La împlinirea celor 146 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, supranumit şi «părintele sculpturii moderne», pe care avem datoria să-l sărbătorim aşa cum se cuvine, nu doar până la sfârşitul acestei săptămâni, dar şi mai departe, pe firul roşu al timpului care curge ineluctabil, de aceea, considerăm că merită cu prisosinţă ca marele nostru gorjean şi român a cărui figură emblematică pluteşte în universalitate, să fie în atenţia noastră prin diferite articole aşternute ca nişte secvenţe grăitoare ale inei vieţi zbuciumate, dar, aureolată de parfumul romantic al iubirii, pentru că azi vom prezenta cu modestele posibilităţi ale gândirii noastre şi cu inspiraţia pe care o impune momentul respectiv, unele aspecte ale iubirii unice şi inimitabile dintre Constantin Brâncuşi genialul şi Maria Tănase, cea fără veleităţi de muză de inspiraţie! Fără nici un dubiu, considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, cioplitorul în visuri care a fost Constantin Brâncuşi, putem spune că a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii ingenue şi a refuzat reprezentarea simplist figurativă a realităţii, pentru a preconiza exprimarea esenţei profunde a lucrurilor, a vitalităţii plină de energie a formei, deoarece prin lucrările sale a creat unitatea dintre sensibilul fizic şi spiritualul abstract. În opera sa, Brâncuşi a revoluţionat însuşi felul de a gândi lumea al românului dintotdeauna, prin resorturile lăuntrice ale creaţiilor sale surprinzând tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, chiar miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti, sculptorul dovedindu-se un îndrăgostit, nu numai de Maria Tănase, dar şi de frumuseţea cântecului nostru românesc, asociat cu dimensiunea sacră a unei realităţi pe care el a metamorfozat-o în sculpturile sale!
,,Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…”!
Povestea de iubire dintre Brâncuşi sculptorul şi Maria Tănase, considerată «privighetoarea» cântecului românesc, merită prezentată, ştiindu-se foarte bine că Maria Tănase l-a iubit pe Constantin Brâncuși, deși între ei era o diferență de vârstă de 37 de ani! Oricum, despre modul cum a început dragostea lor și câtă vreme a durat ea, s-au vehiculat două variante, în sensul că un istoric renumit a contrazis povestea prezentată de către un avocat și gazetar care i-a cunoscut pe ambii români celebri, precizând, însă, că la un moment dat, Brâncuşi ajunsese să nu o mai aibă la inimă pe marea lui iubire efemeră! Tocmai de aceea, se consideră că Maria Tănase și Constantin Brâncuși au trăit o dragoste pasageră! Astfel, istoricul Stejărel Olaru apreciază că este imposibil de precizat numărul iubiților pe care i-a avut Maria Tănase în viaţa ei tumultoasă de-a lungul timpului, mai ales că soţul ei, Clery Sachelarie, cu care s-a căsătorit în anul 1950, la vârsta de 37 de ani, ar fi închis ochii curiozităţii şi ar fi trecut cu vederea unele aventuri amoroase ale marii cântăreţe, atunci când ar fi aflat despre o aventură sau alta! Cu siguranţă că printre iubirile «pasagere» ale Mariei Tănase, la loc de cinste se află și cea cu Brâncuși, pe vremea când nu era măritată, o iubire care s-a cristalizat la New York şi s-a petrecut într-o perioadă de doar câteva săptămâni, cât a durat Expoziția Universală din Statele Unite ale Americii, din anul 1939. La această manifestare, îndrăgita «privighetoare» a cântecului popular românesc a reprezentat România împreună cu marele întemeietor al Şcolii sociologice de la Bucureşti, Dimitrie Gusti, care este şi fondatorul Muzeului Satului din București. Cu acel prilej, artista avea să spună: „Am un program variat și bine pus la punct pe care-¬l studiez regulat, cu câteva melodii populare, ale căror cuvinte au fost traduse în limba engleză și prin orchestraţia pentru jazz a câtorva cântece românești în genul melodiilor negre, care vor forma repertoriul meu”, atunci când i-a mărturisit scriitorului Zaharia Stancu, prieten apropiat al regizorului Sandu Eliad, care a însoțit-o acolo, referindu-se la reprezentația la New York. La respectiva expoziţie, Maria Tănase, considerată «Pasărea măiastră», așa cum a numit-o marele istoric Nicolae Iorga, la vremea respectivă, când avea numai 26 de ani, iar Constantin Brâncuși avea 63 de ani, dar, aşa cum se menţionează în documentele epocii, între cei doi s-a înfiripat destul de repede o dragoste ce n-ar fi durat decât vreo câteva săptămâni. Totodată, Maria Tănase a povestit după aceea şi despre modul în care s-a despărțit de Constantin Brâncuși, subliniind faptul că sculptorul a rugat-o să-i cânte, în timp ce stăteau în patul lui, sprijiniți spate-n spate, şi atât de mult i-a cântat, până când el a adormit, după care în locul în care stătea, ea a așezat o pernă.
„Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare
cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră”!
Cuvintele Mariei Tănase sunt revelatoare, atunci când o spune cu francheţe: „Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în «Porumbarul» (aşa cum își denumea el patul) adus din atelierul de la Paris. Ploua în ziua aia şi m-a rugat să-i cânt, iar ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea, să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit! Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare, ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară”, a povestit mai târziu Maria Tănase, aşa cum precizează istoricul Stejărel Olaru, care adaugă faptul că după aceea, Maria Tănase n-a mai călătorit în străinătate decât de trei ori: în primăvara anului 1941, în Turcia, în 1956, în Iugoslavia și în 1959, în Bulgaria, la doi ani după moartea sculptorului. Rămâne de subliniat faptul că persoana pe care istoricul a acuzat-o că a spus o variantă falsă a poveștii iubirii dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși a fost Petre Pandrea, care a publicat în 1961 o carte intitulată «Brâncuşi. Amintiri şi exegeze», dedicată marelui sculptor. În momentul redactării lucrării sale, avocatul și gazetarul Petre Pandrea, nu ar mai fi privit-o cu aprecieri pozitive pe marea artistă, care ar fi fost şi vechea sa prietenă. Dimpotrivă, se spune că ar fi considerat-o «frivolă, inconstantă în plan sentimental», într-un cuvânt, ca fiind o femeie neserioasă sau neloială în relațiile de prietenie și mai ales în cele de iubire. În opinia lui Petre Pandrea, întâlnirea celor doi români celebri s-a petrecut la Paris, nu la New York, dar, în 1938, nu în 1939, când a fost Expoziţia de la New York, arătând că la finalul poveștii lor de iubire, sculptorul ar fi spus cuvinte aspre şi chiar jignitoare la adresa Mariei Tănase. Dar, acestea sunt aprecierile lui Petre Pandrea şi ele trebuie privite ca atare, mai ales că el ţine să completeze următoarele: «Brâncuși a cunoscut-o intim pe Maria Tănase… (…) Cu Brâncuși s-a întâlnit la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la Expoziția din Paris, din 1938 (sic!), pe care o serveau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache, care afirma, în final, obosit, că nu-i mai place cântecul Mariei Tănase, care nu cântă, ci doar bocește», a povestit cu un ton sarcastic Petre Pandrea. E foarte important de subliniat faptul că la început, ca și după cele scrise de Petre Pandrea, Constantin Brâncuși să nu considere că Maria Tănase «doar bocea», fiindcă, era chiar vrăjit de vocea ei, deoarece, la un moment dat i-ar fi spus că se simțea în stare să dăltuiască o «Pasăre Măiastră» pentru fiecare cântec pe care i-l interpreta! Dar, se pare că nu au fost decât vorbe, pentru că n-a sculptat nici o operă pentru ea, aşa cum a făcut pentru alte femei frumoase care i-au călcat pragul atelierului său! Sunt grăitoare cuvintele sculptorului care ar fi spus: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nţelegi?”, îi declara Constantin Brâncuși tinerei Maria Tănase, tot în conformitate cu paginile din cartea lui Petre Pandrea. Acelaşi autor se referă, însă, la cu totul altă apreciere din partea lui Brâncuşi, care ar fi spus: „Nu-i o cântăreață, bă, ci o bocitoare! Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospețe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din București”, prin afirmaţii potrivit cărora Brâncuşi s-ar fi răzgândit şi la finalul poveștii de dragoste, în unele confesiuni către cunoscuții săi să aibă o altă părere! De altfel, asemenea cuvinte aspre şi apăsate din partea lui Constantin Brâncuși, Petre Pandrea spune că n-ar fi fost singurele ce s-au auzit despre Maria Tănase, pentru că în urma vizitei sale la Expoziția de la New York, din anul 1939, la care a cântat pentru președintele american Franklin Delano Roosevelt, ea s-ar fi ales cu o ironie usturătoare, deoarece, în țară s-a zvonit sub forma unei glume deochiate, că Maria Tănase a cântat la marele eveniment melodia: «Ţine, Leano, curu’ zvelt!», într-un veritabil joc de cuvinte ce se referă la numele celui de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii! Prin urmare, la New York, în anul 1939, Maria Tănase cântă în faţa preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, George Enescu