Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Când venim la biserică, să înțelegem că lucrurile mari se fac întotdeauna cu mare osteneală”!

476

Cu prilejul Hramului Mănăstirii «Sfântul Ioan Botezătorul – Cămărășeasca», din Târgu Cărbunești, din ziua de 29 august a.c., în Cuvântul duhovnicesc de învățătură al Cuviosului Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii Lainici, cuvânt rostit după Sfânta Liturghie, am desprins și am reținut o serie de lucruri demne de luat în seamă pentru sufletul nostru și pentru viața noastră tumultoasă, motiv pentru care am purtat un dialog interesant și mult folositor despre viața pilduitoare a Sf. Ioan Botezătorul, dar, mai ales despre conduita omului credincios care vine la biserică, despre ascultarea sa și despre atenția cu care omul smerit își însușește cu multă luare aminte Cuvântul mântuitor al credinței dreptmăritoare!

“Sfântul Ioan Botezătorul să ne fie ocrotitor și folositor în viață”!
– Rep. Preacuvioase Părinte Arhimandrit Ioachim, cum putem înţelege mai bine semnificaţia pocăinţei, aşa cum au predicat-o Botezătorul Ioan şi Mântuitorul Hristos?
– Pentru a înţelege semnificaţia pocăinţei, aşa cum au predicat-o Botezătorul Ioan şi Mântuitorul Hristos, cred că e bine să cunoaştem aspectele acestei întoarceri a omului de la păcat şi revenirea la Dumnezeu, deoarece chemarea Botezătorului la pocăinţă trimite la o întoarcere, mai degrabă, decât la un sentiment de regret. Oamenii sunt chemaţi să se întoarcă de la păcatele lor, să îşi schimbe faptele şi modul de comportare în iminenta apropiere a vremurilor mesianice legate de Împărăţia Cerurilor. Atitudinea practică şi concretă a pocăinţei propovăduite de Ioan este exemplificată de cuvintele sale: “Faceţi, deci, roadă vrednică de pocăinţă, şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: «Părinte, avem pe Avraam», căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc“. (Matei 3, 8-10)!
– Rep. Terminologia aceasta a pocăinței, ne îndreptățește să spunem că Sf. Ioan Botezătorul trebuie să ne fie ocrotitor și folositor în viață?
-Terminologia pocăinţei apare de peste 1.000 de ori în Vechiul Testament şi este acoperită, în majoritatea cazurilor, de echivalentul grecesc “epistrefo” sau “apostrefo”, care înseamnă revenire, întoarcere; şi niciodată cu “metanoeo” sau “metanoia”! De aici, putem desprinde faptul că predica eshatologică a Botezătorului Ioan îşi găseşte ecoul ca întoarcere de la păcat la Dumnezeu! Deci, Sf. Ioan Botezătorul, ca să ne fie ocrotitor și folositor în viață, trebuie să deslușim, de ce evangheliştii au preferat termenul “metanoia”, ca un termen mult mai adecvat, mult mai familiar şi mai folositor, cu o arie semantică mai generoasă, care a permis dezvoltarea lui în spiritualitatea creştină, arătând şi schimbarea minţii şi vieţii cuiva, sub efectul experienţei harului dumnezeiesc.

