Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe şi al Educaţiei din România – ,,În Biblie găsești evaluări de comportamente, anticipări de evenimente, previzionări ale istoriei viitoare și, practic, aproape orice gen de reflecție asupra istoriei”!

602
Andrei Marga rectorul Universitatii Babes Bolyali din Cluj-Napoca, sustine o conferinta de presa, miercuri 18 februarie 2009, la Cluj-Napoca. in imagine:

-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, au trecut mai bine de trei luni de zile de la ultimul nostru dialog, atunci când am vorbit despre «Istorismul Bibliei», în strânsă legătură cu activitatea pământeană a Mântuitorului Iisus Hristos, aşa că astăzi, aş dori să analizăm puţin unele aspecte privitoare la ceea ce înseamnă lectura ebraică a Bibliei, pentru că orice discuţie poate să înceapă chiar de la istoria poporului ales şi de la ceea ce s-a scris despre această istorie
– A.M. Iar, dacă teologi de anvergura neobișnuită a lui Rudolf Bultmann, Joseph Ratzinger, Hans Küng au apelat la sprijinul evreilor, de ce nu ar face-o fiecare? Mai ales atunci când se vrea cunoașterea și înțelegerea Sfintei Scripturi? O teză a mea se referă la faptul că nu se poate înțelege creștinismul fără a observa cum este înțeleasă Biblia în cultura oamenilor din care s-a înălțat.
– V.G. Cred că Rudolf Bultmann are în vedere şi specificul creştinismului originar
– A.M. Atunci când a ajuns să examineze felul în care omul este conceput în tradiția iudaismului și în creștinismul originar, Rudolf Bultmann a fixat diferența în termeni tari. Antropologia greacă, spune el, era dualistă, concentrată asupra tensiunii dintre sensibilitate și spirit, iar idealul era ființarea umană ca operă de artă. În opoziție cu această antropologie, până și în creștinismul originar, tocmai ieșit din sânul iudaismului, «esența propriu-zisă a omului nu este logosul, rațiunea, spiritual!». Dacă adresăm întrebarea, în ce constă aceasta, răspunsul poate fi doar în felul următor: în voință. În orice caz, a fi om, viața ca viață umană, se înțelege mereu ca a fi orientat spre ceva, ca o năzuință spre, ca o «voință» (Das Urchristentum, p. 196).

,,Cuvântul «Tată» câștigă pe acest fond o poziție centrală în Biblie”

– V.G. Identificarea omului cu propria lui voinţă e o chestiune mai veche şi rămâne una deosebit de complexă pentru filosofia contemporană, mai ales, cu o raportare directă la teologie şi la gândirea religioasă
– A.M. Chiar la Sf. Ev. Luca, faptele bune sau rele rezultă din «inimă», așadar, din «voinţă» (6, 43-45).Omul este, așadar, voința sa. Și în Noul Testament, împrejurarea că omul a devenit prizonierul răului este pusă în seama faptului că voința sa nu este pe măsură.
– V.G. Pe măsura cui poate să fie, dacă nu pe măsura Lui Dumnezeu?
– A.M. Din capul locului, în lectura ebraică a Bibliei (veziLeon Askenazi, «Lecons sur la Torah», Albin Michel, Paris, 2007), te întâmpină punctul de vedere fundamental conform căruia crearea lumii, care este tema dominantă în «Facerea», nu a procedat «ex nihilo», ci «in nihilo», ceea ce este incomparabil mai inteligibil (p. 42). Mai mult, creația, actul creării – cum se accentuează de altfel și în «Midrash» și «Cabala» – este înconjurat de mister, dar, are şi un conținut moral prin care: «A crea înseamnă a da ființă altuia decât sine», iar, analogia cea mai apropiată a creației este de a da naștere cuiva, iar cuvântul «Tată» câștigă pe acest fond o poziție centrală în Biblie.
– V.G. Despre «Tora» am discutat şi cu un alt prilej, dar, cred că de această dată putem dezvolta discuţia şi pe un plan mai larg
– A.M. Ansamblul «Torei» este, de fapt, «dezvăluirea proiectului regulilor de coexistență între «cu totul altul» și «altul», ca o relaţie înalt abstractă! Or, relația de alteritate astfel înțeleasă este cea a lui Dumnezeu cu lumea, relatată de «Facere», cu toate că această relatare este ea însăși prefața istoriei omului, în care relația alterității este cea care regizează omul și pe apropiatul său. De altfel, relatarea istoriei umanității este, la rândul ei, prefața legii date lui Israel, în care fiecare este confruntat cu adevărul omului așa cum Dumnezeu îl preferă să fie « justul conform legii…» (p. 199). Iudaismul își asumă faptul că «Tora» a fost revelată de Dumnezeu! Ea nu doar că îl privește pe credincios, dar îi şi revelează relația cu lumea!
– V.G. Cum poate fi privită istoria oamenilor din perspectiva Creatorului, a Tatălui ceresc, a Preaînaltului fără început şi fără sfârşit?
– A.M. În mod interesant, însă, Tatăl, în ipostaza de Creator (Elochim) și în cea de providență (Hachem), leagă natura de istoria oamenilor, iar, «Din perspectiva Torei, natura însăși este esențialmente urmarea istoriei oamenilor. Legătura între istorie și natură este geografia», încât o filosofie geopolitică este înscrisă în relatarea creării omului: «Umpleți pământul și cuceriți-l» (p. 50). Dar, Tatăl leagă și istoria oamenilor de o finalitate care este înscrisă în «legământul» reluat și amplificat al lui Dumnezeu cu poporul evreu.
– V.G. Dumnezeu Atotputernicul este mereu deasupra frământărilor oamenilor şi a grijilor vieţii acestora, dar, mereu se raportează la ele, aşa că…
– A.M. Imediat intervine o altă specificare a lecturii iudaice. Noe este salvat de Dumnezeu, după ce Atotputernicul regret că i-a creat pe oameni și a decis să termine cu cei care au ieșit din Creația Sa, declanșând Potopul. Se poate spune că Dumnezeu a acordat grația Sa lui Noe?
– V.G. Foarte interesantă întrebarea, dar, mult mai interesant pare răspunsul
– A.M. Conform iudaismului, lucrurile stau mai complicat! Noe este socotit de Dumnezeu «just», iar «justețea» este evaluată «înfuncție de o ordine de valori, o normă, o Lege» (p. 57). Altfel spus, Noe a obținut grația lui Dumnezeu, căci era pe calea conformă cu ceea ce avea să fie fixat explicit ca «just» odată cu Abraham.

