Educația …și Lecția de Viață – Domnul Profesor univ. dr. Andrei MARGA, personalitate a vieţii sociale şi politice din România: “Politica, place sau nu place, este cea care hotărăște viața oamenilor”

519

– Rep. Domnule ministru, nu este un secret faptul că dumneavoastră aveți o viziune pertinentă și în același timp competentă asupra politicii mondiale, iar ca ministru de externe, ați militat pentru o altă viziune asupra lumii, asupra societății în care trăim. Cum caracterizați lumea de azi, văzută prin prisma politicului care ne provoacă și ne surprinde prin modul în care își pune amprenta asupra vieții noastre? Cum putem pătrunde tainele cele nepătrunse ale politicii mondiale la ora actuală?
-Da, întrebarea are multe componente și mă bucur că împărtășiți ideea aceasta a mea, pentru că viața noastră, ca locuitori ai acestei lumi moderne, depinde de politică! Iar, politica, place sau nu place, este cea care hotărăște viața oamenilor. Omul face sau nu face politică, dar, viața lui, tot de politicieni depinde! Să spunem frust, cu sinceritate!

“Ei, bine, despre lumea actuală se pot discuta multe lucruri”

– Rep. Apreciați că politica ne apropie mai mult de societate?
-Politica e în esența ei «polis»-ul, adică, legătura înlăuntrul societății! Ei, bine, despre lumea actuală se pot discuta multe lucruri, însă, aș veni la punctul «cheie» care afectează viața noastră și care se dovedește la fel de fierbinte! Sigur, anul 1989, ceea ce s-a petrecut în 1989 în Europa centrală și răsăriteană a deschis șansa unei noi lumi, o șansă, ca să spunem în termeni consacrați, o lume «pacificată», o lume în care s-au înlăturat «blocurile» care s-au opus ideologic, o lume care promitea mult, o lume a cooperării, și, de ce nu, chiar o lume a unei competiții de tip nou!
– Rep. Dar, întoarcerea aceasta la capitalism, cum poate să apară ca o șansă a unei lumi noi?
-Să fim înţeleşi! Nimeni nu a pus atunci problema întoarcerii la capitalism! Formula care s-a folosit atunci a fost «o societate deschisă», datorită unei conjuncturi, pentru că se putea numi și altfel! Se venea atunci cu filosofia cea mai în vogă, pentru că de cele mai multe ori, ne întrebăm: cine dă termenii discuţiei? Era atunci concepția lui Karl Popper legată de ceea ce s-a numit în economie calea «terapiei de șoc». Această teorie a fost elaborată în seminariile de la Harvard, sub conducerea lui Jeffrey Sachs şi a fost recomandată atunci, iar cu mijloacele politicii internaţionale, ea s-a şi impus. Sigur, atunci s-a discutat configurația lumii, iar secretarul de stat al SUA de atunci, James Backer a spus: «Regretăm că nu am mers până la capăt, atunci când puteam să includem și Rusia în NATO!». O afirmație ce pare șocantă, dar aceasta a fost discuția.
– Rep. Avea sorţi de izbândă o asemenea «alipire»?
-Repet, aceasta a fost discuţia. Configurarea lumii, mai ales în această parte a Europei s-a făcut în patru întâlniri, pentru că oamenii care se întâlnesc fac «harta» lumii şi ea nu vine de altundeva!
– Rep. Nu evenimentele fac «harta» lumii?
-Da, dar, cine ia deciziile? Evenimentele care se produc prin oameni, pentru că a fost mai întâi întâlnirea de la Reykjavik, Reagan-Gorbaciov, când Gorbaciov a acceptat această decizie de a se intra într-o schimbare a lumii. Desigur, noi doi, nu putem schimba lumea, dar ei puteau să spună, fiindcă erau liderii celor mai mari supraputeri. Apoi a fost întâlnirea de la Malta și apoi a fost întâlnirea Kohl-Gorbaciov, într-un sat din Ucraina, când s-a încheiat procesul deciziilor majore. Acolo s-a stabilit noua configurare a lumii, iar miza era prevenirea neliniştilor Rusiei. Cultural vorbind, toţi am citit Tolstoi, Dostoievski şi cunoaştem bine că e o nelinişte acolo, cu poziționarea culturii ruse în cultura europeană şi multe alte lucruri. Era evident că Rusia se considera o mare supraputere nuclear, cu orgoliile ei militare, ca o expresie a unei schimbări practice. La noi, din păcate, dacă nu se discută destul de profund lucrurile, nu se știe prea mult despre faptul că schimbările din 1989 se discutau cu mult înainte în cercurile americane.
– Rep. V-aș ruga să ne oferiți și un detaliu!
-Iată în 1986 s-a publicat o carte în care s-a arătat cum se va face schimbarea. După 1990, am lucrat la Institutul «Woodrow Wilson Center», Washington DC, care este un institut prezidențial, condus de doi oameni foarte înțelepți, foarte buni specialiști în analize de procese sociale: Guillermo A. O’Donnell și Philip Schluter. Chiar din 1986, ei au pus această problemă: cum schimbăm regimurile autoritare din America de Sud și din Europa Răsăriteană?
– Rep. Dar, lumea s-a «ghidat» după ceea ce au spus ei atunci?
-Nu ştiu dacă s-a «ghidat», dar am să ofer un răspuns bun, sper eu! Bun, în sensul că se bazează pe argumente! Vedeți, cartea a trecut…