Fotografie0095“Trebuie să ne concentrăm și să cerem la Dumnezeu iertare de păcatele noastre”!
– Rep. De unde începe Raiul și unde sfârșește iadul vieții noastre?
-Să înțelegem că Raiul și iadul încep de aici, de pe pământ. Când venim la biserică, să înțelegem că lucrurile mari se fac întotdeauna cu mare osteneală! Să nu fugim de osteneală, de durere sau de suferință, pentru că acestea sunt mântuitoare, sunt ispășitoare, sunt purificatoare. Numai suferința ne purifică, pentru că toți facem păcate! Păcatele ne trag mereu prin «balanța păcatelor» în jos. Dar, noi, ce punem în schimb? Doar fapte bune, iar faptele bune care sunt? Când venim la biserică, trebuie să ne concentrăm asupra rugăciunii, nu trebuie să ne spunem povești unii la alții, pentru că atunci diavolul își bate joc de noi.
– Rep. Cum ne putem apropia și mai mult de Harul Duhului Sfânt?
-Trebuie să ne concentrăm și să cerem la Dumnezeu iertare de păcatele noastre: «Doamne, miluiește-mă, Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mi familia, ajută-mi copiii!», dar ideea este să nu ne zboare mintea aiurea, pe dealuri, spre lucruri ispititoare. Este o blasfemie să nesocotim Harul Duhului Sfânt! Dacă suntem atenți, noi ne racordăm la acea tensiune a Harului Duhului Sfânt! Pe toți, diavolul ne ispitește! Și pe noi, preoții în altar, și pe dumneavoastră credincioșii în biserică! Să fim atenți, dacă își bate joc diavolul de noi! Timpul pe care noi îl petrecem la slujbă înseamnă «orele veșniciei», pentru că în acel moment suntem înaintea Lui Dumnezeu!
– Rep. Așadar, avem nevoie de o anumită «morală» duhovnicească, o morală creștină bazată pe o conduită decentă și civilizată!
-Știți, unii aduc și diavolul la biserică, tocmai ca să-l tulbure pe cel de lângă noi! Noi nu trebuie să producem «lucruri smintitoare», care tulbură mersul firesc! Cine merge la slujbă, să stea atent la slujbă, cine stă acasă, apoi, să stea acasă! Când venim la biserică, noi trebuie să fim atenți, pentru că de aici noi luăm ceva, ca niște copii cuminți care așteaptă ora potrivită ca să primească ceva de la părinți!
– Rep. Deci, să fim aici ca niște «copii cuminți», dar cum putem reacționa dacă lumea aceasta paralizează bunul simț al omului și îl alienează, îl înstrăinează de propria sa esență?
-Dacă suntem «copii cuminți», Domnul ne dă ceva și noi simțim că am primit fiecare acest «ceva», prinosul sfințeniei noastre! Dacă suntem atenți în timpul Sfintei Liturghii, vom simți că suntem cu mult mai buni, mai ușurați, mai luminați de Domnul! Deci, diavolul îi ține pe unii să nu meargă la biserică, iar pe alții îi «bruiază», iar noi trebuie să fim atenți, pentru că orice lucru este important în Împărăția Lui Dumnezeu! Un om sensibil este atent la orice detaliu, la vorba pe care o spune, pentru că un om sensibil duhovnicește este atent la orice amănunt, la orice gest, la orice gând, la orice cuvânt.

“Pentru că noi, oamenii, nu suntem ceea ce credem noi că suntem”!
– Rep. Dar, Preacuvioase Părinte Arhimandrit, e atât de dificil și aș spune, chiar delicat să ne definim pe noi înșine, pentru că lumea aceasta secularizată devoalează reperele esențiale ale existenței noastre!
-Pentru că noi, oamenii, nu suntem ceea ce credem noi că suntem! Nu! Noi suntem ceea ce gândim, ceea ce spunem, ceea ce facem! Și eu, dacă sunt preot, dacă nu facem pe cele ale preoției, apoi, ne ducem «pe tobogan», la fundul iadului, pentru că problema privește faptele noastre, nu contează cine suntem! Credința și faptele noastre contează! Sensibilitatea, dragostea, smerenia și nerăutatea, toate acestea noi trebuie să le convertim în fapte bune!
– Rep. Care este prima faptă bună de la care trebuie să pornim în educația pentru viață?
-Prima faptă bună este să ajuți un om, iar dacă nu ai posibilitatea să-i dai milostenie materială, poți să-i dai un sfat bun! Dacă te rogi pentru el, aceasta e o faptă bună! E cineva bolnav, Doamne-ferește, nu trebuie să te bucuri de acest lucru, pentru că e ceva demonic dacă ne bucurăm de durerea celuilalt! Nu se cade acest lucru! Noi trebuie să-l compătimim pe un creștin!
– Rep. Deci, cuvântul mângâietor și sfatul folositor fac parte din «abecedarul» conduitei morale a copilului, a omului în general?
-Așa ne învață Mântuitorul, dacă cineva e în suferință și îl doare, trebuie ca și eu să simt durerea lui și să pun și eu inima mea la inima lui! Numai atunci suntem «la unison» cu Harul Duhului Sfânt! Poți să faci fapte bune, rugându-te pentru cineva! Orice gând bun pentru cineva este un lucru mare înaintea Lui Dumnezeu! Cuvântul sfânt este foarte important, atât pentru emițător, cât și pentru receptor, deoarece cuvântul în sine are origine metafizică!

