Adolescenţa este subiectul privilegiat şi controversat al psiho-pedagogilor, o problemă care generează discuţii şi dezbateri despre educaţie, ca şi unele opinii şi discuţii contradictorii, mai ales că mulţi o consideră “vârsta ingrată”, alţii, dimpotrivă, “vârsta de aur” a împlinirilor personale.
Dar, de fapt, pentru unii tineri se dovedeşte vârsta crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, izolării şi a insatisfacţiei în relaţia cu mediul social, cu microgrupul de colegi sau de prieteni. În timp ce pentru o serie de tineri adolescenţa este considerată “vârsta marilor elanuri”, vârsta contestaţiei, a marginalităţii şi a subculturii, pentru că departe de a se dovedi vârsta integrării sociale, se ilustrează şi ca o vârstă a dramelor personale, cu tot ceea ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu, vedem că sunt destui educatori care ripostează şi clamează aproape ostentativ că e vârsta participării la progresul social, privind-o ca pe o problemă moral-psihologică sau în multitudinea reverberaţiilor sale, ca fiind o problemă socială!
E mai bine de unul singur şi proverbul spune că «prieten îţi e buzunarul»
Un lucru este cert, nu se poate trăi fără modele, iar tinerii sunt total debusolaţi, iar datele sociologice relevă faptul că se simt mai debusolaţi, deşi au nevoie de valori. Oare, de unde să ia aceste valori, dacă nu există acele persoane care să le deschidă drumul către încredere şi speranţă, mai ales că atunci când lipsesc valorile, în mintea lor se produce o confuzie absolut dramatică? Iată, astăzi, vom continua să analizăm “un extemporal” despre viaţă, prezentându-vă, de această dată, ceea ce ne spune un băiat cu un comportament atipic, un tânăr care pare însingurat, dar, care, în mod paradoxal, refuză comunicarea cu microgrupul social, uitându-se mai mult “în buzunarul său” plin de reflecţii despre tristeţe şi poate de goliciunea socială! Iată ce spune Burlan Ionuţ, atunci când a trebuit să comenteze faptul că “educaţia poate fi un dialog între individ şi organismul social”, pentru că tânărul nostru ne oferă un răspuns halucinant, care trebuie să le dea mult de gândit educatorilor de azi! El spune următoarele: “Educaţia este un dialog în care nu pot lua nimic de la societate(sic??!). Nu poţi comunica cu o societate, pentru că este mai bine de unul singur şi proverbul spune că «prieten îţi e buzunarul»! O societate te duce la mai multe incidente, cum ar fi: furtul, sportul etc! Deci, în societate, mai e vorba şi de educaţie”? Ce părere aveţi, stimaţi educatori ai zilelor noastre? Cum l-aţi putea cataloga pe acest adolescent sau tânăr? Poate o să vă surprindă ceea ce vă spun, dar acest Ionuţ, nu este o fire nicidecum tăcută, ba, dimpotrivă, glasul uşor strident îl face remarcat prin înclinaţia de a nu tăcea, cu toate ideile sale oarecum surprinzătoare de apărea un om care respinge contactul social! E foarte adevărat că tânărul nostru simte, gândeşte, voieşte şi face cam ceea ce simte, se supără sau se bucură, se întreabă despre rostul lucrurilor şi încearcă să le schimbe conform scopurilor sale. Poate uneori nu îi place să fie împreună cu alţii, din diferite motive, pentru că are momente când preferă să fie singur! Poate se simte complet neajutorat, dar învaţă să comunice, să se comporte, să acţioneze şi să-şi poarte singur de grijă. Subiectul nostru crede că de fiecare dată când simte, gândeşte, voieşte şi face, în realitate, el reuşeşte şi o comunicare, intră în relaţii cu alţii în felul său personal, pentru că fiecare om este o personalitate distinctă, cu însuşiri proprii, care îl deosebesc de alţi oameni. Poate de aceea, pentru Ionuţ Burlan, a simţi, a gândi, a voi, a face, a comunica şi a fi împreună cu alţii, prin limbaj precum şi prin însuşirile fiecărei persoane, constituie manifestări ale dorinţei de a fi el însuşi, “pentru că se întâmplă să desoperi că e mai bine de unul singur” atunci când nu poate să existe relaţia de comunicare!
