De curând, a fost tipărită sub egida Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei, din cadrul Centrului de Cercetare a Dezvoltării, aflate în coordonarea Senatului Universităţii «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, lucrarea sugestiv intitulată: «Fațete ale condamnării comunismului», o culegere de studii academic realizate de către specialiștii institutului, pe temeiul unei analize pertinente și de investigație științifică. În ansamblul său, cartea se dovedește rodul unei preocupări constante a conducerii Institutului și a colectivului său prestigios, care a crescut numeric și calitativ în ultima vreme, sub directa îndrumare a Președintelui Senatului, D-l Prof. univ. dr. Adrian Gorun, tocmai pentru a demonstra că activitatea de cercetare științifică este un domeniu prioritar în societatea contemporană!
“Educaţia era subordonată obiectivelor ideologice şi priorităţilor economice”
Am putea spune că atenţia pe care o societate sau alta o acordă dezvoltării şi promovării cercetării ştiinţifice are profunde repercusiuni asupra evoluţiei de ansamblu a vieții sociale, mai ales în condiţiile în care resursele materiale şi financiare alocate domeniului cercetării sunt din ce în ce mai reduse, iar nevoia de a delimita exact traiectoria cercetării în vederea eliminării oricărui risc de eşec poate să crească de la o etapă la alta. Studiul aprofundat şi pe alocuri minuţios dovedeşte că tot mai mulţi specialişti cercetători insistă pe ideea de plan al cercetării (research design), pornind de la ipoteza că în perioada regimului comunist cercetarea ştiinţifică s-a caracterizat printr-o serie de particularităţi şi limite care merită să fie evidenţiate, deoarece acestea se propagă pe o perioadă lungă de timp şi influenţează întregul spectru socio-economic din ţara noastră. În prima parte a cărţii, Domnul prof. univ dr. George Niculescu face mai întâi o trecere în revistă a modului în care legislaţia elaborată în decursul anilor de dinainte de 1989 a influenţat situaţia cercetării ştiinţifice, mai ales că schimbările de acte normative nu s-au reflectat doar în denumirea unor specializări, ci şi în ceea ce priveşte reducerea numărului de ani pentru o parte a acestora, spre exemplu, de la cinci la patru ani de studiu la forma de învăţământ de zi. Se constată că apariţia unor noi specialităţi sau dispariţia şi comasarea altora era strâns legată de dezvoltarea economică internaţională, iar la nivel naţional şi local de planificarea economică, mai ales că o trăsătură de bază a perioadei comuniste consta în faptul că unele dintre noile specializări introduse în anii ’60 au fost menţinute puţin timp, iar acţiunile de înnoire şi de schimbare au fost în multe domenii anulate sau cel puţin limitate de această inconstanţă. Ca în toate statele de tip comunist, educaţia era subordonată obiectivelor ideologice şi priorităţilor economice ale dictaturii, care promova obiectul de studiu “ateism ştiinţific”. Oricum, în faza sa cea mai puţin intolerantă, pentru că tolerantă nu a fost nicicând, dictatura a fost ca o închisoare de catifea. Când s-a văzut confruntată cu posibiltatea unei revolte intelectuale reale, în 1968, s-a repliat şi după doar trei ani, în 1971, a mers pe linia unei re-stalinizări agresive cu efecte nocive pe o perioadă lungă de timp.
“Tânărul, în loc să înveţe carte, îşi consuma timpul în adoptarea de «atitudini» şi «comportamente» programate ideologic”
Desigur, cele mai multe tehnici de manipulare se bazează pe crearea unei aparenţe de normalitate. Chiar şi cei mai apropiaţi nouă tind uneori să ne exploateze slăbiciunile, pentru a-şi satisface un anumit interes. În asemenea situaţii sunt necesare o anumită relaxare şi un spirit non-comformist pentru păstrarea lucidă a capacităţii de analiză, pentru a sesiza anormalitatea. Manipulatorii nu se mulţumesc, în general, doar cu controlul asupra victimelor, ci, ei devin în aparenţă cei mai buni prieteni ai acestora, le captează afecţiunea şi respectul, putând să le influenţeze mult mai eficient. Distinsul cadru universitar, atunci când se referă la formele de manipulare a tineretului din perioada comunistă, accentuează o serie de aspecte privitoare la faptul că de cele mai multe ori se încerca îndobitocirea populaţiei şi transformarea acesteia într-o unealtă obedientă şi umilă, incapabilă să gândească singură sau să se opună conducerii de partid şi de stat, ci, doar să accepte ordinele, gândirea şi propaganda comunistă, fără vreo opoziţie. Tocmai de aceea, tânărul, în loc să înveţe carte, îşi consuma timpul în adoptarea de «atitudini» şi «comportamente» programate ideologic şi condiţionate politic, menite să glorifice poporul, naţiunea şi societatea, fiindcă el era modelat şi pregătit pentru a-şi dovedi ataşamentul faţă de cauza socialismului, fiind convins că trebuie să muncească şi să participe cu abnegaţie la cunoscutele și mediatizatele acţiuni de muncă patriotică. De altfel, manipularea tinerilor era o consecinţă ideologică şi metodologică firească a politizării educaţiei, mai ales că masa de tineri înrolată obligatoriu în sistemul de învăţământ comunist era organizată pe criterii rigide şi politizate, ceea înseamnă că propaganda nu se adresa mentalului individual şi colectiv la modul oarecum întâmplător, iar pentru a ocoli gândirea logică se folosea de informaţii tendenţioase menite a stimula emoţional publicul tânăr, «forţând» orientarea acestuia către o părere ori o concluzie bine cunoscută propagandistului de partid.
