Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Ajungi la concluzia că pe Dumnezeu îl găsești în lucrurile esențiale”

217

– Rep. Preacuvioase Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu, am promis că vom relua dialogul nostru și iată-ne în continuarea unei idei pe care o aveți în suflet și la care vă place să vă referiți mereu, aceea de a cinsti, așa cum se cuvine, pe înaintașii dumneavoastră, cei care au slujit cu cinste și cu atâta râvnă pentru apărarea acestui sfânt locaș, pentru binele Mănăstirii Lainici, ceea ce mi se pare și un model educațional!

“Prin faptele noastre, noi continuăm construcția care s-a făcut înaintea noastră”

-Pentru că pe ei ne fundamentăm în ceea ce facem noi! Nu putem să gândim prezentul și viitorul, fără să ținem seama de trecut, de aceste modele educaționale, cum le numiți! Temelia este trecutul! Prin faptele noastre, noi continuăm construcția care s-a făcut înaintea noastră! În perioada comunistă nu s-a făcut prea mult, pentru că au fost multe perturbări în zona aceasta istorică, în țară, în general, când au fost alungați călugării și s-au pustiit mănăstirile, iar aici l-aș aminti pe părintele Calinic Cărăvan, care a fost un uriaș, a fost un mare isihast, cel care a cunoscut întru slavă “Rugăciunea Lui Iisus”!
– Rep. Considerați că toți cei care v-au precedat aici, în această lavră minunată, reprezintă adevărate exemple pilduitoare prin sfințenia lor?
-Consider că Mănăstirea Lainici mai are sfinți necanonizați: părintele Calinic Cărăvan, părintele Visarion Toia, cel care a rectitorit mănăstirea în perioada interbelică! Pentru că în primul război mondial “s-a ras” totul aici!
– Rep. Sunt unele minți rătăcite care ignoră sau chiar caută să repudieze trecutul nostru!
– Parcă e un blestem în neamul nostru românesc, pentru că nu ne revenim din meteahna aceasta! Apare o bulversare, o negare a celor care au fost înainte, fără să existe și un respect! Toate țările au o istorie care se respectă, pentru că toți marii conducători sunt priviți cu un anumit respect, chiar dacă au avut și lucruri negative în activitatea lor, dar se uită prea ușor faptele pozitive! Tocmai pentru aceste lucruri pozitive, merită să-i pui acolo unde merită, cu acel respect pe care trebuie să-l avem!

“Cartea îmi place foarte mult, dar să spun că sunt un cărturar, departe de mine”

– Rep. Părinte Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu, aici în cabinetul dumneavoastră de lucru, simt că mă aflu în atmosfera febrilă a unui mare cărturar, unde am putea spune că lucrează un om dedicat studiului, pentru că sunt și cărți deschise, multe documente. Lucrați la o carte nouă, dacă nu sunt indiscret?
-Cred că exagerați! Nici pe departe nu sunt un mare cărturar! Cartea îmi place foarte mult, dar să spun că sunt un cărturar, departe de mine! Nici dacă voi ajunge cărturar, Doamne, Doamne!
– Rep. Cărțile acestea mi se par deschise către eternitate…
-Dacă sunt deschise, da, poate sunt deschise, dar nu pot eu să afirm acest lucru!
– Rep. Deslușesc faptul că sunteți un mare iubitor al cărții!
-Cartea, dintotdeauna mi-a plăcut! Mai ales înainte de revoluție, când era setea aceasta mare de Cuvântul Lui Dumnezeu! De aceea, după revoluție, noi am și demarat ideea de a avea “mica librărie”, ca omul să aibă cunoștință despre Dumnezeu. Cum se spune, că «necunoașterea Lui Dumnezeu a îndumnezeit zidirea», ca să reamintim că păstrăm în suflet ecouri din cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul. Așa este, și e important să înțelegem acest lucru!
– Rep. Atât de mult aplecat asupra studiului, când mai aveți timp și pentru problemele concrete care privesc viața de fiecare zi a obștei de călugări din Mănăstirea Lainici și din celelalte mănăstiri ale Gorjului?
-Viața este deosebit de complexă, prin prezența noastră în biserică, lucrul cu îngrijirea obștei monahale, după aceea întreținerea, administrația, dar prin mila Lui Dumnezeu, cât vom avea putere și luminare a drumului nostru de la Domnul, mergem înainte!

“Nu putem rămâne indiferenți, noi, mănăstirile, față de ceea ce se întâmplă în lume”

– Rep. Preacuvioase Părinte arhimandrit, prin ce mijloace sau prin ce metode pline de măiestrie și chiar de o tăinuită abilitate, pot spune chiar de o neverosimilă delicatețe, reușiți să statorniciți o anumită conduită de gazdă primitoare, chiar o moralitate exemplară în rândul slujitorilor acestei sfinte mănăstiri?
-Noi încercăm ca totul să fie sincer din toată inima și din toată convingerea, ceva decent și deschis în relațiile noastre!
– Rep. Mizați pe o anumită autoritate,pe metoda de a impune anumite lucruri sau vă pliați deciziile pe calea convingerii și a bunei credințe, că tot suntem la capitolul educație, nu-i așa?
-Noi urmăm calea convingerii și totul trebuie să fie un lucru firesc! Acesta este lucrul cel mai important în conduita bună care trebuie să devină firească, adică să nu fie impusă printr-o disciplină cazonă, la modul acesta milităresc, un mod care nu aduce prea multă împlinire, adică nu are o valabilitate pe termen lung și nici nu duce la nimic bun pe pământul acesta.
– Rep. Cred că sunteți preocupat de problemele de fiecare zi, unele dintre ele, poate mai presante ca altele…
-Da, sunt unele probleme din ce în ce mai presante, complicate, ca la tot omul!
– Rep. Mai cred că vă place să vă implicați în activități concrete, în probleme practice, așa cum îi stă bine unui om dăruit cu vocația «iconomiei», de bună seamă!
-Nu putem rămâne indiferenți, noi, mănăstirile, față de ceea ce se întâmplă în lume! Problemele presante ale lumii se răsfrâng și asupra vieții din mănăstire, mai ales asupra noastră, a celor care ne preocupăm de conducerea obștei din mănăstire, de administrarea resurselor noastre. Știm că ne afectează ceea ce este în lume și nu putem fi indiferenți, pentru că este o preocupare permanentă și o durere permanentă pe care noi vrem s-o alinăm!

