În forma ei clasică, ideală, manifestată pașnic și cu dragoste față de semeni, Ortodoxia îndeplinește funcții cheie în societate prin programarea unor manifestări de solidaritate socială, atât în momente triste, cât și de bucurie, mai ales că ritualurile, slăvirea de icoane, credința în ființe suprafireşti reprezintă o sursă de entuziasm, de bucurie, menține o stare mentală de bine şi de împlinire. Biserica aduce oamenii împreună, oferă un subiect de concentrare și un motiv de uniune între semeni şi indiferent ce formă va lua, credinţa dreptmăritoare nu va dispărea pentru că existența și persistența ei sunt necesare într-o societate civilizată. Ortodoxia a reprezentat şi reprezintă un factor de stabilitate, o constantă de care oamenii au nevoie pentru a funcționa, pentru a accepta mai ușor ceea ce li se întâmplă, pentru a simți că viața nu este binară, fie că trăiești sau mori! Ca om trăitor vremelnic, tu continui tradiția strămoșilor, îmbrățișezi valorile lor și le transmiţi mai departe. De aceea, argumentele pentru care Biserica Ortodoxă Română este cea mai puternică instituție în stat, poate mai mare și mai influentă decât Parlamentul sau Guvernul, sunt de necontestat, chiar dacă, rareori vezi această putere folosită şi în scopuri pozitive.
-Cunoaştere, îmi poţi spune, cine m-a ajutat? -A fost Timpul, răspunse Cunoaşterea!
La începutul săptămânii dinaintea Naşterii Domnului, să vorbim puţin despre substratul moral al ceasurilor sau orelor canonice care fac parte dintre Laudele „mici”, adică cele alcătuite mai mult din citiri făcute la strană, rolul preotului în oficierea lor fiind foarte redus. De aceea, rânduiala lor se află în Ceaslov, cartea prin excelenţă a cântăreţilor de strană, iar, la noi, numai câteva ediții ale Liturghierului au adăugat, pentru preot, rânduiala Ceasului IX, înainte de cea a Vecerniei. Astăzi Ceasurile se citesc aproape numai în mănăstiri şi în unele catedrale chiriarhale, la care se păstrează regula de slujbă a mănăstirilor. De obicei, ele se citesc în tinda (pronaosul) bisericii, ca şi Pavecerniţa şi Miezonoptica, iar, cât priveşte momentul din zi în care se oficiază, odinioară ele se citeau aproximativ în momentele din cursul zilei indicate de însăşi denumirea lor: Ceasul I, la începutul primului sfert din zi (aproximativ ora 6 dimineaţa); Ceasul III, la începutul sfertului al doilea din zi (aproximativ ora 9 dimineaţa); Ceasul VI, la miezul zilei (aproximativ ora 12), iar Ceasul IX, la începutul ultimului sfert al zilei (aproximativ ora 15.00). Cu vremea însă, ele s-au grupat în jurul Laudelor mari (Vecernia şi Utrenia) citindu-se în legătură cu acestea, astfel: Ceasurile I, III şi VI se citesc dimineaţa, între Utrenie şi Liturghie, iar Ceasul IX seara, imediat înainte de Vecernie. De fapt, ceasul I încheie ciclul Laudelor de noapte (dimineaţă) şi se citeşte totdeauna îndată după Utrenie, ca o continuare sau completare a ei, chiar atunci când Utrenia se face de cu seară, sub formă de Priveghere. De aceea, în astfel de cazuri, otpustul desăvârşit al Utreniei se face la sfârşitul Ceasului I. Aşa se explică pentru ce slujba Ceasului I nu are o formulă de binecuvântare pentru început, ca şi Ceasul VI, care se citeşte în continuarea Ceasului III, iar, ceasurile III şi VI alcătuiesc ciclul Laudelor de zi şi se citesc îndată după Ceasul I, înainte de Liturghie sau înainte de Obedniţă, în zilele în care nu se face Liturghie. La rândul său, ceasul IX începe grupa Laudelor de seară şi se citeşte după-amiază, imediat înainte de Vecernie. Cu el se încheie serviciul divin al fiecărei zile liturgice, dar, în zilele de rând de peste săptămână (de luni pană vineri) din Postul Mare, precum şi miercuri şi vineri în săptămâna brânzei, Ceasul IX se citeşte dimineaţa, îndată după Ceasul VI şi înainte de Obedniţă şi Vecernie (Liturghia Darurilor). De altfel, în timpul Postului Mare, Ceasurile în general alcătuiesc o parte importantă şi un moment central al serviciului divin zilnic. Ca să întărim cele spuse, adăugăm faptul că Biserica Ortodoxă Română este una dintre cele mai puternice și relevante instituții din această țară. Practicile din ultimul an, însă, au reușit să alieneze credincioși și să dea naștere unor dezbateri aprinse despre sfinţi, despre naştere, despre valorile morale şi despre sentimentul iubirii!
Pentru că numai Timpul poate să înţeleagă cât de importantă este Iubirea în viaţă!