Dar, Educaţia, astăzi, se află într-un moment de răscruce
Se poate aprecia că diversitatea opiniilor referitoare la adolescenţă derivă din însăşi complexitatea în sine a acestei etape din viaţa omului, cu o dinamică excepţională în timp, cu multe determinări şi condiţionări de microgrup, dar şi din poziţia oarecum incertă pe care o ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieţii sale. Când Ionuţ afirmă că proverbul spune că «prieten îţi e buzunarul», imediat desluşim un adevăr crud, că locul lui în sistemul relaţiilor sociale este mai bine conturat şi precizat prin ceea ce are în buzunar, decât în minte! Totuşi, adolescentul nostru oscilează din punctul de vedere al comportamentului asumat, între copilăria inocentă şi maturitatea “evoluată” şi evaluată în plinătatea buzunarului său, fiind o persoană care s-a întors mai mult cu faţa spre adult. Elevul acesta a surprins ceva care scapă adulţilor! Poate că societatea actuală românească prezintă tinerei generaţii un model de vieţuire învechit şi de multe ori eronat, poate că şcoala este depăşită de realitate şi de meandrele realităţii acesteia! Astfel, libertatea rău înţeleasă a făcut ca fiecare să-şi manifeste voinţa şi dorinţa fără a ţine seama şi de dorinţa celui ce se află în apropierea sa. Pentru el, libertatea înseamnă a face ceea ce doreşti, fără nici o responsabilitate a faptelor săvârşite! Atitudinea lui Ionuţ trebuie să ne pună pe gânduri! Noi spunem că un aspect principal care domină sfera de interese a tinerei generaţii este educaţia, dar Educaţia, astăzi, se află într-un moment de răscruce. Mai mulţi factori au contribuit la deteriorarea permanentă a acesteia, mai ales că “reflecţiile” lui Ionuţ ne îndreptăţesc să accentuăm acest lucru! Astfel, aşa cum este stipulat şi în rapoartele oficiale ale diriguitorilor sistemului educaţional din ţara noastră, învăţământul românesc suferă de programe analitice şi manuale învechite, există o slabă remuneraţie a personalului didactic şi nedidactic, cu repercusiuni clare asupra cooptării şi recrutării personalului didactic bine calificat, o lipsă acută a investiţiilor pentru modernizare, o lipsă permanentă a interesului pentru acest domeniu din partea autorităţilor de stat, o discrepanţă între profesori şi elevi mult prea accentuată, iar toate acestea au condus la pierderea din importatnţă a sistemului educaţional românesc, precum şi la o analfabetizare acută a unei categorii a populaţiei şcolare!
“O societate te duce la mai multe incidente, cum ar fi: furtul, sportul etc”
“Spusele” acestui elev nu sunt deloc întâmplătoare, pentru că la ieşirea din copilărie şi începutul adolescenţei, ca şi în tot decursul acestei perioade pline de frământări şi de întrebări fără răspuns, avem în faţa noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalităţi controversate, dar aflată în plină formare şi…deformare! Adolescenţa propriu-zisă se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepţiei despre viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor de viaţă, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii tânărului. Când Ionuţ apreciază că “O societate te duce la mai multe incidente, cum ar fi: furtul, sportul etc”, să ne gândim bine la televiziunile au prezentat mereu şi prezintă în acest sens reportaje cu învaţământul în alte state europene, unde sistemul funcţionează şi unde există interes şi dorinţă pentru o bună educaţie a fiecărui elev şi student. În multe ţări, factorii decizionali au reuşit cu ajutorul societăţii şi al statului să statornicească în şcoală un program educaţional coerent, care a făcut ca tânara generaţie să aibă un spectru larg asupra tuturor disciplinelor şi să-şi însuşească ceva din doctrina şi spiritualitatea civilizaţiei moderne şi postmoderne! Toate aceste probleme pe care le ridică un adolescent din Tg.Jiu, poate nu cel mai dotat sub