– Rep. Domnule vicepreședinte, Ciprian Adrian Florescu, pe o asemenea căldură, oamenii se mișcă mai greu, dar dumneavoastră țineți pasul cu evenimentele!
-Caut ca printr-o bună organizare a activității, să particip la evenimentele care sunt în desfășurare conform agendei noastre de lucru și la care trebuie să punctăm cu prezența, pentru că lumea ne așteaptă de multe ori! Pentru că în județ avem acțiuni culturale, educaționale sau religioase, administrative sau de altă natură, chiar politice, unde nu este suficientă doar prezența fizică, dar și implicarea în viața comunității!
“Caut să ies din «tiparul» obligațiilor de serviciu și al rigorilor oficiale cu caracter protocolar”
– Rep. Cum reușiți să nu vă afundați și chiar să vă pierdeți în tumultul activităților cotidiene?
-Ehe, încercăm să ni le aranjăm în așa fel încât să putem rezolva toate problemele și să ajungem la toate aceste evenimente despre care vorbeam. Dincolo de simpla prezență, multe probleme așteaptă și soluții din partea noastră, pentru a fi rezolvate!
– Rep. Poate fi surprinsă în activitatea dumneavoastră o anumită plăcere de a fi în mijlocul oamenilor și de a sta de vorbă cu ei, de aceea, vă întreb, ceea ce faceți, constituie doar sarcini sau obligații de serviciu?
-E foarte adevărat că de multe ori caut să ies din «tiparul» obligațiilor de serviciu și al rigorilor oficiale cu caracter protocolar, pentru că oamenii vor să fii mai aproape de ei și de problemele lor de viață! Vreau să arăt că nu este numai o «datorie» să te afli acolo unde trebuie, iar atunci când faci cu plăcere o treabă, simți că ești cumva mai detașat de postura oficială în care te proiectează o anumită funcție vremelnică!
– Rep. De aceea, constat cu surprindere că manifestați un apetit al acestei implicări, poate și plăcerea de a intra într-un dialog deschis cu diferite 
persoane «de contact», cu oameni de diferite profesii și convingeri!
-Atunci când pui suflet în ceea ce faci, ai sentimentul deplinătății lucrului «bine făcut» și al trăiniciei lui! E adevărat că în ceea ce fac, trec dincolo de obligațiile de serviciu! Când a fost vorba să-mi fac datoria față de locul de muncă unde activam, nu am făcut acest lucru numai din datorie, ci, spre deosebire de mulți alții, am avut norocul să fac ceea ce mi-a plăcut, iar atunci când faci ceea ce îți place, simți că lucrezi altfel, te simți ca «peștele în apă», fiindcă ești mai detașat de un context situațional.
“Oamenii, întotdeauna mi-au plăcut, pentru că sunt o fire sociabilă”
– Rep. Aveți preferințe pentru o anumită categorie de oameni, sunt oameni care vă plac mai mult iar alții care vă displac? Există un secret al formulelor de adresabilitate și al modalităților de abordare?
-Trebuie să te pui la punct cu tot ceea ce este nou și care poate să te ajute în exrcitarea atribuțiilor unei anumite funcții, să zicem! Oamenii, întotdeauna mi-au plăcut, pentru că sunt o fire sociabilă și de multe ori am avut posibilitatea să întâlnesc oameni care au apreciat această apropiere de «necunoscuți», nu doar oameni cunoscuți sau prieteni, ci, oameni «la prima mână», cum se spune, pe care nu i-am văzut niciodată sau chiar dacă i-am văzut întâmplător, nu am reușit să-i cunosc mai bine!
– Rep. În termeni mai elevați, aceasta se numește capacitate de a socializa și de a dezvolta un gen de empatie comunicațională!
-Probabil e un «dar» de la Dumnezeu pe care sper să-l păstrez până la sfârșitul vieții, mai ales că nimic nu e mai prețios decât să-i asculți pe oameni și, pe cât posibil, să-i și ajuți! Dacă există și răutate în oameni și o simți pe propria «piele», aceasta e o altă problemă care necesită și o altfel de abordare, dar încercăm să aflăm latura frumoasă a «omenității», mai puțin să răscolim relele și supărările din sufletul unui om, un suflet care, mai devreme sau mai târziu, tot se va izbăvi, sub o formă sau alta!
“Întrebarea ca o dilemă: de ce un om ar trăi bine, când știe că face rău”?
– Rep. Cum apreciați această tentație a unor oameni de a face și altceva decât ceea ce se cade să fie bine?
-Nu-mi place, nu-mi place, o detest! Îmi displace profund această atitudine pe care ar trebui s-o urăsc! Nici n-o înțeleg, pentru că este dincolo de ceea ce înseamnă un lucru normal! În «logica» mea de bază se naște întrebarea ca o dilemă: de ce un om ar trăi bine, când știe că face rău? Sunt convins că în sinea lui, acel om nu are prea multe bucurii și satisfacții! Nu văd, cum se poate construi fericirea, o fericire relativă, în ultimă instanță, pe nefericirea altora? Nu văd, de ce un om ar trăi fericit, știind că face rău!
– Rep. Dar, «a face rău» nu înseamnă doar trimiterea la o faptă rea! Mai înseamnă și a o duce rău cu viața, cu necazurile ei!
