Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Interviu cu Acad. Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu – ,,Şi ca elev la liceu, norocul meu a fost că am găsit şi în timpul facultății câțiva profesori cărora le datorez foarte mult”!

1044

Domnul academician și profesor universitar dr. Gheorghe Vlăduțescu, unul dintre cei mai importanți filosofi și eseiști ai culturii române contemporane s-a născut la 8 septembrie 1937 în orașul Târgu Cărbunești, pe malul Gilortului, mai exact, la Cărbunești-sat, unde a început primii ani de şcoală. A urmat studiile preuniversitare la Liceul «Tudor Vladimirescu» din Târgu Jiu, apoi studii universitare la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București, absolvită în anul 1962. Cariera domnului academician Gheorghe Vlăduțescu a început, așadar, în cadrul vieții universitare, urmând un parcurs fericit şi plin de realizări însemnate. A fost încadrat în învățământul superior, la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, pe rând, în funcțiile de preparator, asistent, lector și ulterior de conferențiar la catedra de Istorie a Filosofiei. În anul 1971 a obținut titlul științific de doctor în filosofie, cu teza intitulată: «Inducția Aristotelică», o analiză logico-filosofică a operei Stagiritului. Din anul 1990, deține gradul didactic de profesor universitar, în același an fiind ales în funcția de șef al catedrei de Istorie a Filosofiei și Filosofie a Culturii. Tot în anul 1990 a devenit conducător de doctorat. A predat în calitate de profesor titular, cursul de Filosofie Greacă. A fost profesor invitat la centru de studii asupra Filosofiei Grecești la Sorbona și a susținut conferințe asupra filosofiei grecești și medievale în țară și în străinătate. Aș dori să mai adaug faptul că între anii 1990-1995, domnul profesor universitar doctor Gheorghe Vlăduțescu a deținut funcția de secretar de stat pentru culte în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, iar în anul 1995 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, fiind promovat ca membru titular al celui mai înalt for cultural academic român în anul 1999. A deținut funcția de vicepreședinte al Academiei Române între anii 2002-2006, iar, ca să încheiem această prezentare, aş dori să mai spun că a fost şi asistentul meu la Istoria filosofiei antice, o mare bucurie a mea fiind momentul în care am aflat că e gorjean din Târgu-Cărbuneşti, acolo unde făcusem şi eu liceul! Este foarte necesar să mai adaug că domnul academician Gheorghe Vlăduțescu este membru al Asociației Internaționale pentru Apărarea Libertății Religioase de pe lângă Consiliul European și UNESCO, este membru fondator al Centrului de Studii asupra Imaginalului și Raționalității din Craiova. Iată, o legătură cu cetatea Băniei, precum și membru al Societății de Studii Clasice din București. În anul 2000 a fost ales ca membru al Academiei «Science des art de Lettre» din Paris, a obţinut premiul «Vasile Conta» al Academiei Române, pentru cartea «Introducere în Istoria Filosofiei Evului Mediu» şi I s-a conferit Ordinul «Steaua României» în grad de cavaler în anul 2002, Diploma de excelență și fibula de Suseni a Prefecturii Județului Mureș în anul 2009. A scris foarte multe eseuri și se remarcă prin contribuții la Istoria Filosofiei, reflecţii de exegeză filosofică în peste o sută de studii și articole din volume colective sau din reviste românești și străine de mare prestigiu. Domnul academician Gheorghe Vlăduțescu este unul dintre cei mai buni cunoscători ai Filosofiei Antice Grecești și ai Gândirii Medievale din cultura noastră actuală, autorul a peste douăzeci de cărți dedicate unor teme de filosofie grecească și medievală sau unor mari gânditori elini. Domnia sa este de asemenea și autorul primei enciclopedii de filosofie grecească de peste șase sute de pagini, o veritabilă premieră filosofică internațională.
Rep: Domnule academician, cred că este un prilej minunat pentru mine şi o deosebită onoare de a avea un interlocutor ca dumneavoastră, iar dacă am omis ceva din bogata dumneavoastră biografie, atât de complexă în conținut şi aureolată de atâtea distincţii academice, vă rog să mă completați, dar, înainte de toate, v-aș ruga să-mi spuneţi primele cuvinte pe care doriţi să mi le adresaţi!
-GH.V. Da! Mulțumesc, domnule Gogonea. Aș repeta o vorbă, păstrând proporțiile, desigur! Când Socrate ar fi citit unul dintre primele dialoguri, ar fi zis: „Ce frumos spune tânărul acesta despre mine”! Nu prea sunt așa!
-Rep. Da! Fie cum spuneţi dumneavoastră!
