Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Acordarea Titlului de «Doctor Honoris Causa», doamnei Doïna Lemny, de către Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu (II) – ,,Opera lui Brâncuşi este nostalgia simplicităţii perfecte, a formei ce se caută cu invidie pe drumul luminii şi al gândirii”! (Doïna Lemny)

912

Aşadar, cu toate că revenim după o vreme care vremuieşte, iată, cu publicarea celei de-a doua părţi a prezentării evenimentului desfăşurat în cadrul Zilelor Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, la sărbătorirea celor 31 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ superior, prin manifestarea din 29 mai 2023, cu prilejul acordării titlului de «Doctor Honoris Causa», doamnei Doïna Lemny, doctor în istoria artei, un valoros cercetător în arta secolului al XX-lea și în aprofundarea operei însemnate a genialului sculptor Constantin Brâncuși, ne străduim să prezentăm, astăzi, aproape în întregime, cuvântul adresat de către distinsa personalitate şi admirabilă cercetătoare care a început prin a spune: ,,Sunt foarte onorată de înaltul titlu de Doctor Honoris Causa pe care Universitatea din Târgu-Jiu a decis ca să mi-l atribuie! Sunt recunoscătoare domnului cercetător Adrian Tudor pentru că a făcut această invitaţie din partea Universităţii, în numele unei vechi colaborări pe care am întreţinut-o mai bine de 20 de ani cu membrii Centrului de cercetare «Constantin Brâncuşi» şi cu membrii Uniunii Artiştilor Plastici din Gorj. Încă din anul 1990, când am început să lucrez în cadrul Centrului «Georges Pompidou» din Paris, la atelierul lui Brâncuşi, am început să caut sursa acestui mare creator şi am fost alături de persoane entuziaste şi am ţinut, de câte ori timpul mi-a permis, ca să revin la Târgu-Jiu pentru desele ocazii de comemorări, sesiuni ştiinţifice, vernisaje, lansări de carte, fiind de fel din Focşani, aşa cum s-a amintit, cu activitate la Iaşi, m-am simţit întotdeauna «adoptată» de către gorjeni, care m-au înconjurat cu căldură şi generozitate! De acolo de la Paris, m-am străduit ca să răspândesc cunoştinţe despre locurile natale ale artistului, despre istoria şi geografia acestor locuri, despre obiceiuri şi mai ales despre cultura românească!

,,Viaţa mea s-a desfăşurat şi se desfăşoară sub semnul pasiunii pentru artă şi mai ales pentru sculptură”!
Cercetările mele variate mi-au permis ca să-mi lărgesc orizontul cultural în care personalitatea lui Brâncuşi şi-a făcut un loc pentru vecie! Numai paiunea m-a putut conduce în a analiza fiecare operă din perspective diferite! Am apreciat întotdeauna colaborarea cu colegii din ţară, în care ne-am încurajat reciproc în cercetările noastre. Permiteţi să închin discursul meu de recepţie şi fiulu meu Dorin Sebastian, plecat dintre noi de foarte puţină vreme şi care ar fi fost mândru să asiste la această ceremonie!
Am pregătit un discurs ca să.l întorc pe Brâncuşi Să mă întorc la un sentiment, la nostalgia originilor lui Brâncuşi, de la scriitură, la operele clasice! Notele din atelier, aforismele, povestioare sau poezioare care se apropie de versificaţia populară, ne introduc în intimitatea lui Brâncuşi şi ne dezvăluie un amănunt autentic al personalităţii sale! Lectura acestor «note» este revelatoare pentru acest personaj complex, ca un aspect comun şi unul personal pe care dorea să-l lase posterităţii. Deci, Brâncuşi, care se proiecta în posteritate, a avut foarte devreme conştiinţa valorii sale şi a necesităţii sale de a-şi arăta opera şi de a-şi construi profilul! A decis ca să se ocupe personal de instalarea propriilor sale opere în atelier şi să-şi fotografieze instalaţiile. Un mod de a gândi propriu, fiind preocupat de a controla ceea ce se spune despre el! Necunoaşterea limbii franceze nu a fost pentru el un handicap, ci, dimpotrivă, remarcând asemănările dintre cele două limbi, el a adaptat franceza la română şi a reuşit să se exprime şi să scrie într-o franco-română aproximativă, cu ezitări, repetiţii, ştersături, cu istorisiri traduse cuvânt cu cuvânt! Nevoia intimă de a-şi nota gândurile înlătura orice reticenţă privind corectitudinea expresiei şi ortografiei, de care nici nu-i mai păsa! I-au rămas în minte poveştile pe care orice copil din regiunea lui le-a ascultat la gura sobei sau versurile populare pe care le-a reţinut la vârsta de copil. Printre cele mai vechi note şi o poezie scrisă cu cerneală neagră pe două foi de hârtie, datată din 1903, deci, înainte de a pleca din ţară, intitulată: «Acolo», dar, este interesant de specificat că dincolo de versificaţia bazată pe versificaţia populară, vorbea despre o poveste personală, prin poemul care traversează şi dezvăluie o nostalgie profundă a aceluia care se visează într-un alt colţ de lume liniştit şi aflat în natură pentru a se regăsi! Să dăm citire acestei poezii: «Acolo-n ţară că-i mai bine/ Decât oriunde-n lume/ Acolo-n care găsesc tot ce cugetul îmi spune, Acolo în dumbrava verde, lângă ierburi şi boschet, / Unde nimeni nu mă vede, când de zefire mă îmbăt,/ Acolo, adormit în adieri, uit o clipă gloata ternă şi povara unei dureri!». În cea de-a doua parte a poemului sau poate că este un alt poem, numai el ştie, pentru că îl datează în aceeaşi perioadă, când lansează ideea plecării, exprimată cu aceeaşi duioşie însoţită de nostalgie: «Dorinţă în vremea mea, /Primeşte-mă în preajma ta, /Lasă-mă să mă duc, În alte lumi să mă petrec, Ce mă ţii de un gard legat, de necazuri înecat, Mai sunt multe ca şi tine, /Să le spui că le ştii bine,/ Ce ţi-o fi spus Dunărea, de Tibru şi de Sena?». Deci, iată că remarcăm o anumită facilitate pentru versificaţie, naturală, aproape, aşa cum avea aplecare şi pentru muzică. În mai multe fraze din mai multele note şi versificaţii din atelier, înaintea începerii aventurii sale europene.