“Trebuie să fii aproape de biserică, de sfintele taine”

– Rep. Care considerați că sunt vectorii credinței omului contemporan?
-Da, e o întrebare care conduce la un răspuns foarte larg, dar orice este important înaintea lui Dumnezeu! Sunt și unii “vectori”, cum spuneți dumneavoastră, dar orice lucru este important în viața duhovnicească, încât ajungi la concluzia că pe Dumnezeu îl găsești în lucrurile esențiale, în orice gest, în orice idee și în orice faptă. Chiar dacă noi socotim la un moment dat că e un lucru minor, poate să devină foarte important, iar omul care este sensibil la lucrurile mici, dar îl găsim sensibil și la lucrurile mari!
– Rep. Cum putem face deosebirea între «lucrurile mari» și «lucrurile mici», cum le numiți cuvioșia voastră?
-Sigur, că biserica ne recomandă lucrurile acestea arhicunoscute, ca să înțelegi că trebuie să fii aproape de biserică, de sfintele taine, că e spovedanie, că e împărtășanie, că e mersul la biserică sau că e postul care se ține, fie rugăciunea de acasă, fie rugăciunea de la biserică, toate se dovedesc foarte importante. Exersând aceste practici bisericești, ajungi la o cunoaștere a Lui Dumnezeu, chiar dacă e o cunoaștere infinită, cum se spune.
– Rep. E o cunoaștre care ne întărește credința noastră, desigur!
-Credința este un exercițiu pe care tu singur îl experimentezi prin sensibilitate, ca să vezi cât de mult se subțiază partea grosieră a ființei noastre umane, prin post.
– Rep. Probabil, vă referiți la partea trupescă, pe care o numiți «partea grosieră»…
-Da, da, trupul, pentru că el este grosier, nu sufletul! Când mergi la biserică, trebuie să te concentrezi la ceea ce se întâmplă în biserică! Orice cuvânt pe care îl spune preotul, ne arată că totul este sfânt! Simțim că, de fapt, aici totul este sfințit și sfințitor în același timp. În biserică nu stai indiferent, pentru că începi să apreciezi momentul!

“Fiecare simte în felul său, acest mod în care lucrează Harul Lui Dumnezeu”

– Rep. Aș dori să concretizați această idee printr-un exemplu edificator!
-De exemplu, Liturghia, care se face în fiecare zi, de 17 veacuri, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. Ei, bine, chiar dacă o asculți în fiecare zi, nu te saturi de ea, parcă-i cu totul altceva! De aceea, cred că este infinită această sete după Dumnezeu, pe care o descoperi în cadrul Sfintei Liturghii, chiar dacă ea se repetă. Aceleași lucruri le face preotul în cadrul Sfintei Liturghii, dar parcă mereu simți cu totul altceva, nu te saturi!
– Rep. Eu cred că același sentiment ne încearcă mereu și la citirea psalmilor!
-Acesta este miracolulul cuvântului inspirat de Dumnezeu! Îți dă o disponibilitate deosebită! Toate învățăturile pe care le dobândim prin biserică, ne ajută la o curățenie a sufletului, pentru că lucrează Harul Lui Dumnezeu. Iată, la Taina Spovedaniei, poate de multe ori nu ești pregătit, dar Harul Lui Dumnezeu lucrează, ca să faci un pas în apropierea ta, ca om, de Dumnezeu.
– Rep. Dar, oare, noi, oamenii, suntem suficient de bine pregătiți pentru această pregustare?
-Poate că uneori nu ești pregătit îndeajuns, dar e bine să te duci acolo, să te destăinui înaintea Lui Dumnezeu! Mă duc acolo, preotul mă dezleagă și Harul Lui Dumnezeu lucrează! Fiecare simte în felul său, acest mod în care lucrează Harul Lui Dumnezeu!
-Rep. Sunt unii care consideră că se pot ruga și acasă, iar pentru aceasta ocolesc biserica!
-Dacă te rogi acasă, în intimitatea casei tale, nu e același lucru. Cea mai importantă rugăciune este la Sfânta Liturghie la biserică! E rugăciunea în comuniune!
-Rep. Aveți o mulțumire sufletească, atunci când vă gândiți la viitor?
-Neapărat, mulțumire sufletească, nu, pentru că atunci când ne gândim la viitor, trebuie să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să pășim în viitorul care va veni, să facem fapte bune, ca să ne mântuim!
-Rep. Vă doresc multă sănătate și mult spor în tot ceea ce faceți, să aveți aceeași bucurie de a vă dărui acestei misiuni duhovnicești, iar eu, personal, nutresc încrederea că am să vă regăsesc întotdeauna la fel de tânăr și de împlinit în tot ceea ce faceți la Mănăstirea Lainici, ca și în celelalte așezăminte monahale din Gorj!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here