-E foarte corectă disocierea pe care o faceți și pare desprinsă dintr-o «lecție de viață»! Dar, dacă stai și te întrebi: cum își poate «construi» un om fericirea, o fericire destul de relativă și precară, până la urmă, pe nefericirea altora? De ce spun o fericire relativă? Fiindcă știu că în sinea lui, acel om, nu are prea multe fericiri! Cu siguranță, are multe frustrări și «plătește» păcate dinaintea sa, poate chiar ale lui, dar aceasta e peste puterea mea de înțelegere! Eu am convingerea că omul e făcut de Dumnezeu ca să se înțeleagă și să se ajute cu alții, să «emane» ceea ce este frumos, pentru că mintea pe care am primit-o de la divinitate, n-am primit-o în ideea de a face rău, ci, de a face bine!
– Rep. Nu credeți că sunt indivizi, pe care mi-e greu să-i numesc oameni, dar care se «hrănesc», pur și simplu, cu necazurile altora, cu fapte care pricinuiesc răul celor de lângă ei? Cum putem explica asemenea lucruri?
-Nu știu cum pot fi fericiți cei care fac rău altor oameni! E un comportament greu de înțeles, greu de explicat, care, probabil, nu are nici o legătură cu spiritualitatea sau cu bunul simț! Cu atât mai puțin cu educația, pentru că oamenii aceștia sunt ca niște flori care, deși impresionează prin frumusețe și prin parfum, parcă se vestejesc și trec repede!
“Răul în sine este apanajul diavolului, al pornirilor instinctuale”
– Rep. În Pericopele Evanghelice, ca și în cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit se consideră că asemenea oameni sunt posedați de diavol!
-Fie că vorbim în termeni religioși sau metaforici, cu expresii plastice, se poate spune că sunt posedați, sub aspectul comportamentului lor, sigur, pentru că răul în sine este apanajul diavolului, al pornirilor instinctuale!
– Rep. Sunt și carențe de ordin educațional, în astfel de situații?
-Da, cu siguranță, mai ales că astfel de carențe sunt generate și completate de anumite frustrări legate de viața acestor persoane!
– Rep. Vă propun să depășim acest «punct critic» al demersului nostru reflexiv, desprins din doctrina maniheistă a disocierii între bine și rău…
-Mai mult cu accent filosofico-etic, dacă se poate spune astfel!
– Rep. Prin urmare, aș dori să aflu, cum se împacă această bucurie a tânărului politician Ciprian Florescu, a omului cu aleasă educație, văzut ca un om determinat și hotărât în ceea ce face, cu frământarea lăuntrică a împlinirii datoriei față de așteptările celorlalți?
-Domnule profesor, din păcate, din nefericire, omul politic din zilele noastre este stigmatizat de societate și este considerat un «rău necesar» pentru cei care trăiesc dezamăgirea vieții cotidiene!
– Rep. Ați abordat un subiect interesant și chiar sensibil, de aceea, aș dori să știu, care ar fi cauza unei astfel de situații?
-Cauza este generată de situația confuză…
– Rep. Legată de pierderea încrederii în acești oameni politici?
-Da, da, chiar de lipsa de scrupule a unor oameni politici care promit «marea cu sarea» și se dovedesc până la urmă niște demagogi, pentru că nu reușesc să-și ducă la bun sfârșit promisiunile! Aș spune că mulți reprezentanți ai clasei politice au încercat să se transforme «peste noapte» în oameni avuți, fără să se gândească prea mult la procedeele pe care le pun în practică și la mecanismul ocult al înmulțirii banilor, iar aici mă refer, cu deosebire, la cei care au încălcat legea, cu sau fără ghilimele, «călcând pe cadavre» doar pentru a se realiza în plan material!
“Dacă mie îmi place să spun ceea ce gândesc, simt că am învățat să mai și tac”
– Rep. Totuși, promisiunile deșarte, minciuna și demagogia parcă au acutizat lipsa de încredere în politicieni!
-Acestea ar fi elementele de bază care au condus, probabil, la acutizarea lipsei de încredere a societății în politicieni, la care aș mai adăuga și alți factori, pe care acum, din respect și dintr-o oarecare prudență, mă abțin să-i amintesc, pentru că aș deranja, nu neapărat organisme structurate sau indivizi, ci, mai mult societatea în sine!
– Rep. Dar, vorbim despre societatea care este formată și ea din indivizi!
-Sigur că da, iar dacă mie îmi place să spun ceea ce gândesc, simt că am învățat să mai și tac, atunci când este cazul, pentru că de multe ori adevărul ne supără! Inclusiv pe mine, de ce să n-o spun?(sic??!!). Dacă de multe ori adevărul mă supără, îl recunosc, dar mi-e greu să trec peste el, așa cum îmi este greu să-l accept! Același lucru mi s-ar întâmpla, dacă aș spune exact ceea ce gândesc, convins fiind că mulți dintre reprezentanții societății, ar trece mai greu peste un adevăr care este vizibil în orice clipă, la fiecare pas! Adevărul e mai greu să fie acceptat, dar, așa cum se spune și în psihologie, dacă ai o problemă care te frământă, întâi de toate e bine să ți-o recunoști! Chiar dacă nu poți s-o depășești!
– Rep. O situație problematică trebuie mai întâi asumată și responsabilizată!
-Nu e la îndemâna oricui acest lucru! Doar, ca să vorbesc și despre modul în care încerc să mă pliez pe viața comunității, din postura de om politic! Iar, ca să răspund la provocarea dumnevoastră, spun că nu-mi este ușor să spun adevărul, pentru că viața politică îți oferă, nu doar lucruri frumoase, dar și lucruri mai puțin plăcute! Și bune, și rele! Și aprecieri, dar și critici! De multe ori, însă, criticile sunt duse la extrem! Niciodată, laudele nu sunt duse la extrem, dar, dacă se întămplă, totuși, ceea ce n-ar fi indicat, ele nu mai sunt credibile!(VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