,,Brâncuşi nu se preocupa de corectitudinea limbii în gândirea sa, pentru că devansează expresia scrisă, folosind cuvinte din limbajul oral”!
Astfel, el exprimă un gând către mama sa: ,,Dragă maică, de la o vreme, mi-a venit iar dor de ducă şi m-a cuprins aşa de mult că nici nu mi-a dat răgaz să te văd! Mi se urâse cu atâta răutate….”, pentru că el scrie cu duioşie în frazele versificate, dorinţa lui de a pleca şi de a găsi un loc unde să se simtă mai bine! Se adresează tovarăşilor săi de experienţă artistică: ,,Dar, când fui puţin mai mare,/ la vale îmi veni dorul de plecare, /De-aţi şti voi, mândre persoane, /Dorul gândurilor mele, Şi de-ar putea mintea voastră pricepe, /În mine cale de ducă, /Ciracilor mei, de-a sorţii urgie, /De voi mă despart, /De-acum mă duc în lume,/ norocul să-l caut, /Şi de-o fi vreodată, cum să-l găsesc, /M-oi întoarce iară, să vă povestesc / Deşteaptă-te, om, pe drumul bun porneşte, /Învinge-te tăria, şi lenea ce te opreşte,/ Tu, ca vulturul te-avântă spre zările senine, /Darul lumii cântă, / Uită-te pe tine”! Neţinând cont de ortografie, el se plasează în scrieri literare, povestiri populare auzite din regiunea sa natală, ca şi când ar fi vrut să păstreze o legătură cu cultura sa de origine! El ne aduce şi o povestire amuzantă, auzită de la prietenul Daniel Poiană, cel care l-a ajutat ca să se instaleze la Paris, deci, povestioară intitulată: «Doi mocani», cu titlul în limba franceză, dar, presărată cu expresii din regiunea sa natală. I se întâmpla să scrie sub formă de întrebări, pe bucăţi de hârtie, cu fraze lungi, poetice, care l-au ajutat să iasă din momentele de tristeţe şi de disperare, care îl împiedică să-şi găsească o cale mai limpede, mai adaptată aspiraţiilor sale artistice! Brâncuşi avea acest curaj încât să scrie astfel, încât să-i pese puţin de ortografie, pentru că oricum se făcea înţeles! Acesta e un exemplu concret de utilizare simultană a limbii materne şi a limbii ţării în care s-a instalat! Brâncuşi nu se preocupa de corectitudinea limbii în gândirea sa, pentru că devansează expresia scrisă, pentru care foloseşte mai mult cuvinte din limbajul oral! Opera lui Brâncuşi este nostalgia simplicităţii perfecte, a formei ce se caută cu invidie pe drumul luminii şi al gândirii! Este interesant de văzut că zborul Păsării în văzduh sau al Coloanei fără sfârşit este îngemănat cu sentimentul de dor, cel prezent atât de mult în toate formele literaturii populare româneşti, cu cântece, bocete, poezie, pentru că artistul trăieşte intens acest sentiment de dor pe care îl exprimă adesea sub formă de versuri! Ultimul citat: ,,Firea-i dor blestemat, /În ce loc m-ai mânat, /De ce, acas nu m-ai lăsat, /Să fiu şi eu om din sat, / Să am cărare şi nat, /Şi pat moale de culcat”! Dacă anumiţi istorici de artă au încercat să demonstreze influenţa artei româneşti în opera artistului din Montparnasse, aducând ca ragumente aemănarea formală a sculpturilor lui Brâncuşi cu sculpturile din lemn din arta populară, în schimb, e vorba de scrieri care exprimă cel mai bine ataşamentul faţă de ţara sa de origine! Asemănarea cu sculpturi create de artizani conduce la un fond emoţional şi cultural profund ancorat în literatura cultură orală românească, ce se regăseşte în creaţia literară a lui Brâncuşi, prin legătura intimă cu ţara sa natală”! În cele din urmă, doamna rector, Luminiţa Georgeta Popescu i-a mulţumit doamnei Doïna Lemny şi a încheiat prin a sublinia că prin acordarea acestei distincţii academice, având-o alături, Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu este mai bogată.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here