naivitate, ce părere ai?
– C.B. ,,În artă, nu trebuie căutată naivitatea. Nu naivitate vedem în arta primitivă, ci forţă şi voinţă! Şi cu cât este mai mare şi mai puternică voinţa, cu atât mai mult ne apare naivitatea, dar nu este naivitate. Este marea voinţă care merge sau care iese de la sine, fără să fie convertită sau împiedicată de nimic. Este frumosul care se naşte ca o plantă şi se dezvoltă conform destinului său”!
-Rep. Crezi că «artiştii» neoliticului au fost nişte vizionari care începeau să…
– C.B. ,,Cei de atunci, n-ar fi putut duce lucrurile până la capăt cu precizia cu care o fac eu astăzi”!
-Rep. Crezi că arta modernă se deosebeşte fundamental de arta altor timpuri?
– C.B. ,,În arta altori timpuri există bucurie, dar, odată cu ea coşmarul pe care îl trag după ele religiile. Există bucurie în sculptura neagră, ca şi la grecii arhaici, în unele lucrări de-ale chinezilor şi în gotic! O întâlnim peste tot…Dar, nu în măsura în care am putea s-o avem în viitor, cu condiţia să ne eliberăm de toate”!

,,Lumea pote fi salvată prin artă”!

-Rep. Cum poate fi salvată lumea aceasta, paralizată de frica parodiei pandemice?
– C.B. ,,Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face în fond jucării pentru oamenii mari. El e ca viermele de mătase…”!
-Rep. Dar, ce fel de bucurie ne oferă arta de astăzi, când lumea e guvernată de bogăţia seacă a banilor şi când oamenii secularizaţi nu se mai gândesc la Dumnezeu?
– C.B. ,,Nu căutaţi formule obscure sau mistere. Eu vă dau bucurie curată.
-Rep. Ce bucurie ar mai putea trăi oamenii de astăzi, neicuţă, când totul a devenit o marfă, când fiinţele vii sau «carnea vie» se tranzacţionează la piaţă sau chiar la colţ de stradă, precum bunurile de consum sau ca operele de artă contrafăcute?
– C.B. ,,Bucuria, frumosul care vă dă senzaţia estetică, n-au nimic de a face cu meseria în artă”!
-Rep. Îţi place mereu să stabileşti o cosubstanţialitate între artă şi bucuria firească, fără să dai un răspuns prea convingător la mesajul dramatic pe care îl transmit unele opere de artă din care transpare tristeţea!
– C.B. ,,Arta ar trebui să fie numai bucurie”.
-Rep. Ca să te bucuri, trebuie să mai şi motive întemeiate, să înţelegi de ce te bucuri, că doar nu te bucuri numai de dragul bucuriei!
– C.B. ,,În artă, ceea ce contează este bucuria. Nu e nevoie să înţelegi. Eşti fericit că vezi”!
-Rep. Când lumea trece prin perioade în care se produc schimbări fundamentale, decisive pentru istoria omenirii, care este în asemenea situaţii mesajul artei şi la ce ne putem aştepta pentru ziua de mâine?
– C.B. ,,Asistăm la naşterea artelor. Ele sunt asemenea unor flori minunate şi nemaivăzute, dar, la fel ca asupra florilor minunate, toată lumea se năpusteşte şi fiecare vrea să le culeagă pentru sine şi, de îndată ce sunt atinse, ele dispar pentru că nu mai pot aparţine cuiva în particular, ele sunt universale”!
-Rep. Ca într-un limbaj modern, care este îndemnul cel mai profund şi în mod expres orientat deontologic al artistului de geniu, mai exact, al sculptorului Constantin Brâncuşi?
– C.B. ,,Trebuie să faci artă, aşa cum respiri, trebuie s-o faci fără dificultate, fără angoasă”!
-Rep. Auzi, Neicuţă Costache, de acolo, din Împărăţia Cerului, care este mesajul pe care îl transmiţi tuturor oamenilor, gorjenilor şi tuturor celor care simt şi trăiesc româneşte, dar, care acum, te caută şi privesc în sus la Dumnezeu?
– C.B. ,,Când creezi, trebuie să te confunzi cu universul, cu elementele. Pentru ca să realizezi, nu trebuie să nu fii tu, ci să te distrugi”!
-Rep. E destul de pesimistă concluzia şi pare că sună ca un fel de renunţare!
– C.B. ,,Nu poţi ajunge la lucrurile adevărate, decât renunţând la Eu”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here