“Dacă nu le înţelegi, nu ai făcut nimic, iar aici e marea problemă”

– Rep. Şi evenimentele au urmat!
-Da, evenimentele au urmat, dar dacă luăm acum cartea aceea, vedem că toţi paşii sunt acolo! Poate, exceptând o problemă, pentru că ei au spus următorul lucru: că acolo unde se face «cotitura» de la autoritarism la democrație, unele sunt mijloacele prin care elimini autoritarismul sau dictatura, altele sunt mijloacele construirii democraţiei! Pentru că acolo s-a spus clar, iar eu am citit cartea. Domnule, dacă în România vrem democraţie, trebuie să schimbăm regimul şi trebuie să fie tratați democratic oamenii! Dacă nu vrem democraţie, atunci vom continua autoritarismul! Aici este «nodul» care s-a creat, nu doar pentru situaţia din Europa, dar şi din întreaga lume! Așa s-a născut ideea de a se ajunge la Europa unificată, care a cuprins Europa Centrală şi Răsăriteană, iar Europa de Vest intră în criză! Mai mult influenţează Europa Centrală şi Răsăriteană cealaltă parte a Europei, decât invers! S-a sperat că oamenii vor trăi într-o democraţie matură, în care oamenii sunt trataţi democratic şi aşa mai departe! Am invocat aceste procese mai mari care ţin de decizii controversate, acele decizii care au complicat situaţia internaţională şi care acum trebuiesc lămurite! Eu nu sunt pesimist, numai că trebuie oameni care să preia dosarele şi să le înţeleagă. Dacă nu le înţelegi, nu ai făcut nimic, iar aici e marea problemă! Sunt şi curente de la «dreapta», unele invocate şi la noi, care spun că Europa, dacă vrea să progreseze, trebuie să ocupe teritorii în Răsărit. Părerea mea e alta, şi nu e doar a mea! Helmuth Schmidt a fost primul care a spus acest lucru! Părerea mea este că mai întâi trebuie mai multă integrare și după aceea extindere, nu invers! Prin măsuri arbitrare, rişti să distrugi integrarea!
– Rep. Domnule ministru, lumea e siderată de pericolul tot mai mare al terorismului!
-Terorismul reprezintă un pericol real, pentru că ne aflăm într-o criză care trebuie curmată! Sunt destui oameni amărâți pe care nu-i vede nimeni! Și putem da multe exemple din acestea, iar statul nu poate să iasă din rolul de responsabil!
– Rep. Pledați pentru un nou tip de «etatism»?
-Nu, pledez pentru un liberalism care să valorifice ideea privind rolul statului, ca «actor» circumscris în viața socială!
– Rep. Da, încerc să înțeleg!
-Deci, nici România nu poate merge pe altă cale, dar, să fim serioși, cea mai liberală țară, în sensul bun al termenului, o țară liberală în sensul clasic este America! Statul urmărește anumite scopuri. Nu mai vorbesc de Germania, unde este evidentă această «urmărire», dacă vreți! A doua învățătură. Liberalii fac uneori mult caz, că ei sunt la dreapta!
– Rep. Dar, doctrina liberală, nu este una de dreapta?
-E o confuzie, pentru că nu se înțelege prea bine, ce e «dreapta»! Dreapta înseamnă, într-adevăr, să urmezi calea dezvoltării unei societăți pe principiul libertății, dar, nici o dreaptă rezonabilă din lume, nu cere să nu te uiți dacă nu cumva sărmanul om e «la pământ» cu viața, în condiții de subzistență! Atunci, nu mai există o justificare pentru dreapta, ci, este o justificare pentru ca tu să faci, indiferent de valorile pe care le reprezinți, și de dreapta, de ce nu, să faci în așa fel încât cel «căzut la pământ» să fie ridicat, deci, să se ridice! Germania este cazul cel mai concludent. După catastrofa Germaniei, nazismul, 1945, s-a luat o decizie înțeleaptă, pentru a preveni orice alunecare în extreme, fie dreapta, fie stânga, pentru ca fiecărui sărman să i se asigure minimalia, pe măsura demnității lui ca om.