Se spune că a fost odată demult o insulă şi pe această insulă îndepărtată de lângă Muntele Athos, lăcaşul Maicii Domnului, trăiau toate sentimentele şi valorile umane: Buna Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea şi Iubirea. Dar, înt-o bună zi, sentimentele au fost anunţate că insula era pe cale să se scufunde şi îşi pregătiră navele ca să plece! Doar Iubirea rămase pe loc până în ultimul moment, iar, când insula era pe cale de a se scufunda, Iubirea decise ca să ceară ajutor. Bogăţia trecu pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea îi zise: -Bogăţie, mă poţi lua cu tine? -Nu te pot lua pentru că e mult aur şi argint în barca mea şi nu am locpentru tine! Iubirea se hotărî atunci ca să ceară ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo într-o superbă navă. -Orgoliule, te rog, mă poţi lua cu tine? -Nu te pot lua, Iubire, răspunse Orgoliul, la mine totul e perfect şi aranjar, iar, tu mi-ai strica nava! Atunci, Iubirea imploră Tristeţea, care trecea pe lângă ea! -Tristeţe, te rog, lasă-mă să merg cu tine! -Oh, Iubire, îi răspunse Tristeţea, sunt atât de tristă, încât trebuie (vreau) să rămân singură! Chiar şi Buna Dispoziţie trecu pe lângă Iubire, dar, era atât de mulţumită, încât nici nu putea auzi că este strigată. Dintr-odată se auzi o voce: -Vino, Iubire, te iau cu mine! Vorbea un bătrân. Iubirea se simţi atât de recunoscătoare şi plină de bucurie, încât uită să-l întrebe pe bătrân, cine este, dar, cum sosiră pe ţărm, bătrânul plecă. Iubirea îşi dădu seama cât de multe îi datora bătrânului şi întrebă Cunoaşterea. -Cunoaştere, îmi poţi spune, cine m-a ajutat? -A fost Timpul, răspunse Cunoaşterea. -Timpul? – se întrebă Iubirea! Dar, de ce tocmai Timpul m-a ajutat? Cunoaşterea, plină de înţelepciune, răspunse: -Pentru că numai Timpul poate să înţeleagă cât de importantă este Iubirea în viaţă! Orice s-ar spune, viața umană este complexă și variată ca să înţelegem cine este Maica Domnului şi ce înseamnă minunea tainică a Naşterii Domnului prin credinţa morală, pentru că este imposibil să se prevadă în prealabil toate cazurile de acțiune morală a unei persoane, să se determine dinainte cum va trebui să acționeze cutare sau cutare persoană în acest sau acel caz, în anumite circumstanțe legate de credinţa dreptmăritoare! Deși unii teologi morali (catolici) încearcă să reglementeze fiecare pas al vieții umane în modul cel mai detaliat, alcătuind un cod complet de legi, precum codurile civile, însă, aceasta nu corespunde demnității unui creștin eliberat de sub tutela Vechiului Testament, a legii celei vechi și în plus, este complet fără scop, așa cum este imposibil să păstrezi în memorie toate nenumăratele prescripții private legate de Naşterea Domnului, de colindele care vorbesc despre această minune! Prin urmare, este necesar să se indice un principiu de bază al moralității creștine, care ar cuprinde toate legile particulare și ar fi un ghid de încredere în toate cazurile particulare de viață şi de naştere a vieţii. Acest principiu al moralei creștine constă într-o dragoste anume, în dragostea față de Dumnezeu și aproapele. Acest lucru este subliniat de Însuși Mântuitorul Hritos, răspunzând la întrebarea tânărului bogat: „Care este cea mai mare poruncă din lege?” spunând: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău; aceasta este prima și cea mai mare poruncă; a doua este asemănătoare: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți; de aceste două porunci atârnă toată Legea și proorocii” (Matei 22:36-40). Apostolii numesc iubirea „legea împărătească” (Iacov 2:8), „împlinirea întregii legi” (Romani 13:8-10), „uniunea desăvârșirilor”. Pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Întreaga alcătuire a poruncilor este prescurtată în porunca iubirii, întrucât începutul și sfârșitul virtuții este iubirea: este și rădăcina, și condiția necesară și desăvârșirea virtuții” ( Sf. Ioan Gură de Aur. Creată. vol. IX, carte. 2. Ed. SPb. spirit. Acad. 1903. Convorbirea 23 despre ultimul. către Romani, p. 779). Fericitul Augustin scrie: „Esența întregii Scripturi divine constă în dragostea față de Dumnezeu și aproapele. Dacă nu ai atât de mult timp și putere să treci în revistă în mod corespunzător toate paginile Sfintei Scripturi, atunci răsfăță-te numai cu iubirea, care îmbrățișează orice altceva” ( Un cuvânt despre spiritul Sfintei Scripturi, vezi Hristos. Citit. 1824, partea 15, carte. 9, p. 306). Desigur, ceea ce ar trebui să vedem este că principiul de bază al vieții morale este în dragoste și, de exemplu, nu în egoism, care este atât de caracteristic naturii noastre! Pentru că egoismul este un principiu străin de natura creată de Dumnezeu a omului, principiu introdus în natura umană de păcatul omului, în timp ce iubirea este principiul său adevărat, primordial. Pentru a vedea cât de inerentă este iubirea unei persoane și cât de necesară și cuprinzătoare este în viața umană, este suficient să subliniem următoarele fapte ale vieții umane.
Când se naște un copil, copilul este imediat îmbrățișat de dragostea unei mame atât de puternice pentru copil, încât Dumnezeu Însuși compară dragostea Sa pentru neamul uman cu dragostea mamei pentru copil. Și fiind iubit, copilul însuși învață să iubească, dar, nu numai etapa inițială a vieții umane este caracterizată de iubirea care însoțește o persoană pe tot parcursul vieții și activității sale. Care este, se întreabă cineva, motivul principal al succesului activității umane? – Nimic decât dragoste pentru subiectul tău sau pentru munca ta. Fie că suntem angajați în știință sau în artă sau în orice altă activitate pentru succesul studiilor, este necesar în primul rând să avem dragoste pentru materia studiilor noastre.
Așa este și în domeniul moral, pentru că tot felul de activităţi morale, toate virtuțile – provin din iubire! (VA URMA)
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