,,Desigur, nu tot ceea ce redă Biblia ține de iudaism”

– V.G. Domnule ministru, dar, toate referirile privitoare la Biblie, trebuie să facă trimitere întotdeauna la iudaism şi la preceptele credinţei iudaice?
– A.M. Desigur, nu tot ceea ce redă Biblia ține de iudaism! Dar identitatea ce duce la Israel are o prima etapă în Abraham, iar: «Conținutul de valori a ceea ce de obicei se numește iudaism, constă, în esență în ebraism, așa cum acesta a fost trăit, în nostalgia fidelității și în speranța restaurării, în peripețiile exilului» (p. 64). Iudaismul începe cu decizia lui Abraham de a părăsi exilul de la «Our Kasdim» și de a se angaja pe calea mesianică, una care este pentru toți oamenii. De aceea: «În raport cu… parametrii de valoare ai proiectului Creatorului, creatura trebuie pusă la încercare și are de justificat grația de a fi fost creată. În fapt, prin darul gratuit, a priori în raport cu orice merit de a fi, creaturile primesc de la Dumnezeu existență și viață. A posteriori este munca vieții, în durata existenței terestre, cea prin care creaturile dobândesc meritul de a fi şi care le asigură eternitatea în ordinea lumii ce va veni» (p. 79). În lumea dată, oamenii pregătesc lumea ce va veni!
– V.G. Biblia este Cartea care conţine toate tainele istoriei omenirii sau constituie relatarea unei predestinări?
– A.M. În orice caz, Biblia nu este relatarea unei predestinări, ci altceva. «Este vorba, mai profund, de situații existențiale și socio-politice pe care, în istoria sa, poporul lui Israel trebuie să le trăiască și să le rezolve în calitate de colectivitate» (p. 83). Nu este vorba de a reduce istoria la o dimensiune – materială sau spirituală. Deja la nivelul lui Isaac se împart și se complementează sarcinile: Esau preia partea materială, Iacov pe cea spirituală – împreună, cele două asigurând «salvarea omului» (p. 94).
– V.G. Cu alte cuvinte, în Biblie se află răspunsurile la toate întrebările oamenilor şi la toate provocările vieţii?
– A.M. O teză a mea este că în Biblie găsești evaluări de comportamente, anticipări de evenimente, previzionări ale istoriei viitoare și, practic, aproape orice gen de reflecție asupra istoriei, a personajelor și evnimentelor relatate, dar ceea ce este cel mai adânc în ea este asertarea și argumentarea modului omului de a fi uman. Lectura iudaică a Bibliei, dar tot mai mult, orice lectură ferită de clișee, duce la această înțelegere (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here