şi a lui Constantin Brâncuşi, cu toate că pe marele sculptor îl cunoscuse cu un an în urmă la Paris. Se pare că atunci, Neica Costache, aşa cum îi spuneau cei câţiva cu adevărat apropiaţi creatorului genial al «Coloanei Infinitului», s-a îndrăgostit ca un adolescent de «Pasărea Măiastră» a cântecului nostru popular, la prima vedere şi la prima audiţie, iar, «Privighetoarea» cu glas divin se pare că a vibrat instantaneu la privirea de dincolo de timp şi de spaţiu pe care maestrul absolut a dăltuit-o în inima ei mlădioasă! În felul acesta, Maria Tănase şi-a deschis larg sufletul, i-a împărtăşit sentimentele devastatoare şi i-a dăruit cântecul sfâşietor al iubirii lor adevărate, dar fulgerătoare şi neîmplinite! În aprecierile exegeţilor se arată că la un moment dat, Constantin Brâncuși ar fi dat o explicație cu privire la relația sa cu Maria Tănase, când marele sculptor ar fi spus că dragostea lor „a venit la momentul oportun” și a durat exact cât trebuia, până când s-au plictisit unul de celălalt! (sic!). Maria Tănase ar fi spus mai târziu că: „A venit războiul și nu l-am mai putut adormi în cântece, dar aici, la Gorj, sunt cu el. Și-l iert că nu s-a întors în țară, căci traversa pusă de profani peste săruturile din zăvoi ca să-i împlinească opera l-a apăsat pe suflet și l-a rupt de țară! Săruturile lui erau tandrețea oltenească, iar, «Colona infinitului» era zborul sufletului său, masa din zăvoiul de pe Jii era masa la care-și ospăta prietenii în atelierul lui și pe care își pipăia visele pe care le împietrea în operele lui. El a dat Gorjului ce i-a fost lui mai drag. (…) Operele lui scumpe or fi pe altundeva, dar sufletul lui Neica Costache se află la Tg. Jiu”, a mărturisit la rândul ei Maria Tănase, după spusele istoricului Stejărel Olaru. Marcată de o profundă durere, la moartea lui Constantin Brâncuşi, care s-a stins din viaţă la 16 martie 1957, la Paris, la vârsta de 81 de ani, Maria Tănase ar fi plâns «cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate», în ciuda faptului că era căsătorită cu juristul Clery Sachelarie. În zilele noastre, în condiţiile vremurilor tulburi în care trăim, merită să ne bucurăm de prezentul în care încă mai zburdăm cu gândul la Maria Tănase şi la Constantin Brâncuşi, să ne înfiorăm numai când îndrăznim să ne închipuim cum opreau cei doi acele ceasornicului în loc, atunci când vorbeau toate cele, între o tandră îmbrăţişare şi un sărut pătimaş, despre sculptură şi muzică şi despre câte-n lună şi-n stele! Probabil că povestea lor ipostaziază la modul absolut un fel aparte de a privi lumea, chiar un mod unic de a iubi cu atâta dăruire, din toată fiinţa şi din toate resorturile conştiente şi inconştiente ale sufletului românesc! Pentru că dragostea lor a fost una vulcanică, «pasageră» şi devoratoare, chiar dacă, aparent paradoxală şi nemuritoare! A fost cu adevărat un fel de «agonie şi extaz», a fost rai şi iad, a fost ca un «joc al vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă», dar, a fost cu adevărat! Deşi diferenţa de vârstă i-a umplut de griji şi de bârfe pe farisei şi pe ipocriţi, refulaţi şi «tabloizi» ai vremilor de atunci şi dintotdeauna, iubirea lor a fost una autentică şi sublimă sub toate aspectele ştiute şi neştiute! La 26 de ani, Maria Tănase era de o senzualitate răvăşitoare, iar glasul ei răscolitor l-a vrăjit pe Neiculiţă Costache, aflat la zenitul vârstei şi la apogeul creativităţii şi al spiritului profund creator al infinitei sale vocaţii! Parcurgând filele unei asemenea poveşti de neuitat, poate că prin iubirea lor «pasageră», cei doi ne-au lăsat nouă şi celor care ne vor urma o poveste de dragoste, pe cât de atipică, pe atât de autentică şi unică prin frumuseţea ei! Astfel că, dacă pe zidul unei case de vis de pe o stradă atemporală din Târgu-Jiu, din Craiova sau din Bucureşti, poate chiar din Paris, am vedea un graffitti cu mesajul fascinant şi uşor criptic: «MARIA TĂNASE + BRÂNCUŞI = LOVE», atunci merită să fim cu adevărat fericiţi, deoarece în felul acesta se actualizează în memoria noastră povestea de vis a unei «pasagere» şi zbuciumate iubiri între cel mai înzestrat şi mai cunoscut român în lume, din toate timpurile, şi cea mai mare voce a României care s-a auzit şi se va auzi vreodată în spaţiul carpato-danubiano-pontic!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