“Tentativa de «mutilare» a condiţiei umane supranumită edificarea «omului nou» al socialismului”
În privinţa monopolului ideologiei marxist-leniniste asupra vieţii culturale din România, în perioada regimului comunist, să precizăm că în opinia autorilor materialului respectiv, d-l cercetător ştiinţific III, Sevastian Blendea se arată că între principalele trăsături ale sistemului comunist din România se afla propaganda neîncetată şi controlul absolut, prin intermediul cenzurii, asupra mijloacelor de informare, devenite instrumente ale dezinformării şi manipulării generalizate, iar îndoctrinarea întregii populaţii cu dogmele marxist-leniniste făcea parte din procesul şi tentativa de «mutilare» a condiţiei umane supranumită edificarea «omului nou» al socialismului! În articolul referitor la dominaţia, educaţia şi propaganda în statul totalitar comunist, pe baza unui studiu de cercetare în arhive, Domnul ACS drd. Nicolaie Mănescu ajunge la concluzia că dominația partidului-stat comunist avea un pronunțat caracter de comandă, iar PCR conducea și controla, prin organizațiile sale, instituțiile regimului comunist, mai ales că în structura organizatorică a partidului, la fiecare dintre aceste organe de asigurare a status quo-ului sistemului și de represiune existau organizații de bază ale partidului care supervizau activitatea organelor statului și dispuneau măsurile politice considerate a fi necesare în toate cazurile. Acordând o atenţie deosebită sfârşitului regimului totalitar din România, în urma Revoluţiei din 1989, Domnul ACS drd. Flavius-Cristian Mărcău arată că în linii mari, cazul României este unul puternic discutat, având în vedere că încă nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa tipului evenimentelor din decembrie 1989, dar, spre deosebire de restul evenimentelor antitotalitare din 1989, manifestaţia din decembrie a pornit iniţial de jos în sus, ulterior protestatarii fiind ajutaţi, prin ordinele emise sau anularea unor ordine, de către diferiţi generali din structurile militare. În acest fel putem înţelege cu uşurinţă deosebirile dintre revoluţiile din celelalte state comuniste şi cea din România condusă de Nicolae Ceauşescu. În ultimă instanță, dacă ar fi să orientăm analiza sistemului de învăţământ ca instrument de manipulare majoră, trebuie observată şi structura subiectivă a programelor de studiu şi chiar a manualelor din acea vreme.
“Cartea «Fațete ale condamnării comunismului» ne demonstrează că tendința în exercitarea puterii de stat este prioritară”
Cartea la care facem referire insistă asupra faptului că în majoritatea situațiilor de atunci, regimul totalitar politiza programa şcolară începând cu primele clase, prin introducerea unor obiecte care urmăreau inocularea doctrinei de partid, de la cea mai fragedă vârstă, în mintea viitorului adult. De asemenea, manualele de studiu al limbii materne, de filosofie, istorie, geografie ş.a.m.d. erau strict cenzurate pentru a educa elevul în spiritul doctrinei și al ideologiei comuniste. De fapt, sistemul politic şi social din regimul totalitar educa masa cetățenilor în spiritul propriului său sistem de valori, al propriilor sale legi şi regulamente. Structura educaţională inducea un comportament de fidelitate faţă de naţiune şi de stat, de respect faţă de istoria naţională, față de sărbătoarea națională pe care o avem noi, azi, la 1 Decembrie, prezentată cu o subiectivitate evidentă pentru un observator neutru, în aşa fel încât să motiveze şi să susţină doctrina promovată de regimul aflat la putere. În concluzie, avem în față o lucrare de referință, deoarece cartea «Fațete ale condamnării comunismului» ne demonstrează că tendința, în exercitarea puterii de stat este prioritară prin mecanismul de forță și de intimidare, respectiv prin folosirea mijloacelor coercitive. Oricum, «fațetele comunismului» ne arată un veritabil Iannus care confirmă că în evoluţia puterii şi a mijloacelor prin care aceasta îşi valorizează sistemul ei normativ, inversarea raportului dintre constrângere şi convingere, nu semnifică nici pe departe procesul trecerii de la răspunderea exclusivă și excesivă la responsabilitatea socială firească și participativă. Pe acest temei şi în limitele prescrise prin norme juridice care capătă legitimitate, responsabilitatea socială este multivalentă și comportă, inclusiv, răspunderea juridică, deși nu se reduce doar la ea!
Profesor, Vasile GOGONEA
