Volumul autobiografic al romancierului Marin Preda, sugestiv intitulat, «Viaţa ca o pradă», constituie o capodoperă de necontestat care face din furtuna dezlănţuită de stihiile societăţii româneşti de astăzi, mai mult decât un tablou ce revelează descumpănirea minţii, pur şi simplu, pentru că trezeşte mari semne de întrebare privitoare la condiţia umană şi la statutul existenţial al omului! Aceasta, pentru a afla unele răspunsuri necondiţionate privitoare la coordonatele care definesc «jungla» infracţională din România şi care atrag atenţia tot mai mult asupra unor protagonişti aflaţi sub aceeaşi «cupolă» în care îşi dau mâna politicieni şi poliţişti inculţi şi corupţi, procurori, judecători şi afacerişti corupţi, reţele transfrontaliere de interlopi care ajung până dincolo de fruntariile «criticii critice» sau ale «puterii de judecată», cum spunea filosoful german, Immanuel Kant, cel care invocă mai întotdeauna prescripţiile incognoscibile ale imperativului categoric al raţiunii pure şi ale datoriei ca imperativ moral! Dar, nu de o explicaţie la conotaţiile kantianismului, avem nevoie în aceste vremuri tulburi, ci, de un semnal de alarmă în profunzime al trezirii la realitate, de o tresărire care să ne propulseze până dincolo de «somnul raţiunii care naşte monştri», poate chiar dincolo de mlaştina imundă a unei «lecţii de viaţă» în care ne confruntăm cu de toate, dar, în care lipseşte cu desăvârşire tocmai EDUCAŢIA cea toate zilele şi credinţa în DUMNEZEU!
,,Marile întrebări le pun ticăloşii cu un aer triumfător”!
Faptul că românii au trecut prin momente istorice dificile şi de multe ori grele, că s-au lăsat uneori mânați pe căi greșite sau că au luat decizii mai puţin inspirate de Dumnezeu, că nu au luptat permanent şi cu acelaşi spirit de sacrificiu pentru libertate și demnitate este evident pentru orice autor de carte de căpătâi, dar, noi, românii, am umblat mai mult pe căi bune și am luat mai mult decizii corecte, altminteri, am fi fost acum lut sub cizmele străinilor, în loc de sevă însuflețită, iar a minimaliza trecutul nostru sau a-l nimicnici înseamnă a-i repudia pe strămoși, adică, pe părinții și bunicii noștri, ceea ce este echivalent cu autodistrugerea naţiei şi a fundamentelor sale.
«Lecţia» cărţii «Viaţa ca o pradă» este una foarte clară pentru cine este capabil să citească atent rândurile ei şi s-o tălmăcească printre rânduri! Indiscutabil, ne-am născut în lume ca un popor multimilenar, ca să fim și ca să ne rămână urmele trecerii noastre prin lume, iar «trecerea» de la 1 Decembrie 1918 a fost așa de glorioasă, încât monumentele ridicate atunci din piatră, zid și beton de către români, parcă ne emoţionează şi astăzi! Trebuie doar să le percepem, iar această vreme care vremuieşte, ne ajută s-o facem tot mai greu și să ajungem de la percepție la prețuire, ceea ce nu este puțin lucru. Câtă vreme mai avem oameni care preţuiesc bisericile cu icoanele şi crucile de la marginea drumului, nimic nu este pierdut, în ciuda detractorilor de tot neamul. Să pornim de la faptul că principalele motive care îi determină pe tinerii din România să plece din țară sunt neîncrederea în autorități și corupția, acestea fiind invocate de peste 60% dintre repondenții unui Barometru Europa FM, realizat de IMAS, cu precizarea că aproape o cincime dintre repondenți au spus că lipsa locurilor de muncă reprezintă un alt motiv pentru care își doresc să plece din țară! Cele mai recente statistici arată că aproximativ 9.700.000 de români sunt plecaţi în afara graniţelor, subliniind că motivele emigrării sunt corupţia, calitatea slabă a clasei politice şi sărăcia, cu menţiunea că datele oficiale fac distincția între românii din comunitățile istorice, cum ar fi cei din Republica Moldova, Serbia, Ucraina, și, într-o categorie separată, sunt incluși românii care au emigrat și care constituie diaspora.
,,Loviţi, oamenii se întunecă, ceva străin pune stăpânire pe ei, le spulberă frumuseţea privirii, le ia surâsul, le chirceşte sufletul şi le desfigurează chipul”!
Astfel, din totalul de 9,7 milioane de români de peste granițe, 5,6 milioane sunt în diaspora, iar sursa acestor date este reprezentată de misiunile diplomatice ale României. La nivel naţional, pagubele produse de corupţie în cazul PIB-ului statelor membre ale UE merg de la 15,6% în România, deci, 38,6 miliarde EURO, până la 0,76% în Olanda, deci, România este citată pe primul loc, deoarece, raportul PIB/valoarea estimată a corupţiei este cel mai nefavorabil pe plan european, întărind sintagma de ,,ţară săracă şi coruptă”.
