Educaţia…şi Lecţia de viaţă! Câteva reflecţii şi observaţii ale Sfântului Ioan Gură de Aur, despre folosul Postului – „Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău”! (Sf. Ioan Gură de Aur)

559

Acest minunat sfânt, mare cugetător al «Problemelor vieţii», ne vorbeşte despre folosul Postului, arătând că mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă acestuia, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc, dar, înainte de toate, noi trebuie să privim şi să primim postul cu bucurie, nu cu frică sau cu părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavolii cei vicleni, mai ales că în cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de rugăciune. De aceea, Hristos a spus: ,,Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei. 17, 21). Aşadar, pentru că Postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, noi, trebuie să-l iubim, să-l parcurgem cu înţelepciune şi cu smerenie, nu să ne temem de el, mai degrabă, să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de viciile beţiei şi lăcomiei, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească de a ne apropia de Dumnezeu! Dar, de ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el însuşi luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului, mai ales că nu numai monahii cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care ajung până la înălţimile cugetării sfinte. Să nu uităm că şi cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu!

„Fiindcă nu am postit, am căzut din Rai. Așadar, să postim acum, ca să ne întoarcem în Rai”!
Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat imediat porunca să postească, iar, dacă Adam cel izgonit din rai, împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii raiului putea să mănânce, dar, nu din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânce, căci, în ziua în care va mânca din el, va muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era altceva decât porunca de a posti, iar, dacă şi în Rai e nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa, pentru oamenii din toate timpurile. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el un medicament binefăcător, tămăduitor, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcatele vieţii cotidiene! Dacă înainte să înceapă lăcomia şi nesăbuinţa poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este în zilele oastre, în era consumismului necontrolat şi nefolositor, când suntem în luptă directă cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: «pământ eşti şi în pământ te vei întoarce» (Facerea 3, 19), dar, pentru că Adam nu s-a supus poruncii divine, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice fel de moarte. În acest fel, vedem cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit, fără să ne putem închipui, cât de mult Se bucură Preaînaltul, când postim şi ne abţinem de la mâncarea de dulce! Deci, moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post, pentru că e bine să ne mintim cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în faţa Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: «Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă»! (Iona 3, 4). Desigur, când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi, deoarece, cu toţi – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească imediat, chiar şi pe animale le-au pus ca să postească. Iată, prin urmare, că de mâncarea multă şi de băutură, ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o şi a scăpat-o de la distrugere! Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi, şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări! Să nu uităm niciodată de puterea Postului şi să-l primim cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne mereu alte şi alte binefaceri ale trupului şi ale sufletului!

„Postul este armă împotriva oștirii demonilor” (Sfântul Vasile cel Mare)
Dacă vrem că cercetăm bine lucrurile, vom vedea că postul are grijă de sănătatea trupului, iar, dacă avem îndoieli, chiar, doctorii ne spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug sănătatea şi puterea trupului. Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele, iar, dacă mai sunt oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului, paguba se abate, ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală, iar, când ar da să se ridice din suferinţa păcatului, cineva l-ar lovi pe la spate şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Prin post, rugăciune, priveghere, nevoinţă, pocăinţă, milostenie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, adunăm prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu Cel Veşnic în sufletul nostru, adunăm lumina iubirii Lui în inima noastră! Postul Mare ne oferă posibilitatea să privim asupra vieții noastre prin prisma luminii și iubirii eterne a lui Hristos, care ne cheamă să ne luminăm cu lumina cea neînserată a lui Dumnezeu, care este Lumină și nici un întuneric nu este în El (I Ioan I, 5), totul ajutându-ne pentru a produce în noi, prin post și nevoință, o profundă schimbare lăuntrică. Viața în Hristos nu este doar o renunțare la rău și o îmbunătățire morală exterioară, mai ales că scopul vieții creștinului este dobândirea harului Duhului Sfânt, transfigurarea sufletului uman prin puterea lui Dumnezeu și începutul cu pocăința sinceră și profundă a îndreptării vieții după poruncile Tatălui ceresc! Iar pentru a ne îndrepta viața conform Evangheliei, trebuie să ne amintim de poruncile și învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care a rezumat întreaga Revelație Divină, care a fost dată omenirii de la începutul timpurilor, la două porunci pe care se întemeiază toată legea și proorocii (Matei XXII, 40) – iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Nu cuvintele, nu înfățișarea exterioară, ci dragostea manifestată prin compasiune, bunătate și îndurare față de cel în suferinţă ne ajută ca să nu mai fim străini, ci casnici ai lui Dumnezeu (Efeseni II, 19). În concluzie, ceva deosebit se întâmplă cu sufletul nostru, atunci când înainte şi după post, nu suntem cumpătaţi, dar, şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci, trebuie să postim şi sufleteşte, ca să ne primenim sufletul, şi chiar dacă ne ţinem departe de mâncăruri de dulce, dar nu ne ţinem departe de păcat, nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci, nu ne îmbătăm cu alcool, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri de prisos, ruşinoase, iar, în felul acesta, pierdem folosul postului. Aşadar, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, pentru a ne lega mai cu folos de rugăciune şi de luptă duhovnicească, pentru că, numai astfel, vom aduce jertfă bineplăcută Domnului şi vom câştiga bunăvoinţa Lui Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here