“Ni se spune: «La început a fost Cuvântul…»”!
– Rep. Da, da! «La început a fost Cuvântul…»!
-Vedeți, chiar în Sfânta Scriptură, unde ni se spune: «La început a fost Cuvântul…», cum spune Sf. Ioan Evanghelistul, când începe Sfânta Evanghelie: «La început a fost Cuvântul…și la Dumnezeu era Cuvântul»! Și, vedeți, Iisus Hristos, Cel Care S-a Întrupat a fost Cuvântul lângă Fiul și Cuvântul-Dumnezeu. După aceea, noi, oamenii, la un moment dat, în fiecare zi spunem că suntem niște consumatori de…să spunem așa, pe lângă alimentele pe care le folosim, apa și aerul, elemente vitale pentru trupul nostru, dar noi ne hrănim cu energiile cuvintelor sau energia Cuvântului! Cuvântul pe care îl auzi sau pe care îl spui, informația pe care o primești prin presă, prin televiziune, printr-o carte, cred că este energia cuvântului concentrată acolo!
– Rep. Deci, cuvântul este mai mult decât un transmițător de informație!
-Vai de mine, cuvântul este de origine metafizică! Vedeți, Mântuitorul spune foarte clar: «La judecata de apoi, veți da seama pentru fiecare cuvânt pe care îl scoateți din gură»! La un moment dat, Părintele Rafael Noica era supărat pe neamul nostru românesc, pentru că foarte repede dăm cu cuvintele dintr-o parte în alta și, de multe ori, nu sunt cuvinte din cele care trebuie să fie, pentru că sunt cuvinte negative, distructive. Iată, la mulți oameni, din cinci cuvinte, unul este înjurătură, este pomenirea diavolului, pomenirea satanei!

“Părintele Arsenie Boca, cel care spunea: «Cuvântul este ca o ființă vie»”!
– Rep. Însuși Numele Mântuitorului înseamnă Cuvântul Întrupat!
-Cuvântul IISUS, dacă îl pomenești când spui Rugăciunea inimii: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul», energia Cuvântului Iisus Hristos, te împărtășește de Harul Duhului Sfânt din energia Cuvântului «Iisus», care este cel mai sfânt nume și Cuvânt! Pe câtă vreme, cei care pomenesc pe satana, se împărtășesc de energia satanei! Pentru că diavolul este prezent prin cuvânt, iar dacă pomenești numele satanei, el este prezent prin acest cuvânt. Este ca o parolă, ca un cod prin care tu îl accesezi pe satana. Când dai diavolul, el vine din tine!
– Rep. De cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, diavolul acesta ne ispitește, cum se spune!
-Absolut, ne ispitește diavolul să spunem cuvânt rău, să jignim, să înjurăm. Așa cum am spus, Mântuitorul ne învață că vom da seama pentru fiecare cuvânt pe care îl scoatem din gură! Observăm că sunt în jurul nostru oameni care vorbesc interminabil…
– Rep. Și de multe ori necontrolat…
-Da, necontrolat, pentru că Părintele Arsenie Boca, cel care spunea: «Cuvântul este ca o ființă vie», mi-a confirmat acest lucru! Este o observație care accesează la simțămintele mele de ani și ani de zile, pentru că poți să construiești cu ajutorul cuvântului, dar poți și să distrugi, poți să omori, așa cum poți și să înviezi!
(VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here