-GH.V. Acum, imediat, poate că nu mă gândesc la un răspuns definitiv, pentru că, sigur, ar fi multe de completat, poate chiar o singură informație utilă pentru vremurile care erau aşa cum erau atunci!
-Rep. Vă rog, domnule academician, vă rog frumos!
-GH.V. La Târgu-Jiu, am urmat cursurile liceului, cum se zicea mai înainte și cum se zice şi acum, «Tudor Vladimirescu», însă, pe vremea mea se numea «Școala Generală de zece ani», care a însemnat cei trei ani, pentru că am terminat cu zece clase și pe diploma mea de absolvire scrie școala generală sau școala medie, mi se pare, de zece ani, iar, numele «Tudor Vladimirescu» dispăruse, după cum era și liceul învecinat «Ecaterina Teodoroiu», care nu se mai numea așa! Dar, eu mă socotesc, totuși, absolvent al acestui extraordinar liceu «Tudor Vladimirescu», iar, într-un volum omagial, când am împlinit șaptezeci și cinci de ani, în anexa publicată şi având o carte poștală cu imaginea pe care era fotografia liceului, am reprodus-o acolo întocmai!
-Rep. Să ştiţi că în anul 1966, acolo am susţinut şi eu examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă!
-GH.V. Îmi place foarte mult și admir pe cei care au completat imaginea în acel volum omagial. Au făcut acolo şi un sediu de universitate, deci, o frumoasă arhitectură, pentru că nu mai ştiu, nu mai cunosc în ultima vreme, cum arată Târgu-Jiul, «Calea Eroilor», dar, pe vremea mea, cred că era arhitectura pentru cea mai frumoasă clădire din Târgu-Jiu, clădirea aceea a liceului!
-Rep. Așa este, așa este!
-GH.V. Extraordinară imagine pe care n-o pot uita! Este un unicat! Și este bine așa! Când veneam de la gară era bulevardul în faţa mea și vedeam că era la capătul bulevardului aproape clădirea centrală, care rivaliza într-un fel cu clădirea Primăriei!
-Rep. Sunteţi romantic şi uşor nostalgic pentru acele vremuri ale tinereţii dumneavoastră de licean! Domnule academician, în primul rând, vă mulțumesc mult pentru aceste gânduri frumoase şi aş dori din toată inima ca în numele tuturor gorjenilor să vă adresez o sinceră și tradiţională urare de «LA MULŢI ANI!», mai ales că în toamnă, aţi împlinit venerabila vârstă de optzeci și patru de ani, fiind născut la 8 septembrie, în Ziua de «Sfânta Maria Mică», o sărbătoare împărătească şi cu cruce roşie în calendarul nostru! Prin urmare, cred că nu e prea târziu să vă spun la multi ani și sănătoși în continuare, pentru că la noi, românii, dar, mai ales, la noi, gorjenii, cuvintele frumoase merg la inima omului!
-GH.V. Mulțumesc, mulțumesc foarte mult, dragul meu!
-Rep. Chiar de aici, aş dori să începem cu adevărat dialogul nostru, pentru a ne mărturisi ceea ce simțiți dumneavoastră sau ceea ce ați simțit în momentul în care ați devenit student al Facultății de Filosofie din București, în anii în care ați trăit acea mirifică viaţă de studenție pentru vremea respectivă!
-GH.V. Domnule Gogonea, cunoști bine și atmosfera de atunci. Eu am intrat în 1957 în facultate, într-un timp mai complicat, peste care nu-mi place chiar să arunc așa, cu noroi, pentru că era timpul meu şi al tinereţii mele, era timpul nostru, dar vremurile erau în anumite privinţe chiar cumplite. Ca şi atunci, când am fost elev la liceu, norocul meu a fost că am găsit în timpul facultății câțiva profesori cărora le datorez foarte mult!
-Rep. Vă rog frumos, daţi-mi un exemplu!
-GH.V. În primul rând, vreau să-mi aduc aminte de profesorul pe care l-ai cunoscut la cursul de Istoria filosofiei antice, pe profesorul Ion Banu, datorită căruia eu m-am și apropiat de filosofia veche greacă. Este omul şi dascălul pe care l-am și urmat, el pensionându-se în 1977 sau 1978, după care eu i-am urmat la catedră!
-Rep. Da, e foarte adevărat, pentru că eu v-am avut ca asistent al domnului Banu și de atunci, pot spune că vă admiram și vă apreciam pentru puritatea, profunzimea şi elocinţa explicaţiilor, pentru modul în care aprofundaţi unele probleme şi unele cugetări ale anticilor, care excelau prin marea lor înţelepciune!
-GH.V. Așa mă îndreptam eu către marii clasici ai filosofiei greceşti!