Spre exemplu, cei 38,6 miliarde EURO pierduţi anual în România din cauza corupţiei reprezintă o cifră de peste 197 de ori mai mare decât întregul buget alocat şomerilor, în jur de 206 milioane EURO, iar cifra respectivă este de aproximativ 5 ori mai mare decât întreg bugetul acordat sănătăţii, de aproape 7,9 miliarde şi peste dublul fondurilor cheltuite în favoarea persoanelor în vârstă, de 13,8 miliarde EURO, de peste 21 de ori mai mare decât bugetul acordat locuinţelor, de aprox. 12 miliarde EURO şi aproape de 16 ori mai mare decât bugetul acordat familiei şi copiilor, de 2,2 miliarde EURO, ca să nu mai spunem că România cheltuieşte anual doar 4,2 miliarde EURO pentru educaţie, aceasta însemnând că banii pierduţi din cauza corupţiei sunt de 9 ori mai mulţi! Dincolo de atmosfera zgomotoasă şi aberantă a ciclurilor electorale, dincolo de reacţiile vituperante de genul insultelor de mahala care ţin de dezbateri pe meleagurile dâmboviţene, am ajuns ca să reprezentăm exemplul de referinţă cel mai uzitat şi cel mai comod în orice dezbatere pe problema foarte gravă a corupţiei, deci, într-o chestiune foarte serioasă în sine, ale cărei implicaţii le cunoaştem pe plan intern. Dar, semnificaţiile politice trebuie sau ar trebui să fie urmărite cu foarte mare atenţie, fiindcă este aproape momentul în care trebuie să se răspundă cât mai precis unor probleme extrem de concrete, cele mai multe dintre ele fiind legate de modul în care sunt cheltuiţi banii europeni, în ce proiecte anume, care le este natura şi utilitatea pentru dezvoltarea naţională. Tema devine arzătoare deoarece pe viitor, vor fi mai puţini bani pentru politici comunitare şi ar trebui văzut, ce se va spune dacă repartiţia de până acum a fondurilor asigurate de contribuabilii europeni a fost echitabilă dar, în aceeaşi măsură, dacă discuţia despre fenomenul corupţiei şi, în acest cadru, folosirea exemplului unei Românii profund afectate de acest flagel, va fi una dintre temele centrale ale analizelor viitoare!
,,Nu ideile în sine sunt interesante, ci, oamenii care le poartă şi le trăiesc”!
Poate că de multe ori, în viaţa neamului românesc se potriveşte acea mărturie, când un european, mergând prin pustiul Nubiei, în Africa şi, călăuzit de un localnic, undeva, în adâncul pustiului, aude un geamăt, ca un suspin şi îl întreabă pe localnic: ce înseamnă acest geamăt, iar localnicul i-a răspuns: noi spunem că e suspinul pustiului care vrea să devină grădină! Oare, nu e valabil acest lucru şi pentru orice pustiu sufletesc din lume? Suspinul sufletului nu e absent niciodată, nu poate fi desfiinţat pentru că pleacă din eternitatea Lui Dumnezeu, din suflarea divină originară cu care a fost înzestrat omul, suflare divină care e din eternitatea Lui Dumnezeu, nu din lumea aceasta! Poate că demolarea naţiei prin corupţie seamănă izbitor cu demolarea bisericilor din regimul trecut, cu precizarea că prin demolarea bisericilor, aşa cum spunea Părintele Constantin Galeriu: ,,A fost rănit un popor în sufletul lui, în adânc. A lovi într-un asemenea locaş înseamnă a lovi în cel mai sfânt loc al fiinţei neamului, înseamnă a lovi în puterile lui spirituale, în credinţa care este stânca de rezistenţă, în nădejdea care-l înaripează, în iubirea divină care-i dă viaţă, care-i susţine viaţa. Odată cu demolarea bisericilor se uneltea demolarea conştiinţelor, a neamului, demolarea istoriei, a rădăcinilor”, spunea cu atâta elocvenţă marele teolog român şi neuitat slujitor al altarului.
Cu alte cuvinte, majoritatea, dacă nu chiar toate fenomenele istorice cum ar fi şi corupţia, pot fi de multe ori interpretate şi reconstruite dintr-o varietate de perspective, reflectând limitele dovezilor existente, interesele subiective ale celor care le interpretează şi le reconstituie, dar şi influenţele culturale în schimbare şi care determină, ce anume şi în ce măsură fiecare generaţie consideră că fenomenul corupţiei defineşte «jungla» infracţională din România de astăzi!
Lupta împotriva corupţiei este şi o arvună a veacului viitor la care suntem chemaţi, dar în faţa greutăţilor, la marile noastre încercări, în orice stare a valurilor ar fi corabia noastră, nimeni să nu cadă în deznădejde!
Dumnezeu ne cheamă că şi în momentele în care simţim că cerul e de aramă şi nu ne răspunde, să simţim că e timpul să se trezească în noi chipul Lui Dumnezeiesc, asemănarea cu El, cu nevoinţa noastră, cu credinţa noastră, cu nădejdea noastră, cu iubirea noastră, prin păzirea poruncilor Lui, cu conştiinţa că El Se roagă pentru noi, ca să nu uităm că atunci când corabia e gata să se înece, El apare pe valuri şi rosteşte: ,,Eu sunt, nu vă temeţi, Eu exist, Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră, Eu sunt cu voi şi împreună biruim şi ne naştem din nou”!
Profesor, Vasile GOGONEA