“Cei care vin în faţă, nu asumă problemele grave care se cer urgent rezolvate”

– Rep. Poate că a fost și un «ecou» al Planului Marshall…
-Planul Marshall, vedeți că și aici noi trebuie să lămurim populația, pentru că se poartă discuții pe această temă, iar Planul Marshall a fost un «bobârnac» pentru Germania! Dar, nu aceasta e logica discuției, pentru că acesta a adus bani Germaniei! Dar explicația rapidei refaceri a Germaniei nu e, cum s-ar crede, Planul Marshall, iar dacă vreți să lărgim discuția, pentru că în analizele economice nu se are în vedere doar Planul Marshall, dar, nu e nici măcar reforma monetară, care a fost foarte izbutită în Germania. Desigur, acestea au creat o bună premisă, dar secretul refacerii Germaniei a fost «pachetul» deciziilor politice înțelepte luate de Grupul conducător al Germaniei. Aceasta e prima explicație! Ce s-a întâmplat? După prăbușirea din 1945, cei care au luat conducerea Germaniei, acel Grup conducător au făcut repede o analiză și s-a pus problema: ce sectoare pot fi repuse în mișcare într-o economie care era în ruine? Azi, vedem doar filme. Germania era în ruine, bombardată, înfrântă, distrusă, capitulată necondiţionat, ştim lucrurile acestea, iar Grupul conducător a stabilit ca prioritatea absolută să fie industria cărbunelui. De ce? Pentru că trebuia «alimentată» producerea de mașini, de motoare, care putea să ajute și agricultura. Un calcul izbutit, pentru că prin consumul de cărbune construim rapid mașini, motoare, iar agricultura se pune repede în mișcare ca să fie asigurate alimentele. A doua explicație, al doilea factor care a stat în atenția conducerii înțelepte a Germaniei de atunci a fost excelenta calificare a forței de muncă germane. Trebuie spus că Germania a fost «centrul» învățământului mondial, până la venirea lui Hitler. Venirea lui Hitler a distrus această poziție a Germaniei. Cei 12 ani de dictatură a lui Hitler au afectat grav situația educației din Germania, dar nu s-a distrus nivelul înalt de calificare profesională a forței de muncă germane. Deci, înainte de Planul Marshall, am în vedere nivelul înalt de calificare a forței de muncă din Germania.
– Rep. Domnule ministru, ca un vizionar, în câteva cuvinte, v-aș ruga să ne spuneți, cine va câștiga alegerile prezidențiale din Statele Unite?
-Nu sunt un prevestitor și nu vreau să avansez păreri din acestea, dar, dacă privim candidații care acum se confruntă, aș putea spune că Doamna Clinton are un avans, mai ales ca pregătire în domeniu, opt ani la Casa Albă, după aceea secretar de stat, o juristă de prestigiu care știe să facă din cultura juridică o pledoarie importantă. Dacă e să dau un prognostic, dintre candidații existenți, ea trebuie să fie câştigătorul. La republicani, poate să apară altcineva. Sigur, Donald Trump exploatează o problemă tipică sistemului birocratic American. Deci, sistemul s-a birocratizat și există o birocrație rigidă, chiar dacă America are şi multe «supape»! Vine Trump în această birocraţie rigidă şi spune că el eliberează pârghiile sistemului american! Trump apare ca un candidat care spune lucrurile inconfortabile, însă, nu cred că va ajunge la candidatură, dar acestea sunt evaluări preliminare. De fapt, ce se întâmplă? Se constată că în America, poate chiar mai mult în Europa, se resimte lipsa de personalităţi. Cei care vin în faţă, vedem că nu asumă problemele grave care apar şi care se cer urgent rezolvate!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here