,,Cred că ne trebuie mult spaţiu publicistic pentru a vorbi despre acei dascăli
minunaţi”!

-Rep. Domnul academician, vreau să avem un dialog deschis între noi, chiar dacă nu am întrebările cele mai interesante şi mai ispititoare pe care să vi le adresez, poate că am în suflet aceeaşi emoţie pe care o păstrez din anii studenţiei mele faţă de un om atât de cult şi de profund ca dumneavoastră!
-GH.V. Dragul meu, cum ţi-am spus, în timpul facultății, am avut, deci, șansa câtorva profesori, pentru că îmi aduc aminte, nu numai de domnul Ion Banu, deoarece, am avut şi un asistent care terminase facultatea, când eu abia intram în facultate, iar, în cazul acesta, mă refer la Alexandu Boboc, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că a murit de curând și a fost unul dintre cei mai buni profesori ai mei!
-Rep. Așa este, pentru că vorbiţi atât de frumos şi de recunoscător despre profesorii pe care i-aţi avut la facultate!
-GH.V. Cred că îl ştii şi l-ai cunoscut foarte bine pe Alexandru Boboc!
-Rep. Da, sigur, pentru am făcut şi un curs cu dânsul, tot de istoria filosofiei!
-GH.V. Cred că ne trebuie mult spaţiu publicistic pentru a vorbi despre acei dascăli minunaţi care au făcut cinste Facultăţii de Filosofie din Bucureşti!
-Rep. Domnule academician, vă rog să mă iertaţi că vă întrerup în depănarea amintirilor despre aceşti dascăli, dar aș vrea să vă întreb, totuși, de ce v-ați început viața de student la Facultatea de Medicină Veterinară și după aceea ați ajuns la filosofie? Mi se pare interesant să abordăm această problemă!
-GH.V. Da, e o experiență, poate chiar o experiență mai rară, pentru că atunci se intra foarte greu la o facultate, nu ca acum, când totul se face numai cu bani, de la admitere începând, după aceea în cursul facultăţii, ca să nu mai spunem la examenul de licenţă!
-Rep. Vă propun să continuăm să vorbim despre «aventura» cu medicina veterinară, pentru că merită!
-GH.V. Și nu numai pentru aceasta! Pot spune că numai un tânăr poate avea un asemenea curaj! Și acum, câteodată mă înspăimânt de curajul meu, pentru că puteam să rămân pe dinafară, mai ales că foarte greu am intrat şi la medicină veterinară și vreau să vă spun că am intrat chiar bine, pe locul doi, cu o medie foarte mare. Învățasem bine, se dădea examen serios, deci, admiterea era foarte grea! Se dădea la anatomie, la zoologie, chimie, fizică, limba rusă!
-Rep. Domnule academician, dar, un om ca dumneavoastră, nu cred că putea rămâne vreodată în afara vieții de student! Sunteți o valoare și o capacitate deosebită, așa că eu vă admir! Pe mine mă interesează, ce v-a determinat, de ce şi cum aţi trecut de la medicină veterinară la filosofie?
-GH.V. Vreau să vă spun că nu prea aveam chemare pentru medicina veterinară, a fost o mică abatere, pentru că terminasem liceul, aveam 17 ani şi nu prea știam rosturile!
-Rep. O, Doamne, ce tânăr eraţi!
-GH.V. Era foarte greu ca să fac o alegere inspirată, iar părinţii m-au sfătuit să merg la medicina veterinară, dar, eu nu eram chiar hotărât să fac acest pas! Cred că m-am simțit, totuși, stingher acolo! Și aflasem că la Facultatea de Filosofie este o secție de ziaristică, iar asta m-a interesat!
-Rep. Deci, vă plăcea ziaristica!
-GH.V. Da, pentru că mă mai duceam pe acolo, unde era Facultatea de Filosofie și ziaristica, iar, atunci, m-am decis ca să plec de la veterinară și să merg la Facultatea de Ziaristică, dar, între timp, ziaristica s-a desființat! Atunci, am crezut că trebuie să merg la o facultate mai apropiată de ceea ce doream eu, la psihologie, la psihologie şi română unde era o secție de istorie literară, critică literară și folclor…
-Rep. Deci, o cale ca să vă împliniţi un vis şi să vă realizaţi!
-GH.V. G.V. Da, m-am pregătit pentru admitere la secția asta care era foarte căutată, însă, când am venit în București ca să mă înscriu, în 1957, spre neșansa mea, și secţia de istorie, critică literară și folclor s-a desființat! Atunci, toți cei care doreau să se înscrie la secția asta s-au înscris la română şi concurența era foarte mare! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here