aspect intelectual, poate nu cel mai reprezentativ pentru generaţia sa, demonstrează că problemele pe care le ridică Ionuţ sunt ca nişte întrebări care pun în lumină un aspect important al creşterii şi dezvoltării societăţii actuale şi al maturizării generaţiei tinere de astăzi. Vorbim uneori despre desacralizarea vieţii şi despre pierderea oricărei legături cu Dumnezeu, cu “piatra cea din capul unghiului” din propria viaţă, fără implementarea unor valori bazate pe modele de viaţă care să prindă contur în sufletul copiilori şi al tinerilor noştri! Consider că vom vedea România altfel dacă “gândurile” lui Ionuţ ne-ar pune…pe gânduri, mai ales că referitor la raporturile tinerilor cu societatea actuală, vom spune că se observă o marginalizare a acestora. Astfel, lipsa de experienţă, statutul social şi cel economic, precum şi vârsta mult prea fragedă determină adulţii să aibă o poziţie refractară referitor la proiectele, visele şi dorinţele tinerilor. O bună parte dintre cei aflaţi acum la maturitate uită faptul că şi ei la rândul lor au fost tineri, că societatea de atunci nu le-a acordat un credit prea mare şi, ca şi atunci, şi acum există teribilismul vârstei tinere care poate fi temperat şi controlat prin vigilenţa şi înţelepciunea cosubstanţializată a adulţilor şi a tinerilor.
“Deci, în societate, mai e vorba şi de educaţie”?
Iată, adolescentul Ionuţ, pune o întrebare care ar trebui să ne tulbure mai mult şi să ne îndemne la reflecţie profundă: “Deci, în societate, mai e vorba şi de educaţie”? Pare a fi doar o întrebare retorică, dar dincolo de aparenţe, ea este cutremurătoare! Marca educaţiei unui tânăr este vizibilă după “cei şapte ani de acasă”, dar în familie, ca şi în societate, copiii imită şi săvârşesc aceleaşi greşeli, aidoma celor săvârşite de către părinţii lor, cărora, de cele mai multe ori, ei le-au căzut victime. O chestiune deja generalizată astăzi o constituie totala lipsă de preocupare şi a timpului alocat copiilor şi familiei de către unii dintre părinţi. Problemele grave de viaţă, lipsa locurilor de muncă, greutatea subzistenţei zilnice, dorinţa de afirmare şi de menţinere pe linia de plutire au determinat din partea multor părinţi o ignorare a îndatoririlor familiare, iar cei care suferă cel mai mult în acest climat lipsit de un suport educaţional sunt copiii. Chiar dacă Ionuţ se uită mai degrabă la “buzunarul” său, adolescenţii de azi ştiu că banii şi cadourile nu rezolvă problemele sufleteşti şi tragedia însingurării de părinţii lor. Iată, Ionuţ ne întreabă dacă “în societate, mai e vorba şi de educaţie”, nu-i aşa? De nenumărate ori, constatăm că traiul decent, despre care nu ştim prea multe, devine un adevărat chin care îşi va dezvălui rezultatele peste ceva timp, atunci când cei care sunt acum copii sau tineri devin maturi. Traumele izolării şi ale lipsei dragostei părinteşti nu pot fi eliminate foarte uşor, de aceea, şcoala trebuie să caute un răspuns la întrebările vieţii! Exemplul oferit cititorilor, cel al elevului Burlan Ionuţ, nu este nicidecum unul singular, dar, pentru că întotdeauna comportamentul este subiectiv, în sensul că, prin comportamentul său, individul răspunde la o situaţie concretă, aşa cum o trăieşte şi o înţelege el, în funcţie de propria experienţă şi de însuşirile sale de personalitate, putem conchide că în aceeaşi situaţie tineri diferiţi pot avea răspunsuri sau reacţii diferite, fiindcă omul trăieşte între oameni şi asimilează de la aceştia cunoştinţe, moduri de a se comporta, de şi a-şi manifesta simţirea, moduri de a face anumite lucruri, valori după care se conduce. Ceea ce ne spune elevul acesta, modul cum gândeşte, poate uşor atipic, dovedeşte faptul că la omul concret psihicul este chiar personalitatea sa, profilul care se formează, se dezvoltă şi se manifestă în societate, prin relaţiile interpersonale!
Profesor, Vasile Gogonea
